Cameleonul George Stângă (foto), care se pliază după vremuri și își schimbă opiniile în funcție de cum bate vântul politic, putea să se opună alianței toxice cu PSD, dar nu a făcut-o.
Și e normal pe undeva modul în care a acționat George Stângă, care de-a lungul anilor a dovedit că este doar un lingău politic – aduceți-vă aminte cum îl pupa în fund pe Florin Cîțu, pe vremea când acesta era președinte PNL, pentru ca apoi să întoarcă rapid armele împotriva lui Cîțu.
Actualul președinte al PNL Galați, George Stângă nu a dat niciodată dovadă de curaj, de verticalitate, de când s-a aciuat în politică, așa că e logic că nu putea să voteze acum “contra” listelor comune cu PSD, la alegerile europarlamentare.
La votul de astăzi din interiorul PNL, au fost câțiva lideri de filiale din țară care au votat împotriva propunerii ca PNL și PSD să candideze pe liste comune la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.
Astfel, la votul pentru comasarea alegerilor și liste comune la europarlamentare cu PSD, 58 de lideri PNL au votat pentru, 6 au votat împotrivă și 2 s-au abținut.
Prin urmare, PNL și PSD vor avea candidați comuni la alegerile europarlamentare, care vor avea loc în data de 9 iunie 2024, în aceeași zi cu alegerile locale.
Cei 6 lideri PNL care au votat împotrivă sunt Ilie Bolojan (președinte CJ Bihor), Florin Birta (primar Oradea), Ioan Turc (primar Bistrița), Robert Sighiartău (deputat PNL Bistrița-Năsăud), Florin Câțu (senator PNL București) și Cristian Buican (deputat PNL Vâlcea), potrivit G4Media.
Nici măcar să se abțină nu a avut curaj George Stângă. Vorba aia, dacă în PNL vântul a bătut pentru liste comune cu PSD, Stângă s-a înghesuit să voteze cu ambele mâini ideea propusă pentru alegerile europarlamentare.
Și uite-așa George Stângă, cel care critica PSD Galați din orice poziție și, sanchi, îi tăvălea pe alde Pucheanu și Fotea, în această după-amiază a votat în nume propriu “pentru” liste comune cu PSD, fără să aibă nici cea mai mică strângere de inimă.
Sursa foto: Facebook/George Stângă