
Galațiul literar este foarte divizat (ce observație banală!). Scriitorii gălățenii sunt împărțiți între trei filiale: Sud-Est, Iași și București. Chiar și în cadrul Filialei Sud-Est, scriitorii gălățeni reprezintă abia ceva mai mult de o treime din numărul de membri, sub jumătate. Candidatura mea la președinția Filialei Sud-Est de bazează pe ideile de dialog și reconciliere ale lui Dan Lungu. În același spirit, voi iniția un dialog foarte consistent astfel încât gălățenii care sunt acum la Iași sau la București să vină în Filiala Sud-Est. Avantajul pe care îl am în fața contracandidaților mei este că am avut o relație neutră spre bună cu toți acești scriitori și că nu am fost implicat în scandaluri care să facă imposibil dialogul între diferitele grupuri. Le voi propune deschis să devină membri ai Filialei Sud-Est! E vorba de scriitori ca Angela Baciu-Moise, Florina Zaharia, Viorel Dinescu, Teodor Parapiru sau Valeriu Valegvi. Îmi doresc un Galați literar mai unit! Reamintesc, alături de acești scriitori consacrați, voi milita și pentru un nou val de tineri gălățeni care să intre în filială.
Unul dintre lucrurile importante pe care vreau să le schimb dacă voi deveni președinte al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Sud-Est va fi să mă implic foarte activ în atragerea tinerilor în USR. E o medie de vârstă mult prea înaintată, chiar și pentru o Uniune de creație! Iar Galațiul are potențial! Există o generație tânără, care s-a antrenat în cenacluri, în librării sau în Universitate și care merită din plin să intre în Uniune, chiar dacă nu îndeplinește strict condițiile formale. Dar nu ar trebui asta să constituie un impediment real, valoarea estetică trebuie să primeze în detrimentul numărului de cărți publicate! Așa că voi călca pedala de accelerație astfel încât tineri scriitori sau traducători ca Oana Gheorghiu, Anka Serban, Simona Toma, Doru Căstăian, Marius Grama, Octavian Miclescu sau Leonard Matei să fie admiși cât mai repede cu putință în Uniune. E nevoie de o schimbare de generație și de o întărire a filialei cu tineri care să vină cu energie proaspătă și cu abordări noi.
În Filiala Sud-Est a Uniunii Scriitorilor trebuie schimbat complet modul în care sunt organizate activitățile. Ceea ce propun eu, ca informatician cu diplomă de economist, cu activitate doar în mediul privat, la corporații din industria software, este să trecem la un model de management bazat pe descentralizare, pe încredere și pe colaborare. Propun un Comitet Director care să nu mai fie, ca acum, unul onorific sau politic, ci să fie bazat pe competențe și pe responsabilități clare și asumate. Nu șefu’ le face pe toate! Și nu există șef, ci manager. Nu am anunțat încă un Comitet Director deoarece trebuie mai întâi identificate domeniile relevante de activitate (spre exemplu: administrare, imagine/evenimente, finanțări, festival și revistă), apoi căutați oameni care au competențele necesare și care vor cu adevărat să ajute. Un Comitet Director implicat! Mai mult, nu țin morțiș ca membrii Comitetului Director să fie scriitori sau să facă parte in USR. Aici este vorba de niște competențe particulare, care nu au toate legătură cu literatura. Delegarea de responsabilitate este cuvântul cheie al unui management modern.
CV: Andrei Velea are 38 de ani, studii în economie și lucreză ca informatician. Este membru cu drepturi depline al USR Filiala Sud-Est din 2014. A debutat cu poezie în Școala Gălățeană, în 2001, și a scris șase volume de poezie, proză și poeme, între 2010 și 2017. Activitatea literară i-a fost recompensată de multiple premii și distincții ale concursurilor și festivalurilor de creație literară.