VIDEO HALUCINANT: Dovada impotenței complice a Gărzii de Mediu din cauza căreia gălățenii ajung să își facă nevoile direct în Dunăre

Protejați de impotenta Gardă de Mediu, șmecherii de la Apă Canal nu mai au nicio rușine. Efectiv, varsă apa uzată direct în Dunăre, pe față, ziua în amiaza-mare. 

În orașul dintre trei râuri, unde metrul cub de apă costă mai mult ca în Dubai, Apă Canal tot nu se mai satură de bani. Au ajuns să facă economie la pomparea și epurarea apelor uzate, deversând în Dunăre fecalele, urina și alte deșeuri menajere sau industriale pentru epurarea cărora Uniunea Europeană ne-a virat zeci de milioane de euro.

Nu este prima oară când Apă Canal deversează apele uzate direct în Dunăre, așa cum am mai scris aici, pe Alternativa – Jurnalism fără mogul. Doar că, până acum, o făceau mai discret, eventual pe înserat și doar prin una din gurile deversoare păstrate de-a lungul Dunării pe traseul magistralei de canalizare, chipurile pentru vârfurile de sarcină de la ploile torențiale.

Săptămâna trecută însă, căsuțele de mesaje ni s-au umplut de plângeri de la cetățeni, unii chiar lucrători ai operatorului de apă și canalizare. Aceștia ne sesizau că șefii companiei nu mai au nicio rușine, permițând deversarea ziua în amiaza mare, prin toate scurgerile, pentru a se face economii. Bani care mai apoi să se regăsească probabil în bonusuri sau în sumele discreționare plătite firmelor „de casă” abonate la aprovizionarea Apă Canal cu scule, echipamente, consumabile, servicii de tot felul etc.

Sâmbătă, 4 noiembrie, alarmați de atâtea mesaje, ne-am făcut timp să verificăm cele semnalate și am constatat că apele uzate curgeau libere și bine-merci prin cele trei deversoare de la stația de pompare 1, de lângă noul sediu al Poliției de Frontieră, de la SP 2, din zona Elice, dar – un fir mai subțire, ce a mai rămas – și pe la deversorul din dreapta punctului de trecere bac, inclusiv prin conductele ascunse în păduricea de sub fosta fabrică de vâsle și ambarcațiuni ușoare.

Luni, 6 noiembrie, când am revenit pentru a vedea dacă situația continuă, ne-am dus direct la SP 1, trecând chiar pe lângă muncitorii indiferenți ai Apă Canal ce păreau că doar păzesc stația de pompare dintre intersecțiile străzii Portului cu Griviței, respectiv cu Ana Ipătescu.

Unul dintre muncitori chiar ne-a arătat, fără să vrea, atitudinea Apă Canal față de mediul înconjurător. Sau cel puțin asta înțelegem noi din postura în care l-am surprins de pe digul Dunării când am trecut prin dreptul stației spre gura deversoare – urinând direct pe niște materiale de construcție depozitate în curtea stației de pompare.

Garda de Mediu sună înainte să vină în control la Apă Canal

Bineînțeles, și luni după-amiază situația era aceeași. Apa uzată curgea bine-merci direct în Dunăre.

Sunând la Garda de Mediu, am aflat că domnul comisar-șef Daniel Marian Mocanu și-a luat concediu, în plină campanie electorală, până după primul tur de scrutin.

Iar comisarul de serviciu, Ioan Cătălin Vlad, se afla în județ și nu credea că are pe cine dintre colegi să trimită în control. De parcă am fi sunat într-o zi nelucrătoare, nu lunea la ora 14.30.

Mai mult, după câteva minute, același comisar de serviciu, IC Vlad, ne-a sunat să ne sună că nu poate ajunge mai devreme de jumătate de oră și că i-a sunat, atenție!, pe cei de la Apă Canal. Mai precis pe directorul tehnic Aurel Condurache, care i-a spus că a apărut o problemă, s-au înfundat niște grătare la stația de canalizare SP1 și au dat drumul la apă direct în Dunăre.

Bineînțeles, ciudată coincidență, și la stația SP2, de la Elice, problema de sâmbătă, cu rahatul plutind la discreție, persista și luni…

Aceasta în condițiile în care astfel de probleme trebuie tratate ca incidente grave și trebuie anunțate imediat autoritățile, trebuie luate măsuri de depoluare imediată și nimic nu se face în absența celor de la Mediu care să supervizeze procesul.

Dar, după cum puteți vedea în imaginea alăturată, atâția comisari de mediu se îndeamnă să se deplaseze pe teren încât, luni la ora 15, jumătate din mașinile instituției stăteau degeaba.

Iar comisarul Ioan Cătălin Vlad nici măcar nu-și sunase colegii să vadă dacă poate totuși să meargă cineva la incidentul semnalat. Dar avusese grijă să-l sune mai întâi pe poluator! Probabil, să-l avertizeze că a fost „turnat”…

Ascultați în videoul de mai jos discuția halucinantă cu reprezentantul Gărzii de Mediu și vedeți toate detaliile de pe teren. Inclusiv cum arată locurile pe unde Apă Canal scurge direct în Dunăre dejecțiile și deșeurile gălățenilor ori poate chiar și pe cele industriale – cum ar fi reziduurile de la fabrica de ulei sau cele de la spălătoriile auto, cele de covoare, firmele de reparații etc.

Revenim curând cu urmările celor descoperite de Garda de Mediu la insistențele noastre, dar și cu motivul unei posibile complicități deliberate a Gărzii de Mediu la ilegalitățile Apă Canal.


Cei ce vor să sprijine financiar activitatea publicației Alternativa – Jurnalism fără mogul o pot face accesând acest link. Sau pot da click mai jos, pe contul nostru de Patreon, unde de asemenea pot face donații. Mulțumim de pe acum!

Exit mobile version