În centrul Galațiului, nu chiar la kilometrul zero ci un pic mai încolo către piață, vor răsuna în acest weekend manele lălăite de trupele Azur (foto) și Generic.
Nu vă faceți griji, va fi și fum din belșug, adică o atmosferă de bâlci pe care orice gălățean cu mintea pe umeri ar evita-o.
Pur și simplu, nu ai cum să îți asociezi imaginea cu așa ceva, cu un astfel de eveniment de tip tomberon, cu manele și mult fum.
Serios, nu ți-ar fi rușine să te vadă cineva în Piața Centrală la o astfel de șușanea cu alde Azur, Generic, mici și mult fum?
Ce i-ai răspunde? Că, de fapt, tu ai venit să te uiți după niște miere de albine?
Este jenant că PSD Galați va folosi încă o dată cea mai mare piață din Galați (Piața Centrală) ca pe o undiță electorală ca să prindă în cârlig cât mai mulți alegători cu drept de vot, să le arate cumva cât de bine se trăiește în Galați.
Contractul pentru acest eveniment din Piața Centrală, în valoare de 50.000 de lei, a fost atribuit firmei Autentic Events, care a devenit un soi de firmă de casă a administrației Pucheanu, pentru că observăm că obține licitații pe bandă rulantă cu Primăria Galați.
Costel Gafton, finul primarului Pucheanu, este cel care direcționează banii Piețe Galați către astfel de evenimente.
Finul Gafton este în prezent director comercial angajat fără concurs la Piețe Galați și consilier local PSD Galați.
Formația Azur, care urmează să fie plătită din bani publici pentru maneleala din Piața Centrală Galați, l-a pupat în cur, în urmă cu 7 luni, pe toxicul PSD-ist Mihai Tudose, pe care l-a catalogat un soi de părinte al Podului peste Dunăre de la Brăila.