În ciuda mesajelor triumfaliste și a laudelor de sine de la bilanțul Poliției Locale Galați pe anul 2019, prezentat zilele trecute, această instituție nu a înregistrat performanțe notabile.
Mai mult, încrederea gălățenilor în Poliția Locală nu este nici măcar la cote acceptabile, cetățenii manifestându-și de nenumărate ori nemulțumirea pe rețelele de socializare față de (in)activitatea polițiștilor locali, care nu sunt prezenți cum ar trebui în mijlocul cartierelor.
Potrivit proiectului de buget al municipiului Galați pe anul 2020, Poliția Locală va primi suma de 21.411.000 de lei (aproximativ 4,65 milioane de euro) pentru a putea funcționa.
Salariile mari de la Poliția Locală Galați, unde un șef de secție ajunge și la 5.000 de lei salariu net, vor consuma mare parte din bugetul de 4,65 milioane de euro alocat de Primăria Galați pentru anul 2020.
Asta nu ar reprezenta o problemă dacă rezultatele Poliției Locale Galați ar fi pe măsura bugetului consistent alocat.
În ultimi 2-3 ani, Poliția Locală Galați se tot laudă cu amenzile pe care le împarte ca să își facă planul. De exemplu, la bilanțul prezentat zilele trecute, Poliția Locală Galați a precizat că, în 2019, a dat 24.700 de amenzi, în valoare de peste 7,7 milioane de lei.
Suma este irelevantă din punctul nostru de vedere, atâta vreme cât nu se spune și câte dintre aceste amenzi au rămas definitive în instanță și ulterior au fost plătite de cei sancționați.
Poliția Locală se laudă însă că a lipit niște hârtii în geamul șoferilor care au parcat neregulamentar (de parcâ ar fi suficiente locuri de parcare în Galați) și apoi prezintă situația ca și cum banii din amenzi (7,7 milioane de lei) ar fi intrat în bugetul local până la ultimul leu.
Ca un amănunt, anul trecut, în 2019, Poliția Locală Galați a reușit o contraperformanță răsunătoare.
Astfel, conform datelor publice prezentate la bilanț, Poliția Locală Galați a confiscat anul trecut bunuri în valoare de numai 49.000 de lei. Asta înseamnă mai puțin de 11.000 de euro.
Cu confiscări de toată jena, dar cu planul la amenzi depășit probabil cu 200%, Poliția Locală cere și primește bani publici cu nemiluita.
Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face aici. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim!