Începe mutilarea Falezei Galați! Primarul Pucheanu, cel care a sluțit cu succes și centrul Galațiului, acoperind cu betoane aproape tot spațiul verde, a dat ordinul de începere a lucrărilor pe Faleza Galați

In Actual, Blocuitorii, Local

Începe mutilarea Falezei Galați! Primarul Pucheanu, cel care a sluțit cu succes și centrul Galațiului, acoperind cu betoane aproape tot spațiul verde, a dat astăzi (miercuri, 22 iulie 2026) ordinul de începere a lucrărilor pe Faleza Galați.

Oficial, lucrările care vor începe pe Faleza Galați sunt de “modernizare”.

Problema este că, în cazul primarului Pucheanu, modernizare = mutilare.

Praful s-a ales de tot ce a atins acest fiu de milițian pe nume Pucheanu, ajuns primar al Galațiului din partea PSD.

Și amintim acum de dezastrul din zona Spicul (în centrul Galațiului), acolo unde zeci de metri pătrați de spațiu verde au fost înlocuiți de betoane dizgrațioase.

Betoane care, vara, te fac să te simți de parcă ai fi captiv într-un solar.

Argumentele invocate de primarul Pucheanu, în 2019, atunci când a sluțit zona de la Spicul au fost la limita retardului administrativ: așa a văzut el că este în Piața Sfatului, din Brașov.

Am explicat, în urmă cu câțiva ani, în acest articol din faramogul.ro, că Piața Sfatului din Brașov nu a avut niciodată verdeață, în ultimii 100 de ani, așa că autoritățile de acolo nu au avut ce spațiu verde să distrugă.

La Spicul, era zonă verde, peste care Pucheanu a turnat beton.

În Piața Sfatului, nu a distrus nimeni spațiul verde turnând betoane.

Am mai putea aminti și kitsch-ul oribil pe care primarul Pucheanu l-a făcut în Parcul Eminescu – tot în numele “modernizării”, desigur, dar nu vrem să ne lungim cu articolul.

Astăzi (miercuri, 22 iulie 2026), primarul Pucheanu a început asaltul asupra Falezei Galați, poate cea mai frumoasă zonă a orașului.

O zonă embematică a Galațiului, cartea de vizită a orașului.

Nu zice nimeni că Faleza Galați nu trebuie modernizată, căci a rămas săraca la nivelul anilor ’70.

Da, Faleza Galați trebuie modernizată, dar nu de gașca imbecilă a lui Pucheanu, de loazele PSD pe care el le-a adus în administrația locală și de firmele de casă ale PSD, care și-au dovedit cu vârf și îndesat incompetența… dacă nu cumva și reaua-credință.

Orice ar promite Pucheanu, că Faleza Galați va arăta într-un mare fel după “modernizare”, că vor fi “fântâni arteziene cu jeturi verticale” și că, sanchi, până și locuitorii din Santa Monica vor veni să vadă “minunea” de la Galați, trebuie să nu uităm că acest individ a făcut pilaf multe ale zone ale Galațiului.

Mergeți să pozați Faleza Galați, cât încă mai există spațiu verde, pentru că după modernizarea lui Pucheanu, faleza s-ar putea să arate ca o pistă de decolare: cheală și plină de betoane.


Sprijină financiar publicația Fără Mogul dacă ți-a plăcut articolul.

Conturi deschise la Libra Bank (titular cont – Asociația pentru Afirmarea Libertății de Opinie):

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100 (în lei)

RO 51 BREL 0002 0014 6866 0201 (în euro)


 

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu