Loaza Pucheanu a ajuns la Cotroceni, iar niște pulifrici din Galați îl văd deja în cărți pentru postul de premier

In Actual, Local, Politruci&Traseiste

Loaza Pucheanu a ajuns la Cotroceni, iar niște pulifrici din Galați îl văd deja în cărți pentru postul de premier.

Fraților, chiar că s-a urcat scroafa-n copac!

Dacă o loază ca primarul Ionuț Pucheanu, care nu a fost în stare nici să își completeze corect propriul CV, a ajuns să facă parte din delegația PSD prezentă azi la consultările de la Palatul Cotroceni, înseamnă că vine sfârșitul lumii.

Ce să caute, bă, unul ca Pucheanu la Cotroceni?

Ce plusvaloare să aducă terminatorul ăsta de spații verzi discuțiilor despre nominalizarea viitorului prim-ministru al României?

Știm, sclavii și umflătorii de baloane din PSD Galați o să sară să spună că Pucheanu are nu’ș ce funcție la nivel național și că merita să facă parte din delegație.

Nu, bre, Pucheanu nu merită nimic, în afară de un vot de blam din partea alegătorilor.

Faptul că o loază ca Ionuț Pucheanu a ajuns să dețină o poziție importantă, la nivel național, în cel mai mare (și mai corupt) partid din România spune multe despre putregaiul din PSD.

Priviți delegația PSD prezentă astăzi la consultările de la Cotroceni: e absolut oribilă!

De la nenorocitul ăla de Sorin Grindeanu și până la Diana Tușa (fostă deputată PNL Brăila, actualmente parlamentar PSD si soție a patronului ziarului Știri pe Surse, Iosif Buble), toți din poză sunt detestabili, din punctul nostru de vedere.

E clar că primarul-catastrofă al Galațiului, Ionuț Pucheanu, încearcă să se afirme puternic la nivel național, sperând că va primi măcar un post de ministru în viitorul guvern format de PSD.

Am văzut că niște pulifrici din Galați s-au întrebat astăzi, așa, ca într-un fel de rugăciune, dacă nu cumva Pucheanu ar avea șanse să fie nominalizat premier.

Așadar, lingăii de serviciu au avut un soi de orgasm când au văzut că zeul lor pe nume Pucheanu face parte din delegația PSD și s-au grăbit să îl “avanseze înainte” pe acesta la “gradul” de prim-ministru.

Știu și ei (lingăii) foarte bine că membrii PSD prezenți astăzi la consultări au fost acolo doar ca să nu pară Grindeanu singurul prost din încăpere, dar cu toate astea unii au insistat să facă speculația asta jenantă că Pucheanu ar putea ajunge premier.

O, da: la cât de praf este țara asta, fix o loază supremă ca Pucheanu lipsește de la Palatul Victoria.

“Pucheanu premier” ar fi cu siguranță victoria finală a repetenților asupra oamenilor instruiți din această țară, câți or mai fi rămas pe-aici.

Sursa foto: Digi24


Donează dacă și tu crezi că sunt penibili bărbații care își vopsesc părul.

Conturi deschise la Libra Bank (titular cont – Asociația pentru Afirmarea Libertății de Opinie):

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100 (în lei)

RO 51 BREL 0002 0014 6866 0201 (în euro)


 

You may also read!

Măcelarii de la Tancrad, Citadina 98 și Lemacons au fost amendați cu 100.000 de lei pentru că și-au bătut joc de Faleza Galați

Măcelarii de la Tancrad, Citadina 98 și Lemacons au fost amendați cu 100.000 de lei pentru că și-au bătut

Read More...

Prorectorul Adrian Micu, de la Universitatea “Dunărea de Jos” Galați, a lovit o fată de 17 ani cu mașina instituției

Prorectorul Adrian Micu, de la Universitatea "Dunărea de Jos" Galați, a lovit o fată de 17 ani cu mașina

Read More...

Senatorul PSD Galați Marius Humelnicu și-a luat o cravată de agarici și s-a dus să râdă tâmp la Bruxelles, în Parlamentul European

Senatorul PSD Galați Marius Humelnicu și-a luat o cravată de agarici și s-a dus să râdă tâmp la Bruxelles,

Read More...

2 commentsOn Loaza Pucheanu a ajuns la Cotroceni, iar niște pulifrici din Galați îl văd deja în cărți pentru postul de premier

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu