Baronul Fotea și “dracul” Casian, baie de imagine pe scenă, printre folcloriste. Până și la un amărât de festival de folclor, două dintre junghiurile Galațiului, Costel Fotea și ÎPS Casian, au insistat să urce pe scenă ca să înțeleagă toată lumea cui anume trebuie să mulțumească pentru serile de folclor plătite cu zeci de mii de euro.
Serios că te apucă greața.
Dar chiar nu se mai poate face un eveniment în Galațiul ăsta fără ca figurile de tristă amintire pe nume Costel Fotea și ÎPS Casian să se bage aiurea în seamă?
Ăștia doi cum văd o scenă în fața ochilor se urcă să cerșească aplauze și validare din partea publicului.
Joi, în prima seară a Festivalului de Folclor din Grădina Publică Galați, președintele CJ Galați, Costel Fotea a dat o tură pe la meșterii populari – cu fotograful după el, evident – după care a urcat pe scenă ca să le explice gălățenilor veniți moca la eveniment (intrarea a fost gratuită) cât de important este folclorul în viață, în general.
Fotea este atât de înghesuit la minte încât nu realizează că nu interesează pe nimeni părerile lui despre… orice.
Gălățenii amatori de folclor, dar mai ales de mocangeală, veniseră în Grădina Botanică pentru a asculta muzică populară, nu ca să îl audă pe Costel Fotea spunând tot soiul de banalități cu pretenții de ziceri înțelepte, cu subînțeles, pline de miez.
Cu toate astea, spectatorii l-au aplaudat pe Fotea, căci ce erau să facă?
Vorba aia, Fotea le-a dat un festival de folclor – din bani publici, nu ai lui personali -, așa că gălățenii prezenți (majoritatea pensionari) au dat cu aplauze ca la al 14-lea congres, când Ceaușescu a fost reales.
Și cine credeți că a urcat pe scenă lângă baronul Costel Fotea?
Fix Înaltpreasfințitul Casian Crăciun Gălățeanul, care probabil nu avea treabă la Catedrală, joi seară.
Dacă ați crezut că Fotea a fost penibil prin prezența sa pe scenă, înseamnă că nu l-ați văzut pe ÎPS Casian.
A postat Fotea un video cu ei doi, pe contul său de Facebook.
ÎPS Casian, cu o cruce în mână, s-a apucat să “sfințească” publicul, zici că era la slujbă sau așa ceva.
Cum să te prezinți, mă, cu crucea în mână la un eveniment la care oamenii au venit ca să se distreze?
Opinia noastră e că ÎPS Casian este complet decuplat de la realitatea imediată, el trâind într-o lume meschină unde totul se reduce la acumulare de bani & putere, sfere de influență și – vorbește lumea! – cururi goale de seminariști.
Și pe Casian l-a aplaudat lumea prezentă la festival, pentru că, se știe, ÎPS Casian este bossul boșilor, în județele Galați și Brăila, și cică nu e bine să îl superi.
Acum, după ce festivalul de folclor a fost sfințit și a primit binecuvântarea lui Casian, parcă altfel o să evolueze folcloristele care au umplut scena inclusiv joi seară.
Adevărul este că, privind pozele de la eveniment, le stă bine lui Fotea și ÎPS Casian în compania folcloristelor.
Un litru de pălincă la bord le lipsea celor doi șmecheri ai Galațiului, ca să înceapă și ei să se dea în spectacol cu adevărat.
Deși… deși cică nu este deloc o idee bună să i se dea de băut lui Casian (nu că Sfinția Sa ar bea, Doamne-ferește!), pentru că, dacă se întâmplă să o ia pe ulei, începe să se exprime de 15 ori mai “plastic” decât Cheloo de la Paraziții.
Sursa foto: Facebook/Costel Fotea
Publicația Fără Mogul are nevoie de sprijinul cititorilor.
Conturi deschise la Libra Bank (titular cont – Asociația pentru Afirmarea Libertății de Opinie):
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100 (în lei)
RO 51 BREL 0002 0014 6866 0201 (în euro)






























