Oțelul Galați a luat bătaie astăzi cu 2-0, la Mioveni, în deplasare, în meciul cu FC Argeș, o echipă nou-promovată în Liga 1.
Nu înfrângerea în sine i-a durut pe suporteri, că în fotbal mai ai parte și de înfrângeri, ci faptul că Oțelul nu a jucat mai nimic.
Să nu îți creezi tu, ditamai Oțelul Galați, nici măcar o ocazie clară de gol în 90 de minute?
Nici nu mai contează că nu a fost penalty (chiar nu a fost), la golul de 1-0 pentru FC Argeș.
Păi și atunci pentru ce te-ai mai dus la meci până la Mioveni?
Numai ca să faci deplasarea, să te faci că lucrezi?
Păi nu ți-ar fi rușine obrazului băi, Oțelule, că primești o grămadă de bani publici de la Primăria Galați, pe ruta Pucheanu – PSD?
În acest ritm Oțelul Galați nu va supraviețui în Liga 1.
Ok, poate că în Liga 1 sunt echipe mai slabe decât Galațiul – adică ar avea cine să retrogradeze – dar jocul Oțelului este acum atât de firav încât ar putea fi halit încă de la micul dejun de celelalte echipe.
Să vedem, mai sunt destule etape de jucat, dar Galațiul nu arată bine deloc.
Laszlo Balint, ai legătura…
Sursa foto: iAM Sport