Ștefănache, aflat la primul mandat de senator, este foarte prezent pe rețelele de socializare de când a devenit parlamentar de Galați.
E clar, Gheorghe Ștefănache vrea să arate că lucrează, că nu doarme ca alții în Parlament, ceea ce este în regulă.
Ștefănache se filmează atunci când urcă la tribuna Senatului pentru a lua cuvântul, dar pe de altă parte are grijă și să le povestească alegătorilor din Galați cum a făcut el jogging în jurul clădirii Palatului Parlamentului, într-o zi de duminică.
Gheorghe Ștefănache pare atât de entuziasmat de faptul că a reușit să devină parlamentar, încât zici că a ajuns într-un loc unde nu a mai pășit picior de om.
Astăzi (luni, 26 mai 2025), când președintele Nicușor Dan a fost învestit oficial în funcție, senatorul USR Galați Gheorghe Ștefănache și-a făcut selfie cu acesta și a postat apoi pozele pe contul său de Facebook, unde nu își zice Gheorghe, ci “George” – vezi foto mai jos.
De regulă, îți faci selfie cu cineva doar dacă ești fan al acelei persoane, dacă o apreciezi din toți porii și te identifici (rezonezi) cumva cu ceea ce face și cum se manifestă acea persoană.
În cazul vedetelor de cinema sau starurilor din lumea muzicală, treaba e simplă: îți plac filmele în care joacă acele vedete sau, după caz, piesele pe care le cântă.
Nicușor Dan nu este nici vedetă de cinema, nici vreun star rock sau hip-hop ca să vrei să îți faci selfie (poză) cu el, dar să admitem, totuși, că noul președinte al României este “omul zilei” de o săptămână încoace, de când a reușit să întoarcă spectaculos scorul electoral din primul tur și să îl învingă pe contracandidatul său George Simion, așa că e de înțeles de ce îi atrage pe pițiponcii amatori de selfie-uri.
Senatorul Gheorghe Ștefănache, cel care astăzi și-a făcut poze cu președintele Nicușor Dan și apoi le-a postat pe contul său de Facebook spunea public, în urmă cu o lună și jumătate, după ce USR i-a retras sprijinul propriei sale candidate, Elenei Lasconi, că el nu este fan Nicușor Dan, că nu rezonează cu el ca persoană.
“Concluzia zilei de azi (9 aprilie 2025 – n.red.).
Nu sunt ceea ce se cheamă fan Nicușor Dan. E o chestie de chimie, poate, nu rezonez cu el ca persoană.
Cu Elena Lasconi este cu totul alceva – ne macină în același fel dorința de a face din România un loc mai bun de trăit pentru toți, nu doar pentru unii…”,
a scris Gheorghe Ștefănache, senator USR Galați, pe 9 aprilie 2025, pe contul său de Facebook – vezi foto mai jos.
Întrebarea este simplă: de ce și-ar face cineva selfie cu o persoană cu care nu rezonează, pe care nu o apreciează suficient încât să fie fan al acesteia?
Un posibil răspuns ar fi că între timp senatorul Ștefănache a dat fățărnicia jos din pod și s-a urcat și el în trenul profitorilor care se tot înghesuie, în aceste zile, să își lipească imaginea de cea a lui Nicușor Dan, cu gesturi de o slugărnicie greu de digerat.
Sursa foto: Facebook/George Stefanache