Regizorul de proastă calitate Ionuț Pucheanu a turnat un nou episod din serialul “Mită electorală pentru pensionari”. Pucheanu și-a făcut selfie cu câteva dintre cele 167 de cupluri de pensionari, din Galați, pe care le-a premiat astăzi din bani publici

In Actual, Local, Politruci&Traseiste

Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD) continuă să cheltuie banul public ca un dictator, pe tot soiul de acțiuni pe cât de populiste, pe-atât de inutile, care sunt organizate ca să îi aducă voturi.

De exemplu, astăzi (luni, 3 noiembrie 2025), Pucheanu a dat încă o dată bani cuplurilor din Galați, care au împlinit 50 de ani de căsnicie.

În total, au fost 167 de cupluri premiate cu suma de 500 de lei, cel puțin asta a fost suma acordată anul trecut.

Facem un calcul simplu: 167 x 500 = 83.500 de lei numai la acțiunea de astăzi.

Știm, nu sunt mulți bani – vorba aia, la cât se fură în administrația locală din Galați, suma de 83.500 de lei reprezintă bacșiș la ospătari – dar de ce să dai bani publici unor oameni al căror singur merit este că au rămas împreună timp de 50 de ani, cu bune și cu rele?

Ce îl interesează pe un gălățean de 40 de ani, din Micro 19, de exemplu, că matale ai împlinit 50 de ani de căsnicie?

Păi, și dacă nu îl interesează, de ce să plătească din taxele și impozitele lui ca să fii matale premiat pentru treaba asta?

De când este o virtute faptul că ai reușit să stai cu nevastă-ta/sotul tău, timp de 50 de ani?

Bravo ție, felicitări, să fii sănătos că ai reușit treaba asta, dar nu înțelegem de ce trebuie să fie luați bani de la întreaga comunitate gălățeană ca să te premieze pe tine că nu ai divorțat sau nu ai avut ghinionul să îți moară soțul/soția înainte să împliniți 50 de ani de căsnicie?

A, doar pentru că primarul Ionuț Pucheanu dispune de banul public ca un dictator, după cum vrea mușchiul lui?

Dar pe mamele care și-au crescut singure copilul/copiii de ce nu le premiază primarul Ionuț Pucheanu, pentru că nouă ni se pare că aceste femei chiar sunt eroine și au mult mai multe merite decât niște cupluri care au reușit să bifeze 50 de căsnicie?

“Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a premiat astăzi (luni, 3 noiembrie 2025 – n.red.) cuplurile de aur ale orașului în cadrul unei ceremonii desfășurate la Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”.

Este vorba despre 167 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie.

Primarul municipiului le-a oferit flori și diplome aniversare, în semn de respect și apreciere pentru exemplul de stabilitate și devotament pe care îl oferă comunității.

De asemenea, fiecare cuplu a intrat și în posesia unui premiu în bani din partea administrației locale”,

ne-a transmis, astăzi, prin e-mail, Biroul de Presă din cadrul Primăriei Galați.

Așadar, cele 167 de cupluri de pensionari din Galați au primit flori și un carton colorat, un carton care le este folositor doar ca să spargă pe el o ceapă și să taie niște felii de parizer, ca să se simtă ca în tinerețile lor zbuciumate, de pe vremea lui Ceaușescu.

După festivitate, primarul Pucheanu a coborât în sală, printre muritorii de rând care l-au votat și astfel i-au dat serviciu, și a făcut o strașnică baie de mulțime.

Pucheanu a dat mâna cu pensionarii și și-a făcut selfie cu câteva cupluri de pensionari, care se uitau la el ca la Dumnezeu.

Vă dați seama, după ce au primit 500 de lei degeaba, aceste 167 de cupluri (adică, 334 de pensionari) îl vor vota cu două mâini pe Ionuț Pucheanu, evident, dacă va mai candida la primărie.

Dar poate candidează la un post de parlamentar PSD, deși, în opinia noastră, Ionuț Pucheanu ar vrea să ajungă europarlamentar, nu un banal ridicător de mână, la București, cum este deja, de vreo trei manadate, până și agramatul Marius “Ciasuri” Mărgărit.

Oricum ar sta lucrurile, Pucheanu este într-o permanentă vânătoare de voturi, acesta fiind și motivul pentru care organizează tot soiul de evenimente ca această gală de premiere a cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie, o acțiune care miroase de la o poștă a “mită electorală”.

Sursa foto: Facebook/Ionuț Pucheanu


Donează pentru publicația Fără Mogul ca să putem scrie în continuare:

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100 (în lei)

RO 51 BREL 0002 0014 6866 0201 (în euro)


 

You may also read!

Oțelul Galați a dat lovitura la ultima fază. Galațiul a câștigat cu 2-1 partida cu Miercurea Ciuc, din Cupa României, după ce Bordun a înscris în minutul 96

Oțelul Galați a reușit, marți seară, o victorie la care puțini suporteri mai îndrăzneau să viseze, din moment ce

Read More...

One commentOn Regizorul de proastă calitate Ionuț Pucheanu a turnat un nou episod din serialul “Mită electorală pentru pensionari”. Pucheanu și-a făcut selfie cu câteva dintre cele 167 de cupluri de pensionari, din Galați, pe care le-a premiat astăzi din bani publici

  • Faceți și un articol cu Podul hobanat fără rost din Galați. Se pare că are probleme și au început reasfaltarea. Este foarte denivelat

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu