Turneul de volei, sanchi, “pe plajă” organizat la Galați, împreună cu Primăria Galați, a scos la iveală prietenii și complicități pe bani publici – unele aproape penale – ale actorilor implicați în acest eveniment.
Dacă nu exista acest turneu de volei inutil, care nu a depășit granițele Galațiului, noi nu am fi aflat niciodată, în calitate de simpli cetățeni, că George Grădinaru este acționar la Union Jack, un restaurant preferat de primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu.
Și nu ne-am fi adus aminte nici că Paul Grăjdeanu, și el acționar la Union Jack, l-a împrumutat pe primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, cu 350.000 de lei, deși Pucheanu nu declarase la acea vreme bunuri sau proprietăți pe numele lui cu care să poată garanta (gaja) un astfel de împrumut.
Cine naiba îți dă ție, persoană fizică (Ionuț Pucheanu), 350.000 de lei fără să știe cum își poate recupera banii?
Iată că Paul Grăjdeanu, unul dintre acționarii de la Union Jack, a acceptat să facă acest lucru, potrivit declarației de avere depusă de primarul Pucheanu în iunie 2023.
Luați o coală de hârtie A4 și scrieți așa:
Primarul Ionuț Pucheanu – Paul Grăjdeanu – George Grădinaru – Union Jack – Dragoș Magearu (Plaja Dunărea) – Gospodărire Urbană.
După care adăugați și aceste două cuvinte: “bani publici”.
Nu-i așa că totul are sens?
Parcă se vede puzzle-ul de la capătul tunelului.
Plaja Dunărea condusă acum de Dragoș Magearu a atribuit un contract de exclusivitate către Union Jack (Fabrica de Distracții SRL) și Divino pentru vânzarea de mâncare și băutură, ceea ce înseamnă că Paul Grăjdeanu, George Grădinaru și Dragoș Magearu au fost parteneri de afaceri în care au fost implicați bani publici.
Dragoș Magearu este directorul de la Gospodărire Urbană care susține că a adus 300 de tone de nisip de la Cernavodă pentru turneul de volei de la Spicu, dar nu vrea să facă publice contracte sau facturi prin care să dovedească acest lucru.
Vă lăsăm încă o dată mai jos contractul dintre Union Jack cu Gospodărire Urbană pentru exclusivitatea de la Plaja Dunărea (foto).
Observați cât de mică e lumea “bună” din Galați?
Asta e lumea lor: a lui Pucheanu, Grăjdeanu, Grădinaru, Magearu etc.
Sunt unii care au luat Galațiul pe persoană fizică, care fac absolut ce vor ei în acest oraș, pentru că știu că nu vor păți nimic.
Sunt oameni ca Pucheanu, Grăjdeanu, Grădinaru, Magearu…
Foto: primul din stânga primarul Ionuț Pucheanu, apoi George Grădinaru și Dragoș Magearu