Salariații din Liberty Galați au tot așteptat astăzi (joi, 17 aprilie 2025), cu trei zile înainte de Paște, să le fie virat salariul pe card + bonurile de masă.
Și au așteptat degeaba, pentru că veștile bune nu au sosit.
După ședința ținută la ora 15.00, conducerea Combinatului i-a anunțat pe oameni că salariile și bonurile nu vor fi date înainte de Paște.
Motivul invocat de responsabilii Liberty Galați a fost că nu a sosit încă tranșa de bani așteptată din împrumutul contractat la Exim.
În ultimul moment s-a găsit însă o soluție pentru ca salariații să nu ajungă în situația disperată de a nu avea niciun leu în buzunar, de Paște: oamenilor li s-a acordat prima de Paște, în valoare de 290 de lei net/persoană.
“Măcar avem bani de cozonac…”,
a glumit amar un siderurgist, pe Facebook.
Alți siderurgiști nu au avut deloc chef de glume și au transmis cuvinte și expresii nu tocmai ortodoxe șefilor Combinatului, pe grupurile interne de discuții, pentru că i-au lăsat fără bani de Paște.
Nici data pentru reluarea producției de oțel nu va mai fi respectată.
Programată inițial pentru 22 aprilie 2025, reluarea producției nu se va putea face mai devreme de 6 mai 2025.
Precizăm că producția de oțel a fost sistată de mai bine de 10 luni, după închiderea temporară a Furnalului nr. 5.
Conducerea Liberty Galați se confruntă și cu un val de cereri de insolvență, care au fost suspendate pe o perioadă de 4 luni, după ce instanța a admis solicitarea Combinatului de intrare în concordat preventiv.