Guvernul PSD a făcut numai 15 km. de autostradă din cei 90 de km. promiși după câștigarea alegerilor

Bilanțul Guvernului PSD, condus din umbră de Liviu Dragnea, în ceea ce privește lucrările de infrastructură se prezintă dezastruos.

În cele 18 luni de când a câștigat alegerile parlamentare din decembrie 2016, Guvernul PSD (reprezentat de Grindeanu, Tudose și acum Dăncilă) a reușit să dea în folosință numai 15 km. de autostradă. Asta deși a promis că va face 90 de km. de autostradă numai în anul 2017. În loc de 90 de km. promiși până la finalul anului 2017, Guvernul PSD a realizat 15 km. și deja suntem aproape de luna iunie 2018. Mai rău, lotul 3 din autostrada Lugoj-Deva (în lungime de 21 de km.), construit de Teloxim-Comsa-Aldessa Construccione-Arcadis Eurometudes, nu va fi gata mai devreme de luna martie 2019. Asta deși această porțiune de autostradă între Logoj și Deva (vezi foto) ar fi trebuit să fie terminată încă din august 2017.

Așadar, din decembrie 2016 încoace, au trecut 18 luni în care s-a bătut pasul pe loc, însă asta nu e o problemă pentru Liviu Dragnea, care continuă să afirme că România este pe drumul cel bun către prosperitate.

Sursa foto: pressalert.ro

Exit mobile version