Este o clasare mai mult decât onorabilă pentru Alexandra Căpitănescu, care acum are drumul deschis pentru a intra în forță pe posturile de radio din toată Europa, lucru care se traduce în faimă + bani.
Alexandra a egalat astfel cea mai bună performanță (locul 3) obținută vreodată de România la un concurs Eurovision, este vorba de performanța reușită, în 2005, de Luminița Anghel, cu piesa “Let me try”.
Gălățeanca Alexandra Căpitănescu (foto) a intrat definitiv în istorie, la numai 22 de ani.
Acest loc 3 obținut la un concurs Eurovision, cu o piesă rock compusă și interpretată de ea, va reprezenta mulți ani de-acum înainte o reușită memorabilă pentru România la acest concurs european.
E cam târziu să comentăm pe larg ce s-a cântat sâmbătă seară la Eurovision 2026.
O să spunem doar că am fost nevoiți să ascultăm încă o dată piese absolut oribile, cum au fost cele din Serbia, Austria, UK sau Belgia.
Bine, din cele 25 de piese câte au fost în concurs, mai bine de 21-22 ne-au enervat (plictisit) îngrozitor.
Este incredibil cum țări care altfel pari întregi la minte pot trimite astfel de gunoaie muzicale la Eurovision.
Dar asta mai puțin contează.
Important este că Alexandra Căpitănescu nu numai că nu s-a făcut de râs la Eurovision, ci a reușit să se claseze pe podium, pe locul al 3-lea.
Am fi pus încă o dată piesa Alexandrei Căpitănescu, dar credem că de-acum o știu mai toți românii, așa că postăm mai jos melodia cu care Bulgaria a câștigat Eurovision 2026.
Nu ne întrebați cum ni se pare piesa, pentru că, totuși, bulgarii sunt vecinii noștri și nu am vrea să îi desființăm, să ștergem pe jos cu piesa lor “Bangaranga” – ce naiba o fi însemnând tâmpenia asta? – fix acum când au reușit să convingă toată Europa că merită să se claseze pe primul loc.