Ia priviți-l pe nenea jandarm din poza de mai sus.
Serios, pare că la el s-a terminat șmecheria, că mai boss decât el nu “se există” în tot Galațiul.
Noi habar nu aveam că, mai nou, poziția ceremonială la jandarmi este crăcănat – de i-ar putea trece porcul printre picioare – și cu mâinile la spate, de zici că s-a pregătit pentru a-i fi puse cătușele.
Jandarmului nu i se vede fața, pentru că a fost pozat din spate, dar judecând după limbajul corporal (crăcănat, cu mâinile la spate, eventual și cu burta revărsată peste curea) noi credem că el este atât de plictisit că se află acolo, pe str. Domnească, la ora 11.00, când a început defilarea cadrelor militare încât nu dă nici măcar 2 bani pe gălățenii înghesuiți ca vitele în țarc.
Autoritățile locale din Galați, bătute-n cap cum le știm, nu vor să renunțe la acest prost obicei de a băga oamenii în țarc arunci când are loc un eveniment.
De parcă, sanchi, ar vrea cineva să comită vreun atentat în sărăcia asta de oraș pe nume Galați.
Jandarmul din imagine pare că, în sfârșit, și-a descoperit vocația: aceea de a păzi un gard în spatele căruia se află niște cetățeni din Galați.
Cum să stai, mă, crăcănat și cu burta revărsată peste curea, în dispozitiv, de Ziua Națională a României?!
Sursa foto: Facebook/Costel Fotea