Femei puse să danseze capra, pe tocuri, la Târgul de Toamnă Galați, spre deliciul bețivilor prezenți la eveniment

In Actual, ClientiCaptivi, Local

Femei puse să danseze capra, pe tocuri, la Târgul de Toamnă Galați, spre deliciul bețivilor prezenți la eveniment. “Jocul caprei” se face iarna, între Crăciun și Anul Nou, nicidecum în luna octombrie, dar nimeni din conducerea Piețe Galați nu a stat să își bată capul cu astfel de amănunte.

Penibilul a atins cote nebănuite, sâmbătă, la ghiorlăneala botezată pompos Târg de Toamnă, din Piața Centrală Galați.

Pe lângă horele și sârbele în care s-au prins drojdieri și gospodine de toate vârstele, în atmosfera rurală de iarmaroc și-a făcut loc și un mic moment “artistic” conceput parcă de niște capete seci.

Pe o scenă au urcat la un moment dat trei femei dintr-o trupă de dans sau așa ceva, care au început să danseze “Jocul caprei”.

Dar “caprele” nu au dansat oricum, ci echipate “regulamentar”: pe tocuri și în fuste deasupra genunchiului.

Vă dați seama cam câte tone de miștouri s-au făcut în gând sau cu voce tare, pornind de la simpla alăturare a cuvintelor “capră” și “tocuri”, mai ales într-un spațiu unde s-a consumat mult alcool?

Momentul a fost filmat de un spectator și pus pe Facebook, probabil pentru ca toată țara să vadă că, la Galați, caprele chiar își fac apariția pe tocuri.

Momentul în sine a fost penibil pentru că dansatoarele nu păreau doar stângace, ci și echipate în bătaie de joc, cu un soi de covor țesut (țolic) aruncat pe spate, după cum se poate observa în poza care însoțește acest articol.

Comentariile celor care au văzut acest dans pe Facebook (vezi video la finalul articolului) nu au fost deloc apreciative, iată doar câteva dintre ele:

“Deja sunt duși cu Sorcova”, “Ce nebunie, au dezbrăcat caprele și le-au pus tocuri”, “Pentru bani fac orice. Penibil”, “Doamne ferește… Cineva râde de voi, cu siguranță organizatorul…”, “Circ fără cupolă!”, “Cam elegante caprele”, “PSD-ul mascat”, “O panaramă!”, “Doamne ferește! E râsul lumii”, “Vai de mama noastră, ne merităm soarta”, “Băi, dar aștia chiar ne cred proști!’, “Sunt caprele lui Betonel!”, “Caprele sunt drăguțe… din spate!”, “Le-au pus capră, după atâta tulburel” ș.a.m.d.

Trebuie să fii cel puțin idiot, ca organizator de șușanele, director la Piețe Galați sau ce-oi fi tu, ca să expui niște femei într-o astfel de ipostază: în rol de capră, pe tocuri!

Dar, cum ziceam și în articolul de ieri referitor la mizeria asta de târg de toamnă, acesta este în acest moment nivelul Galațiului, unul foarte jos.

Nici la țară, în mediul rural, pe la iarmaroacele de la care nimeni nu are pretenții, nu vezi atâta bătaie de joc la adresa unor femei, a spectacolului în sine și a momentului care se vrea a fi unul distractiv.

Spectacolul oferit astăzi de “caprele pe tocuri”, la Târgul de Toamnă Galați 2026, a fost cu siguranță unul mitocănesc și de prost gust, adică fix pe placul administrației Pucheanu (PSD), care a manelizat orașul cu evenimentele îndoielnice pe care le organizează din bani publici.

Sursa foto & video: Facebook/George Alin Radu


Pentru cei care vor să susțină publicația faramogul.ro:

Conturi deschise la Libra Bank (titular cont – Asociația pentru Afirmarea Libertății de Opinie):

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100 (în lei)

RO 51 BREL 0002 0014 6866 0201 (în euro)


 

You may also read!

Măcelarii de la Tancrad, Citadina 98 și Lemacons au fost amendați cu 100.000 de lei pentru că și-au bătut joc de Faleza Galați

Măcelarii de la Tancrad, Citadina 98 și Lemacons au fost amendați cu 100.000 de lei pentru că și-au bătut

Read More...

Prorectorul Adrian Micu, de la Universitatea “Dunărea de Jos” Galați, a lovit o fată de 17 ani cu mașina instituției

Prorectorul Adrian Micu, de la Universitatea "Dunărea de Jos" Galați, a lovit o fată de 17 ani cu mașina

Read More...

Senatorul PSD Galați Marius Humelnicu și-a luat o cravată de agarici și s-a dus să râdă tâmp la Bruxelles, în Parlamentul European

Senatorul PSD Galați Marius Humelnicu și-a luat o cravată de agarici și s-a dus să râdă tâmp la Bruxelles,

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu