Baronul PSD Galați, Costel Fotea, proaspăt vopsit pe păr, a făcut ravagii astăzi, de Ziua Vârstnicilor

In Divertismind, Radem-Glumim/Pamflecareala

Baronul PSD Galați, Costel Fotea, proaspăt vopsit pe păr, a făcut ravagii astăzi, de Ziua Vârstnicilor. Femeile din organizația de pensionari PSD s-au înghesuit să se tragă în poză cu Fotea, care a fost primit ca un adevărat rockstar, deși el are mai degrabă profilul unui consumator de muzică de pahar, nu de albume Pink Floyd sau Led Zeppelin.

A “rupt” tot Fotea, astăzi, de Ziua Persoanelor Vârstnice! Păi, se putea să rateze el, în calitate de președinte al CJ Galați, ocazia de face o baie (mă rog, a fost mai mult un duș) de mulțime?

Fotea a luat-o dis-de-dimineață, ca drojdierii ăia de cursă lungă, cu manifestările prilejuite de Ziua Vârstnicilor, pentru ca nu cumva să rateze vreuna.

Mai întâi, așa cum era normal, baronul Fotea s-a dus să îi felicite pe vârstnicii și vârstnicele din organizația de pensionari a PSD Galați, după care a mers și pe la sediile altor comunități.

Totul era organizat, mesele fuseseră întinse deja, pentru că, vorba aia, o dată pe an îți calcă baronul Fotea pragul.

“Astăzi (joi, 1 octombrie 2026 – n.red.) am avut bucuria și onoarea de a fi alături de seniorii gălățeni, oamenii care ne reamintesc, la fiecare întâlnire, că vârsta este doar o cifră, iar tinerețea adevărată se păstrează în suflet. Am început ziua alături de colegii și îndrumătorii noștri din cadrul Organizației Seniorilor Social-Democrați. A fost o întâlnire în care am avut ocazia să le arătăm prețuirea și recunoștința noastră celor care ne sunt mereu alături. Apoi, am fost cu aceeași emoție alături de seniorii de la Uniunea Județeană a Pensionarilor Galați, la evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. A fost o întâlnire care ne-a reamintit cât de importante sunt respectul, recunoștința, prietenia și legăturile dintre generații…”,

a scris președintele CJ Galați, Costel Fotea, pe contul său de Facebook.

Voi ați observat că ăștia din PSD nu ratează nimic, că și-au făcut organizații de femei, de studenți, de pensionari etc… cre’ că ar fi în stare să își facă și organizație de copii, dacă legea le-ar permite.

Liderii PSD îi păcălesc pe oameni, de ani de zile, cu un fursec și-un suc dintr-ăla oribil, la PET, și reușesc astfel să îi atragă în diverse organizații inutile, pentru a-i putea mobiliza atunci când au loc alegeri.

Pentru baronul Fotea întâlnirile de astăzi cu persoanele vârstnice au fost foarte importante, pentru că electoratul de 65+ trebuie ținut aproape, să nu migreze către AUR.

Cum era de așteptat, baronul Fotea și-a umplut contul de Facebook cu poze de la cele două evenimente la care a participat în timpul serviciului său de președinte al CJ Galați.

Este incredibil cum acest Fotea nu are simțul ridicolului.

Adică, chiar atât de prost să fie baronul Fotea, încât să nu realizeze că sunt penibile pozele cu el înconjurat de 8-9 femei trecute binișor prin viață, îmbrăcate special în ie sau în costume populare?

Într-o poză am văzut niște femei care stăteau în genunchi sau “pe vine”, cum se zice, cu niște porumbei în mână – cel mai probabil un soi de recuzită, ceva (vezi foto mai jos).

Ferească Dumnezeu… așa ceva?!

În sfârșit, este treaba lui Fotea dacă adoră astfel de ipostaze, nouă ni se par oribile.

A fost însă și ceva ce am apreciat la pozele cu Fotea, și anume faptul că el avea părul proaspăt vopsit 🙂

Fără mișto, Fotea le-a eclipsat pe câteva pensionare, care nu aveau podoaba capilară atât de recent retușată la coafor.

Nu am fost prezenți la cele două evenimente, dar, judecând după entuziasmul din poze, e limpede că baronul Fotea a făcut ravagii printre doamnele prezente.

Intrați pe contul de Facebook al lui Fotea ca să vedeți cam cât de solicitat a fost el când a venit vorba de făcut poze.

Trăgeau femeile de Fotea ca gagicile de Elvis sau de Alain Delon în vremurile lor bune.

Adevărul este că Fotea e și mare piesă ca bărbat, zici că-i gigolo de Tg. Bujor sau, poftim, mai de Cuca, așa.

Păi, când intră Fotea într-o încăpere, s-a terminat cu șmecheria: toate femeile (de la puștoaice până la octogenare) cad ca secerate, iar rata divorțurilor aproape că se dublează în Galați.

E drept că pe baronul Fotea nu-l prea ajută fața – cu tot respectul, el pare mai degrabă proprietar de tractor decât de Bentley – și că nici cu vorbele nu se descurcă grozav.

Dar, hei!, Fotea are funcție, dispune și de schema de personal de la CJ Galați, iar dacă mai punem la socoteală și faptul că e tot timpul proaspăt vopsit pe păr, este de înțeles cum de reușește să crească pulsul doamnelor din cadrul organizației PSD.

Sursa foto: Facebook/Costel Fotea


Pentru cei care vor să susțină publicația faramogul.ro.

Conturi deschise la Libra Bank (titular cont – Asociația pentru Afirmarea Libertății de Opinie):

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100 (în lei)

RO 51 BREL 0002 0014 6866 0201 (în euro)


 

You may also read!

Măcelarii de la Tancrad, Citadina 98 și Lemacons au fost amendați cu 100.000 de lei pentru că și-au bătut joc de Faleza Galați

Măcelarii de la Tancrad, Citadina 98 și Lemacons au fost amendați cu 100.000 de lei pentru că și-au bătut

Read More...

Prorectorul Adrian Micu, de la Universitatea “Dunărea de Jos” Galați, a lovit o fată de 17 ani cu mașina instituției

Prorectorul Adrian Micu, de la Universitatea "Dunărea de Jos" Galați, a lovit o fată de 17 ani cu mașina

Read More...

Senatorul PSD Galați Marius Humelnicu și-a luat o cravată de agarici și s-a dus să râdă tâmp la Bruxelles, în Parlamentul European

Senatorul PSD Galați Marius Humelnicu și-a luat o cravată de agarici și s-a dus să râdă tâmp la Bruxelles,

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu