Lucrări care ne țin cât ține perioada de garanție. Cel mult! | VIDEO

In Actual, ClientiCaptivi, Local

Așa arată un oraș în care incompetența, indolența și corupția au inundat culoarele puterii.

Mai țineți minte când s-a lucrat ultima oară pe strada Stadionului chiar în zona din imagini?

Evident, nu demult.

Acum s-a decopertat, din nou, fix la joncțiunea magistralelor de canalizare buclucașe, locul unde a mai dat strada să se surpe după ce de-abia rezolvaseră marea surpare, din fața Liceului Sportiv…

Dată fiind închiderea totală a străzii – deși se lucrează doar pe un sens – dând naștere unor ambuteiaje pe ruta alternativă de pe Brăilei, bănuim că s-ar putea să ne pască o nouă surpare.

Probabil că de aceea era și muncitorul din imagini ultragiat, venind amenințător spre cameră după ce pusese mâna amenințător pe lopată: îi e și lui rușine de ce lucrări se fac în orașul ăsta, de către firmele de casă, și pe care tot muncitori ca el trebuie să le redezgroape. Fiindcă ne țin de joi până apoi.

Revenim pe subiect fiindcă, după cum se vede,… mustește!


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim!

You may also read!

De când a început să își vopsească părul, președintele Fotea (PSD) face ravagii în rândul gospodinelor trecute de prima tinerețe

De când a început să își vopsească părul, președintele Fotea (PSD) face ravagii în rândul gospodinelor trecute de prima

Read More...

O firmă administrată de concubina directorului PSD-ist de la Parcul Industrial, Cristian Udriș, a vândut Primăriei Galați ghivece stradale în valoare de 165.940 de lei

O firmă administrată de concubina directorului PSD-ist de la Parcul Industrial, Cristian Udriș, a vândut Primăriei Galați ghivece stradale

Read More...

2 commentsOn Lucrări care ne țin cât ține perioada de garanție. Cel mult! | VIDEO

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu