De unde va face rost Oțelul de 19 milioane de lei ca să stingă datoriile, atâta timp cât combinatul Liberty Galați este la rândul lui în concordat preventiv, iar un alt sponsor nu se întrevede la orizont?
Degeaba a cerut acum Oțelul un timp de respiro dacă în continuare va depinde doar de fondurile publice alocate de Primăria Galați (via Consiliul Local) și de drepturile TV.
Nu există niciun nume important pe tricourile echipei Oțelul, o ancoră solidă din punct de vedere economic care să asigure un buget măcar de nivel mediu.
Iar în lipsa banilor, următorii pași după concordatul preventiv sună foarte rău: insolvența și apoi falimentul.
Oțelul Galați, deși primește mulți bani publici – aproximativ 8 milioane de lei/an – evită să spună pe ce anume se duc banii.
De exemplu, nu am văzut nicăieri informații despre salariile șefilor de la Oțelul, Cristi Munteanu și Marian Brăilescu (în foto).
Și salariile jucătorilor ar trebui să fie cunoscute de public, atâta timp cât acestea sunt plătite din bani publici.
Nici când s-a vândut vreun jucător – cum a fost cazul lui Joao Paulo la FCSB – nu a venit nimeni să dea detalii despre sumele tranzacției, suporterii aflând din ziarele care, la rândul lor, dădeau informația “pe surse”.
Tot sezonul trecut, președintele clubului, Cristian “Babicu” Munteanu s-a văitat că nu știe cum să o scoată la capăt, cum să administreze mai bine sărăcia.
Că trebuie bani de salarii pentru jucători, că trebuie bani pentru licența din sezonul următor, că e greu de tot.
Dar “Babicu” Munteanu nu a spus niciodată dacă atunci când jucătorii erau neplătiți de 2-3 luni, la fel de neplătiți erau și cei care formează așa-numitul personal TESA.
Din exterior, pare că politica clubului Oțelul este următoarea: “Voi (primăria, suporterii socios) dați-ne banii, că știm noi cum să îi cheltuim și nu mai puneți atâtea întrebări”.
Numai că tactica asta nu are cum să meargă la nesfârșit, pentru că suporterii… suportă ei multe, dar cu siguranță nu suportă să fie luați de proști.
O să facem o mică introducere, pentru cei mai puțin familiarizați cu procedura de concordat preventiv.
Așadar, potrivit legii, concordatul preventiv este o procedură amiabilă de restructurare a datoriilor, concepută special pentru a salva o afacere și a o feri de insolvență sau faliment.
Prin acest acord, compania (ASC Oțelul Galați, în cazul de față) continuă să își desfășoare activitatea, evitând astfel blocarea conturilor și executarea silită.
Prin proiectul de concordat convenit de comun acord, administratorul și debitorii elaborează un plan de restructurare și un plan de redresare al companiei.
În acest proiect vor trebui prevăzute modalitățile concrete de plată a datoriilor către creditori și zilele când se va face plata.
Proiectul de concordat preventiv se va considera aprobat dacă va fi acceptat (votat) de creditorii care dețin cel puțin 75% din valoarea creanțelor acceptate.
Apoi, după ce proiectul a fost aprobat de creditori, va fi depus la tribunal pentru omologare de către judecătorul-sindic.
Odată omologat, compania va avea răgazul necesar să își redreseze fluxul de numerar fără presiunea conturilor blocate.
Altfel spus, cât timp se va afla în concordat preventiv, Oțelul Galați nu va putea fi executată silit de cei către care are datorii (ANAF, jucători etc.).
Nimeni nu va putea solicita și obține blocarea conturilor Oțelului, chiar dacă poate dovedi că are de primit bani de la club.
Ce se va întâmpla însă dacă procedura de concordat va eșua, dacă Oțelul Galați nu va reuși să își plătească la timp datoriile așa cum și le-a asumat prin planul de concordat preventiv?
Păi, următorul pas legal va fi intrarea în insolvență, o procedură care poate duce fie la reorganizare, fie la faliment.
Iar al treilea pas – falimentul, după cum se știe, este faza finală a insolvenței, în care compania își încetează activitatea, iar activele sunt lichidate pentru a plăti creditorii, urmată de radierea societății din Registrul Comerțului.
Oricât de optimist ar vrea cei de la Oțelul să prezinte intrarea în concordat preventiv, că totul este sub control, un lucru este cert: dacă nu se vor găsi 19 milioane de lei (aproximativ 3,7 milioane de euro) pentru achitarea datoriilor, cele două etape care vor urma, în mod legal, nu sună bine deloc: insolvența și apoi falimentul.