am dat o raită de jur împrejurul Bălții Mălina. Așa am identificat câteva surse ale prafului inexorabil și irefutabil din viața chinuită a cetățenilor.
Galații vestului sălbatic din estul roșu de Covurlui nu simte nici urmă de faliment la halda de zgură Liberty Galați – duduie extragerea de sute de mii de tone agregate concasate din zgura de oțelărie și de furnal (lidonit) de pe halda de steril a platformei combinatului siderurgic,
pe care apoi firme bine plasate în calea comenzilor de lucrări bugetare (cu management politic!?) le comercializează prin stațiile de betoane pe care le-au amplasat în cele mai bizare și necorespunzătoare poziții. Pe bună dreptate, această activitate febrilă și destul de obscură îi contrariază/deranjează pe cetățenii comunei Smârdan, care trăiesc în vecinătatea punctelor de lucru ale firmelor.
Aceștia au atenționat autoritățile oportun: folosiți-vă autoritatea, interveniți, avem locuințele la câteva sute de metri de zonele calamitate de norii de praf, viața normală nu mai este normală, trăim într-un Combinat al activităților industriale, – la limita legalității sau ilegale? – prin care sunt depozitate, prelucrate și îngropate deșeuri de mare nocivitate și toxicitate! Fură semne de autoritate de la autoritățile de mediu? Ei, aș!
Intrând pe drumurile multe, îmbârligate și neamenajate din spatele haldei de zgură (oficial dezactivată), se vede de la mare distanță că e prea puțin dezactivată (apropo, ce inspector de teren explică ce e cu vânzoleala de vidanje fără număr de înmatriculare, care varsă non stop, oriunde pe malul lacului, excremente din fosele proprietarilor de vile din Șendreni – căci normal?, stația de epurare nu este funcțională!??).
Marea haldă Sidex-Liberty are acum o replică, o haldă Liberty-Smârdan, pe un teren cu proprietar incert (UAT Galați?, UAT Smârdan?). Aici, în Halda nr. 2, teritoriu al nimănui, tocmai au fost transferate sute de mii de tone de steril, extrase (pe șest?) din Halda Sidex
Paranteză: halda de zgură a combinatului siderurgic Sidex-Liberty Galaţi e considerată cel mai mare depozit de deşeuri industriale din Europa – 1,5 milioane de metri pătraţi cu un volum de aproape 60 de milioane de tone și este din 2014 oficial închisă și neutralizată, conform acordurilor cu UE.
Vorba vine, deoarece halda de steril Liberty a avut până acum trei închideri – una în 2014, alta în 2023 și a treia în 2025, când și-a dat duhul ultimul furnal Liberty.
Evident, toate trei „dezactivările” au fost glume sinistre de Covurlui.
Acum, în martie 2026, pe haldă și în jurul ei roiesc basculantele. Comisarii și inspectorii de mediu somnolează la o cafea și un tur de tik tok, doar nu și-ar pierde vremea pe căile de acces și rampele în stil mină de suprafață noi nouțe de la Haldă.
Ce mai tura vura, se vede și din satelit că halda Sidex închisă de UE pentru încălcarea normelor de mediu s-a mutat lângă domiciliile cetățenilor din Smârdan (comună prosperă cu primar USR migrat la PSD).
încă de pe timpul când ultimul furnal activ al Liberty încă mai fumegăia. Gardurile de tablă gofrată exagerat de înalte sunt semnul unei discreții suspecte privind activitatea din spatele lor.
Văzut din satelit, depozitul arată ce ascund gardurile: munți de zgură/lidonit/steril pregătit să intre în fluxul de producție – nu se știe dacă la drumuri sau la fabricația de betoane cu material steril radioactiv.
Am spus radioactiv? Daaa! Detalii imediat.
Deocamdată, dacă tot am urcat în satelit, nu se poate să nu remarcăm un colț „toxic”, în afara incintei, undeva chiar lângă malul lacului, unde dârele de pământ rășluit de buldozere spun ce s-a petrecut acolo: nu cumva astuparea pur și simplu (fără nici o neutralizare/dezactivare, care cere cheltuieli specifice) a niscaiva gudroane industriale de la Liberty? de la fabricile de cocs, de la uzina de oxigen, de la depozitele de carburanţi sau de la instalaţiile hidraulice? Care poluează crunt pânza de apă freatică și lacul din apropiere? Cu știrea agenților și inspectorilor și comisarilor bugetivori de la Agenția și Garda de Mediu Galați!??
