Scrumbia s-a vândut cu 200 de lei/kg pe Faleza Galați, la un festival făcut din bani publici. “Marele” influencer Dorian Popa nu a reușit să adune decât vreo 150 de inși la concertul lui ținut la foișor

Festivalul Scrumbiei Dunărene Galați 2025 a fost la înălțime doar în ceea ce privește prețurile. Scrumbia așa-zis de Dunăre s-a vândut cu 200 de lei/kg., lucru care i-a făcut pe unii gălățeni să își pună pofta în cui. Acest festival al scrumbiei de la Galați, ajuns la a 21-a ediție, este organizat din bani publici, Primăria Galați alocând în acest an suma de 260.000 de lei.

Contractul de 260.000 de lei privind Festivalul Scrumbiei Dunărene Galați 2025 a fost atribuit firmei PAF Media SRL, care aparține familiei fostului deputat PSD Galați, Florin Pâslaru, după cum am scris în Fără Mogul.

În acest weekend (11-13 aprilie 2025), pe Faleza din Galați au fost instalate corturi (standuri) unde s-a comercializat pește, în frunte cu mult așteptata scrumbie de Dunăre despre care unii spuneau că, de fapt, ar fi hering sau gingirică.

Porția de scrumbie s-a vândut cu 20 de lei/100 de grame, adică 200 de lei/kg.

Foarte scump, după cum au comentat câțiva gălățeni pe rețelele de socializare, căci pentru o scrumbie de 300 de grame (în medie) prețul ajungea la 60 de lei.

Dacă acesta era un festival 100% privat, nu interesa pe nimeni că organizatorul vrea să vândă scrumbia la prețuri astronomice.

Iată însă că gălățenii au plătit de două ori scrumbia de la acest festival.

O dată pentru că suma de 260.000 de lei pentru organizarea festivalului a fost luată din taxele și impozitele lor, și a doua oară atunci când au achitat porția de scrumbie, la cort (stand).

Așa cum am spus și cu altă ocazie, Primăria Galați nu ar trebui să aloce niciun leu pentru astfel de festivaluri, ci eventual să încaseze bani de la organizatori pentru că le pune la dispoziție spațiul public (unul spațiu ultracentral, cu vad), timp de trei zile.

Însă, de 21 de ani încoace, Primăria Galați varsă bani în contul firmei lui Pâslaru, care cheamă 2-3 artiști obosiți, după care îi jupoaie pe gălățeni cu prețuri exagerate.


Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100


Apropo de artiști expirați, sâmbătă (ieri), la foișorul de pe faleză, a concertat “marele” influencer Dorian Popa.

Condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru că a condus sub influența drogurilor, Dorian Popa a fost plătit ca să cânte gunoaiele alea stridente prezentate ca fiind muzică.

Se vede treaba că Dorian Popa este pe tobogan, că nu mai reușește să îi păcălească pe mulți cum că el ar fi artist, din moment ce la concertul lui de la foișor nu a reușit să adune decât aproximativ 150 de tineri, cel mai probabil elevi de școală generală (vezi foto mai jos).

Astăzi, 13 aprilie 2025, de Florii, în a treia zi de festival, pe faleză a gătit chef Orlando Zaharia (adus și el pe o sumă consistentă de la București).

Gălățenii au profitat de vremea frumoasă și au ieșit la pas pe faleză, dar numai după ce în prealabil au mâncat bine acasă, vorba unui nene care făcea haz de necaz.

Sursa foto: Facebook/Ionuț Pucheanu


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click și AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

Exit mobile version