Veste bună pentru zecile de mii de elevi din 242 de unități de învățământ. Guvernul României a adoptat, marți, o hotărâre pentru repartizarea a 97,1 milioane lei pentru finanțarea Programului național “Masă sănătoasă”, în perioada desfășurării activităților didactice în anul 2024.
Onuț Atanasiu (foto), vicepreședinte al Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, a precizat că alocarea de fonduri pentru acest program va continua pe tot parcursul anului 2024.
“Este îmbucurător faptul că am reușit suplimentarea finanțării Programului naţional “Masă sănătoasă” cu peste 97 de milioane lei. Astfel, fondurile totale alocate în 2024 pentru susţinerea acestui program de combatere a abandonului şcolar au ajuns la 1,139 miliarde de lei”,
a declarat Onuț Valeriu Atanasiu, deputat PNL Galați.
Programul “Masă sănătoasă” în școli a pornit de la faptul că fiecare copil al României are dreptul la educaţie, însă statutul socio – economic al familiilor din care provin mulți copii de vârstă şcolară nu le permite nici măcar asigurarea zilnică a unui pachet alimentar pentru a fi prezenţi la orele de curs.
Suplimentarea a venit în urma actualizării listei celor 450 de unități de învățământ incluse în programul “Masă caldă”.