Hm! Iată ce inventar toxic se făcea în Raportul înaintat de Garda de Mediu Galaţi către Guvern (nr. 1433 din 23 iunie 2009): cianuri – 0,392 mg/litru (faţă de un maxim admis de 0,05 mg/litru, deci o depăşire de 850 la sută!); nitraţi – 16,12 mg/litru (faţă de un maxim de 15 mg/l); fenoli – 0,112 mg/l (în loc de 0,1 mg/l); plumb – 0,0161 mg/l (faţă de max. 0,001 mg/l).
Lidonitul concasat, sortat si folosit ulterior la nivelarea drumurilor și fabricarea de betoane face un praf de-ți vine să-ți iei câmpii. Imaginile de față fac futil orice text explicativ.
Efectele nocive ale prafului stârnit de zecile de camioane care transportau zilnic zgura de la halda combinatului la noua haldă creată pentru depozitare, asupra sănătății locuitorilor și a culturilor agricole, au mai fost semnalate anterior în presă. Degeaba. Nu sunt semne că inspecțiile de mediu din Galați și Smârdan au reacții și intervenții prompte.
Este nefiresc și ilegal să transferi zgura dintr-un depozit declarat neconform și supus normelor europene care impun închiderea sa în altul, amplasat la o distanță redusă, nu?
În plus, furnicarul de mașini utilizează ilegal un drum de acces pentru aceasta operațiune de transport, drum care străbate suprafețe de teren ale unor proprietari care nu au un contract valid de folosință.
Tras în tehnicalitățile contorului de radiații și pus pe categorii de contaminare, starea prafului și deșeurilor toxice de la Smârdan ar sta cam așa: 1. limita dozei echivalente este de 6 mSv pe an (pornindu-se de la ipoteza a 2000 de ore lucrătoare pe an) = 3mSv/h (categoria B) și 2. limita dozei echivalente este de 20 mSv pe an = 10 mSv/h (categoria A).
În condițiile în care mediul natural are un nivel de radiații de aproximativ 0.1 – 0.2 mSv/h, deșeurile de la Halda 2 Smârdan iradiază de 0,55 mSv/h (0,43 CPS-counts per second). Suntem la nivelul „crescut, dar încă sigur pentru expunere normală”(la mai mult de 1 mSv/h începe nivelul de atenție).
Deci, stăpânii prafurilor din cele cinci depozite de steril (util profiturilor mari cu cheltuieli mărunte) livrează gratuit poporului praf de tip sahara, ușor radioactiv (valoarea de 0,55 mSv/h este de 3-5 ori peste fundalul natural, dar mult sub nivelurile considerate periculoase).
Chichirezul stă în expunerea pe termen lung. Dacă cineva ar sta 24/7 într-un loc iradiat cu 0,55 mSv/h, ar colecta în corp 4,8 mSv/an, adică peste limita recomandată – 1 mSv/an peste fundalul natural și peste media naturală globală: 2-3 mSv/an.
Și pentru că nu s-a șters prea bine tot praful de jurnalism toxic/radioactiv de pe foaia notesului de serViciu public, să prestăm oleacă de hei rup și pentru politrucii priponiți la Agenția de Mediu Galați și Garda de Mediu Galați și de la alte birouri cu clientelă de partid care vor să-și justifice salariile babane.
halda propriu-zisă, oficial închisă și dezactivată și acoperită cu vegetație(??), dar pe care se lucrează în draci – 45.430184,27.952 627;
halda de stocare de rezervă, cu extrageri ilegale din halda mare, pe terenuri ale UAT-urilor Galați sau Smârdan – 45.434195, 27.948 816;
incinta unei firme „secretizată” cu table ondulate de 2 metri înălțime, fără etichetă pe poartă, dar cu „munți” de steril concasat și „îmbogățit”, de care este lipită o altă incintă- anexă, mai spre lac, cu drum de acces la pachet, dar cu barieră metalică cu etichetă „acces interzis”– 45.462 628, 27.955 657;
stația anonimă de betoane, la pachet cu stația de concasare zgură/lidonit/moloz/ crustă de țunder, etc, cu drum tip tunel, bordat de table înalte de 3 metri, cu o groapă de extragere apă moacă din pânza de apă freatică și cu utilaje de concasare și deșeuri toxice în exteriorul incintei -45.455706, 27. 961 394;
terenurile de lângă gardul combinatului Liberty în faliment concordat, pline cu dune masive de deșeuri de toate genurile și sortimentele – 45.455 706, 27. 969 687.
E grabă, vânturile de primăvară bat fără milă și fără număr și suflă oriunde și fără oprire sortimente de prafuri toxice și radioactive, din ce în ce și cât pe ce…