Președintele PNL Galați, George Scarlat nu este doar trădător, ci și laș. Exact când filiala locală avea nevoie de un lider, de un adevărat președinte care să meargă cu fruntea sus la congresul extraordinar de la București, deputatul George Scarlat s-a dat rănit și a refuzat să facă deplasarea, motivând că este duminică și vrea să stea alături de familie.
Este foarte frumos că deputatul Scarlat este familist, că vrea să își susțină copiii.
Da, dar George Scarlat (în foto), care încă mai este președinte al PNL Galați, uită că acest partid l-a făcut deputat, în 2012 și 2024, la fel cum l-a făcut și senator, în 2020.
George Scarlat rămânea și în ziua de azi în mahalaua lui din comuna Liești și era un banal crescător de porci dacă PNL nu i-ar fi oferit ocazia să candideze pe un loc eligibil în alegeri, astfel încât el să poată obține de trei ori un post de parlamentar (o dată senator și de două ori deputat).
Dacă Scarlat a avut ocazia să vadă Bucureștiul și să ia masa în restaurante fancy din Capitală, atunci el ar trebui să mulțumească tot PNL-ului care la vremea respectivă avea priză la electorat cât să câștige un mandat de senator și două de deputat, inclusiv unul pentru Scarlat.
În plus, să nu uităm că același Scarlat a ajuns secretar de stat la Ministerul Agriculturii, în decembrie 2019, la propunerea PNL Galați, nu în urma unui concurs bazat pe competențe.
E, și când PNL-ul care i-a înlesnit lui Scarlat parvenirea politică a avut un congres important la București, ce credeți că a făcut George Scarlat?
A zis că el nu merge la congres, pentru că are alte planuri, cităm:
“Mi-am rezervat ziua (de duminică – n.r.) pentru a o petrece cu familia mea şi în special cu ai mei copii, care au de susţinut examene în această perioadă”,
a declarat președintele PNL Galați, George Scarlat, pentru cotidianul Viața liberă.
Bă, ești prost?!
Așadar, după ce devenit trădător, sărind din barca lui Bolojan în cea a lui Adrian Veștea, deputatul Scarlat a fost și laș, abandonându-i pe cei 43 de colegi din PNL Galați, care au mers să voteze la congresul extraordinar al liberalilor.
Cum să fii președinte, lider, căpetenie – spuneți-i cum vreți – și să refuzi să te poziționezi în fruntea oamenilor tăi, lăsându-i singuri fix când partidul îi chema la “lupta cea mare”?
Acest refuz al lui Scarlat de a participa la congresul de la București, alături de cei 43 de colegi de filială, ar trebui să atragă demiterea lui imediată din funcția de președinte al PNL Galați.
Și asta pentru că Scarlat nu și-a făcut treaba de președinte, de lider, așa că păstrarea lui în această funcție este o jignire la adresa membrilor PNL Galați, câți or mai fi rămas în filiala din Galați.
Indiferent de partea cui a ales să se poziționeze – Bolojan sau Veștea – deputatul Scarlat ar fi trebuit să fie prezent la congresul de la București, în fruntea delegației gălățene, și să își exprime demn opțiunea la vot.
Să spună franc de ce preferă tabăra lui Veștea sau, după caz, de ce vrea să rămână alături de Bolojan.
Din păcate pentru el, George Scarlat a ales să fugă de răspundere, să argumenteze că el are treabă acasă, cu familia.
Păi, cu siguranță, toți cei 1.800 de membri PNL, prezenți astăzi la București, și-ar fi dorit și ei să stea acasă, alături de familie.
Dar cu toate astea au venit din toată țara, într-o zi de duminică, la București.
A fost o chestiune de bun simț în primul rând față de colegi și față de PNL-ul care le-a dat tuturor serviciu, că dacă ar fi candidat uninominal, pe barba lor, nu îi vota nici naiba.
Păi, pe un trădător și un laș ca deputatul George Scarlat vrea premierul nominalizat Adrian Veștea să îl pună ministru al Agriculturii?
Să fim serioși, la ce caracter mărunt a dovedit Scarlat că are, el nu ar merita să fie propus nici pentru postul de paznic de noapte la sediul PNL, că sigur ar face o nefăcută și i-ar răsturna masa în față lui Bolojan fix când acesta s-ar așteapta mai puțin.
Serios, cred că mai mult obraz au porcii pe care deputatul George Scarlat îi crește la ferma lui de suine din Liești decât el în persoană.
Sursa foto: agrointel.ro
Sprijină financiar publicația Fără Mogul dacă ți-a plăcut articolul.
Conturi deschise la Libra Bank (titular cont – Asociația pentru Afirmarea Libertății de Opinie):
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100 (în lei)
RO 51 BREL 0002 0014 6866 0201 (în euro)






























