Ce spune gălățeanca Alexandra Căpitănescu, desemnată “Vocea României” în 2023, despre faptul că nu a fost invitată să cânte acasă, la Galați, la evenimentul “Feerie de iarnă” din Grădina Publică. “Nu m-a contactat nimeni nici din partea primăriei, nici a firmei organizatoare. Credeți-mă, chiar îmi doresc să cânt pentru gălățeni și dacă aș fi invitată aș veni cu tot dragul, dar din păcate nu a existat cerința”. În schimb, la “Feerie de iarnă”, pentru care Primăria Galați a cheltuit 1.100.000 de lei din bani publici, a fost invitată trupa de manele L.A., care s-a destrămat în urmă cu 20 de ani

In Actual, ImpoziTaxe, Local

Maneliștii administrativi din Primăria Galați au reușit să o facă de oaie și în acest an (2025). Regimul dictatorial condus de primarul Ionuț Pucheanu – din care mai fac parte țârcovnici ca city managerul Cezar Bichescu și Cristi Ochiu, director general în primărie și responsabil cu evenimentele organizate din bani publici – a reușit să se umple de penibil atunci când a prezentat lista cu așa-zișii artiști pe care și-a dorit să îi vadă cântând la “Feerie de iarnă Galați 2025”.

În această listă s-a găsit loc pentru tot soiul de expirați – ca Bere Gratis și Pepe – sau maneliști îmbălsămați, cum este cazul trupei L.A., care s-a destrămat acum 20 de ani (în 2005).

Din păcate, gălățeni care au făcut cunoscut orașul în toată țara au fost ocoliți/evitați de către Primăria Galați și de firma care a primit pe tavă organizarea acestui eveniment – Autentic Technology Events SRL Brașov.

Și ne referim acum la Alexandra Căpitănescu (foto), câștigătoarea concursului “Vocea României 2023”, care nu a fost invitată să cânte la evenimentul “Feerie de iarnă Galați 2025”, care cuprinde și Târgul de Crăciun, care, în realitate, nu este altceva decât un pretext de a-i jupui pe gălățenii pofticioși, prin prețurile mari practicate.

Gălățeanca Alexandra Căpitănescu ar fi meritat un moment de 30-45 de minute pe scenă, mai ales că, după cum veți vedea în cele ce urmează, ea ne-a spus că și-ar fi dorit foarte mult să cânte acasă, la Galați.

Pentru Alexandra nu s-a găsit loc pe scenă, dar pentru expirați ca Pepe sau Bere Gratis, ori pentru maneliștii de la L.A. (o trupă deja îmbălsămată de istorie) au fost alocați bani publici cu care să fie plătiți pentru a cânta la “Feerie de iarnă Galați 2025”, un eveniment ținut în Grădina Publică, până pe data de 11 ianuarie 2026.

Cum să plătești, mă, din bani publici o trupă ca L.A., formată din niște maneliști care s-au lăsat de cântat în urmă cu 20 de ani, și să o ignori cu bună știință pe o gălățeancă de-a ta, Alexandra Căpitănescu, care, totuși, a pus Galațiul pe harta divertismentului din România, câștigând concursul “Vocea României 2023”?!

În video de mai jos puteți vedea prestația Alexandrei Căpitănescu de la audițiile pe nevăzute din concursul Vocea României, atunci când a interpretat senzațional piesa Welcome to the jungle a celor de la Guns N’Roses, interpretare care a întors scaunele tuturor juraților: Tudor Chirilă, Irina Rimes, Smiley, Horia Brenciu și Theo Rose.

Era vorba, în primul rând, de respect față de o artistă din Galați care a făcut cunoscut numele orașului în toată țara.

Dacă nici o astfel de artistă nu merită invitată la Zilele Galațiului sau la Târgul de Crăciun, înseamnă că gașca lui Pucheanu s-a tâmpit de tot.

Am purtat un scurt dialog cu Alexandra Căpitănescu, în data de 25 noiembrie 2025 (adică acum 8 zile), pentru că am fost curioși să aflăm dacă a contactat-o cineva din Primăria Galați sau din partea firmei care a primit pe tavă de la primărie organizarea evenimentului Feerie de iarnă/Târgul de Crăciun Galați 2025.

Iată mai jos întregul dialog.

Fără Mogul: Bună seara. Sunt Iulian Grosu, autor la publicația Fără Mogul din Galați (faramogul.ro). Am o curiozitate în ceea ce vă privește, dacă îmi permiteți: v-a contactat cineva, în ultimii doi ani, din partea Primăriei Galați sau a firmei care a obținut organizarea evenimentului “Feerie de Iarnă” (Târgul de Crăciun) din Galați, ca să veniți să susțineți un concert pentru gălățeni? Vă întreb pentru că, de exemplu, anul acesta (2025) au fost invitați, printre alții, Bere Gratis, Pepe, Elena Gheorghe, Andreea Ignat și trupa de manele L.A., care s-a desființat acum 20 de ani, în anul 2005, potrivit Wikipedia. Altfel spus, L.A., o trupă care practic nu mai există de 20 de ani, poate primi bani publici (pentru că Primăria Galați a alocat în acest an suma de 1,1 milioane de lei pentru acest eveniment), iar d-voastră, gălățeancă get-beget, care ați câștigat Vocea României, în 2023, nu aveți loc la astfel de evenimente care au loc chiar în Galați? Mulțumesc, aștept răspunsul d-voastră, așa cum sunt sigur că și mulți gălățeni ar dori să afle de ce nu sunteți invitată să cântați la Galați, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Alexandra Căpitănescu: Bună seara! Cu sinceritate vă răspund că nu știu. Nu știu motivul, dar eu mi aș dori să cânt acasă.

