Nu este prima dată când George Simion lipsește de la o confruntare cu celălalt candidat intrat în turul 2, Nicușor Dan.
S-a întâmplat atât luni seară, cât și marți seară la Digi 24, respectiv Antena 3.
Dar, din câte am înțeles, Simion nu ar fi acceptat să participe la aceste două dezbateri, amânând până în ultima clipă un răspuns afirmativ pentru cei de la Digi 24 și Antena 3.
De altfel, Simion s-a și dat în stambă cu echipa de la Digi 24 venită să negocieze cu el prezența la dezbatere, făcând un gest urât: i-a înregistrat pe jurnaliști fără voia lor, a făcut un montaj cu momentele care îi erau lui favorabile și îi puneau pe ziariștii de la Digi 24 într-o poziție docilă, după care a postat filmul pe contul lui de Facebook.
Pentru ziua de astăzi (miercuri), au fost programate două dezbateri.
De la ora 17.00, George Simion și Nicușor Dan ar fi trebuit să fie prezenți în podcastul comediantului Micutzu, pe canalul de Youtube al acestuia, și să răspundă live întrebărilor venite din partea realizatorului și de la publicul prezent.
Însă numai Nicușor Dan a fost prezent la dezbaterea organizată de Micutzu (vezi video integral la finalul articolului).
Simion a fost absent (ulterior, a precizat că era în vizită în Italia la acea oră).
Mai mult, George Simion a spus apoi că el nu ar fi confirmat niciodată prezența în studio la Micutzu.
Acest lucru a fost contrazis însă ferm de Micutzu, care a pus pe live înregistrarea cu mesajul audio primit de la Simion, încă de săptămâna trecută, în care acesta afirma că “Da, sigur, mă interesează (să vin la dezbatere – n.red.)”.
De la ora 20.00, a fost programată o a doua dezbatere pentru ziua de miercuri, la România TV.
Trecem peste faptul că România TV este mai degrabă o hazna media, patronată de mogulul fugar Sebastian Ghiță, și rămânem la subiectul dezbaterii dintre Simion și Dan, dezbatere confirmată de ambii candidați, după cum au tot spus de-a lungul zilei reprezentanții acestui post TV.
George Simion nu a fost prezent nici de această dată, scaunul său rezervat în studio rămânând liber pe tot parcursul dezbaterii.
Cu un singur candidat prezent, cele două dezbateri programate astăzi s-au transformat în dialoguri cu Nicușor Dan, care a răspuns la toate întrebările adresate.
Este normal ca Nicușor Dan să fie prezent la toate televiziunile, inclusiv la România TV, pentru că el a intrat în turul 2 de scrutin cu un handicap de aproximativ 20 de procente și are nevoie să atragă votanți de pe orice segment, inclusiv din publicul România TV, cunoscut ca susținător al așa-zisului curent suveranist.
Și George Simion ar fi trebuit să fie prezent la cât mai multe dezbateri, nu numai la cea de la Euronews, de săptămâna trecută, asta că tot și-a ales “Respect!” drept slogan de campanie.
Păi ce fel de respect arăți tu alegătorilor când lipsești de la nu mai puțin de patru dezbateri electorale, într-un interval de trei zile?
Dar cu adevărat deranjant este faptul că George Simion a confirmat prezența la două dintre dezbateri – la Micutzu și la România TV – și nu s-a ținut de cuvânt.
Asta înseamnă că n-are obraz.
Dacă ai promis că vii la dezbatere, atunci ține-te de cuvânt! Mai ales că vrei să devii președinte, să conduci România.
Și pacostea de Klaus Iohannis a ales, în 2019, când candida pentru al doilea mandat de președinte, să nu vină la dezbateri, pe considerentul că el nu are ce discuta cu o proastă ca Viorica Dăncilă și că oricum are destule procente avans încât să se mai obosească să participe la discuții electorale.
Problema este că Nicușor Dan nu este deloc vreo Dăncilă și nici românii nu mai sunt atât de iertători cu unul care se dă rănit și evită dezbaterile, în loc să vină să răspundă la orice întrebare mai mult sau mai puțin incomodă.