Dincolo de demiterea lui Dan Dobrea (foto), care este o veste bună pentru contribuabili, o altă chestiune ar trebui să ne preocupe pe toți: cum a ajuns un astfel de individ să fie numit în fruntea unei companii naționale de interes strategic ca Salrom?
Nimic din parcursul profesional al lui Dan Dobrea nu îl recomanda să ocupe vreodată o astfel de funcție importantă într-o societate comercială deținută de statul român.
Dan Dobrea a fost director la o sucursală Omniasig Galați, dar este distanță mare de la șef de bancă la ditamai compania națională, de interes strategic, care administrează minele de sare din România.
Dan Dobrea a început să urce în carieră încă de pe vremea când era în UNPR Galați, partidul condus la nivel național de generalul-izmană Gabriel Oprea.
Dobrea a fost coleg de partid în UNPR și cu Florin Spătaru, un alt individ sulfuros din Galați care a ajuns apoi ministru al Economiei, tot pe filiera PSD, cu susținerea europarlamentarului Dan Nica.
Acest Florin Spătaru a fost apoi consilier la cabinetul premierului Marcel Ciolacu, asta ca să înțelegem cât de mică este lumea.
S-a cam umplut România de securiști de rit nou.
Și apropo de securiști de rit nou, care își poartă tresele pe sub cămașă, trebuie să amintim faptul că Dan Dobrea este nașul de cununie al primarului Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD).
Nu știm cum fac ăștia de se cunosc și apoi se cunună unii pe alții, dar cert este că apoi ajung să se susțină reciproc pentru a promova în funcții publice.
Dan Dobrea l-a promovat pe finul său, Ionuț Pucheanu, apoi Pucheanu l-a susținut cumva pe Dobrea… se susțin ăștia între ei, ceva de speriat.
Este plină România de fini, nași și cumetri.
O petrecere în valoare de 12.500 de euro, achitată din banii Salrom, a fost picătura care a umplut paharul: Dan Dobrea a fost demis de noul ministru al Economiei, Radu Miruță.
Petrecerea a fost organizată în timp ce la salina Praid – aflată în gestionarea companiei Salrom – era dezastru și oamenii nu știau pe unde să scoată cămașa.
Dar nu trebuie să vă faceți griji în legătură cu fostul director al Salrom, Dan Dobrea.
La cât de puternic este înșurubat în “sistem”, cu siguranță Dan Dobrea își va găsi cât de repede un alt serviciu la stat, evident.
Astfel de personaje cad tot timpul în picioare ca Hopa Mitică.