Plafonații Babicu și Brăilescu au scăpat de amărâtul ăla de Tomas, dar refuză să plece și ei de la Oțelul. Stau ca șobolanii pe siloz, pe 4.000-5.000 de euro lunar, și așteaptă probabil să fie luați cu “huo” de suporteri. Sunt lipsiți de idei, au zero credibilitate, iar singura “performanță” pe care o pot realiza în acest sezon este să ducă Oțelul în Liga a 2-a.
Ați văzut ce repede au rezolvat Cristi Babicu Munteanu și Marian Brăilescu criza de la Oțelul Galați?
Marți, la ora 17,21, clubul Oțelul a postat pe pagina sa de Facebook un comunicat prin care a anunțat despărțirea de antrenorul croat Stjepan Tomas, iar cu asta, gata, s-a pus încă o dată batista pe țambal.
De parcă nefericitul ăla de Tomas era marea problemă de la Oțelul, nu managementul dezastruos al cuplului de desene animate Babicu-Brăilescu (în foto).
Să derulăm un pic banda și să ne aducem aminte că Oțelul a gâfâit în ultimele sezoane, inclusiv atunci când alt personaj de stand-up, Dorinel Munteanu, promitea că va duce echipa în play-off încă din primul sezon de la revenirea în Liga 1.
Oțelul se tot duce pe tobogan, de doi ani încoace, dar Babicu nu are niciun stres: el continuă și acum să dea vina pe sponsorul Liberty Galați care nu și-a mai onorat obligațiile din contractul de 2,4 milioane de euro/sezon.
Ok, Liberty Galați a pus stop sponsorizării, pentru că la rândul lui a intrat în colaps financiar, fiind acum în moarte cerebrală.
Dar ce au făcut alde Babicu și Brăilescu, în afară de a sta cu mâna întinsă la Consiliul Local (CL) Galați și a-l linguși pe odiosul primar al Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD).
Într-un gest de grețoasă slugărnicie, Babicu i-a acordat primarului Pucheanu, în februarie 2020, titlul de “brand ambasador” al clubului Oțelul, făcând astfel din brandul Oțelul un soi de preș la ușa loazei administrative Pucheanu (vezi foto mai jos).
Au fost mai multe episoade care au atras nemulțumirea suporterilor Oțelului, iar de fiecare dată acestea au avut ca element principal vânzarea unor jucători de valoare.
Numai în anul 2026, Oțelul a vândut trei jucători considerați a fi esențiali pentru echipă: Paulinho, Joao Paulo și Lameira.
Imaginați-vă cum ar fi arătat acum Oțelul cu acești trei jucători în echipă.
De fiecare dată, Babicu a argumentat că Oțelul trebuie să vândă ca să supraviețuiască.
Ca să poată obține licența pentru sezonul următor de Superliga, ca să achite salariile etc.
Tot timpul era nevoie de bani la Oțelul, iar singura soluție găsită de cuplul Babicu-Brăilescu a fost să vândă bunuri din casă.
Deși, oficial, ei sunt plătiți ca să aducă bani la Oțelul, să facă rost de noi sponsori, alde Babicu și Brăilescu au procedat ca niște “stâlpi ai familiei” devorați de vicii: au început să vândă aurul, tablourile și tot ce au găsit de valoare prin casă, în loc să țină bunurile în casă și să meargă la muncă pentru a aduce bani în familie.
Suporterii i-au tot bătut obrazul lui Cristi “Babicu” Munteanu, rugându-l să își dea demisia, să plece de la Oțelul, considerându-l vinovat pentru situația grea de la Oțelul, dar degeaba: micul dinamovist cu zero performanțe în calitate de conducător de club nici nu a vrut să audă de demisie.
Este limpede, din punctul nostru de vedere, că alde Babicu și Brăilescu nu se gândesc la demisii.
Păi, ce, ați văzut vreun câine roșu să plece de la măcelărie?
Noi suntem convinși că acești doi conducători de renume mondial vor ține cu dinții de funcții până când soarta îi va pune în situația de a arunca o ultimă lopată de pământ peste Oțelul, echipă care în acest moment respiră din ce în ce mai greu în Liga 1: este pe locul 14 (din totalul de 16 echipe), nu joacă mai nimic și nici nu are jucători capabili să redreseze situația.
Publicația Fără Mogul mizează pe sprijinul cititorilor fideli.
Conturi deschise la Libra Bank (titular cont – Asociația pentru Afirmarea Libertății de Opinie):
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100 (în lei)
RO 51 BREL 0002 0014 6866 0201 (în euro)
