Fără Mogul: Este în regulă. Dar în acești doi ani (2024 și 2025) v-a contactat cineva (vreo firmă care lucrează cu Primăria Galați sau chiar vreo persoană din primărie) ca să cântați la un eveniment organizat de municipalitate? Să cântați pe faleză, alături de alte trupe invitate, de Zilele Galațiului, la Rock Festival Danube sau la oricare alt spectacol organizat din bani publici, la Galați?

Alexandra Căpitănescu: Doar anul trecut am fost contactată și am cântat la Danube Rock festival. Credeți-mă, chiar îmi doresc să cânt pentru gălățeni și dacă aș fi invitată aș veni cu tot dragul, dar din păcate nu a existat cerința.

Fără Mogul: Anul acesta au “uitat” să vă invite la Rock Festival. Dar de la Zilele Galațiului, care au loc în perioada 6-11 iunie, ați primit vreun semn? Vă întreb pentru că alte trupe, din alte orașe, au fost invitate la Zilele Galațiului, ba chiar au fost recompensate cu onorarii de 4.000-5.000 sau chiar 10.000 de euro (cazul lui Zdob și Zdub) pentru un concert de 50 de minute.

Alexandra Căpitănescu: Din păcate, nu.

Fără Mogul: Eu am să scriu un articol pe această temă, să afle toată lumea că maneliștii expirați de la L.A. au avut loc la Feerie de iarnă/Târgul de Crăciun Galați 2025, în timp ce pe d-voastră nu v-a băgat nimeni în seamă nici măcar cu un telefon.

Alexandra Căpitănescu: Nu sunt supărată, Doamne ferește! Voi veni singură și voi organiza cu echipa mea un concert în Galați.

Fără Mogul: Da, înțeleg. Asta puteți face, nu vă împiedică nimeni să faceți concerte cu bilet la intrare. Era vorba însă de un soi de recunoaștere din partea autorităților locale, a Primăriei Galați, care, iată, alocă 1,1 milioane de lei pentru un eveniment îndoielnic, cu trupe ieșite de ani de zile din circuit, dar nu are timp și pentru gălățeni ca d-voastră, care au făcut cunoscut numele orașului la nivel național.

Alexandra Căpitănescu: Mă bucur că mi-ați scris și m-ați întrebat!

Fără Mogul: Numai bine și spor la treabă. O să vă trimit link-ul după ce public articolul. Sper să fie un duș rece pentru cei din administrația locală din Galați, să își dea seama că nu este ok să invite trupe desfințate încă de acum 20 de ani și să ignore artiști gălățeni care au dovedit că chiar știu muzică și au voce. Seară bună și spor în toate.

Alexandra Căpitănescu: Mulțumesc frumos! Seară minunată!

*****************

Ia fiți atenți în video de mai jos cam ce mizerii de piese au în repertoriu maneliștii expirați de la L.A.

Pentru un astfel de gunoi cu pretenții de muzică a acceptat Primăria Galați să aloce suma de 1.100.000 de lei (aproximativ 220.000 de euro)?!

Faceți loc pentru burtoșii cu ceafa lată din administrația Pucheanu, căci băieții probabil sunt fani L.A. și abia așteaptă să danseze cu cămașa descheiată ca să li se vadă scamele din buric.


Donează pentru publicația Fără Mogul, susține-ne activitatea:

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100 (în lei)

RO 51 BREL 0002 0014 6866 0201 (în euro)


 

You may also read!

2 commentsOn Ce spune gălățeanca Alexandra Căpitănescu, desemnată “Vocea României” în 2023, despre faptul că nu a fost invitată să cânte acasă, la Galați, la evenimentul “Feerie de iarnă” din Grădina Publică. “Nu m-a contactat nimeni nici din partea primăriei, nici a firmei organizatoare. Credeți-mă, chiar îmi doresc să cânt pentru gălățeni și dacă aș fi invitată aș veni cu tot dragul, dar din păcate nu a existat cerința”. În schimb, la “Feerie de iarnă”, pentru care Primăria Galați a cheltuit 1.100.000 de lei din bani publici, a fost invitată trupa de manele L.A., care s-a destrămat în urmă cu 20 de ani

  • Dar, după ce hal de Danube Rock am avut în ultimii ani, e vizibil de pe lună ca Primăria Galati colcăie de trotinetiști cu glezna fină expusă la vedere, cu țoale “dă firmă” cu 2 numere mai mici decît burdihanul și cu gusturi pufoase și diluate. Noroc cu motocicliștii de la IPA că anul ăsta am avut un adevărat festival rock, iar nu miorlăiala d-aia sinistră ca în anii dinainte.

    • Da, ce ne-am face noi fără motocicliștii de la IPA, adică polițiștii coordonați de pensionarul special Marius Dobrea – nimeni altul decât directorul Poliției Locale Galați, care a fost cununat de primarul Ionuț Pucheanu la nunta de argint? Dacă și cei de la IPA au ajuns un etalon în Galați, înseamnă că orașul ăsta s-a deteriorat în ultimul hal.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu