Tanti Viorica de la Piețe Galați a analizat războiul din Ucraina și a spus de la tribuna Parlamentului ce poziție ar trebui să adopte România. Nimic însă despre vreo nouă rețetă de zacuscă

Deputata PSD Galați Viorica Sandu (foto), cunoscută mai degrabă drept “tanti Viorica de la Piețe”, a trecut la next level, devenind un fin analist de politică externă. Ce salt profesional, fraților, ce șpagat al competențelor a realizat tanti Viorica, cea care în urmă cu 5 ani încasa chiriile lunare de la tarabagiii din Piața Centrală Galați.

E, asta înseamnă să vrei să înveți, să acumulezi cunoștințe noi, să te internaționalizezi, cum se spune.

Să nu rămâi un banal șef peste tarabele din piețele aflate într-un oraș provincial ca Galațiul.

Tanti Viorica Sandu de la Piețe Galați a vrut mai mult, a tras de ea și a dat din coate prin sediul PSD Galați până când a reușit să devină deputat.

Acum, în 2025, tanti Viorica Sandu este deja la al doilea mandat de deputat PSD Galați, pe care nu l-a obținut așa, ca toate loazele politice, ci de pe prima poziție în lista PSD pentru Camera Deputaților, la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024.

Încet-încet, tanti Viorica a abandonat discuțiile despre zacuscă, pe holurile Parlamentului, și a trecut la subiecte serioase, care au implicații pentru întreaga Europă, dacă nu cumva pentru tot mapamondul.

“Războiul din Ucraina” este o temă care pare să nu mai aibă taine pentru tanti Viorica de la Piețe Galați.


Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100


E clar că tanti Viorica știe cine, unde și cum conduce ostilitățile pe frontul ucrainean, ce anume vor rușii, în general, de la viață (dar mai ales de la cea a ucrainenilor) și cum ar trebui să ne raportăm noi, românii, la acest conflict armat care, iată, se derulează de mai bine de 3 ani.

Și pentru a împărtăși întregii țări prețioasele ei învățături, tanti deputat Viorica venită de la Piețe s-a cocoțat la tribuna Parlamentului, a spus ce a avut de spus în legătură cu războiul din Ucraina, după care a făcut și o postare pe contul său de Facebook.

“În această dimineață (5 martie 2025 – n.red.), în declarația politică susținută de la tribuna Camerei Deputaților am prezentat poziția PSD și poziția pe care România trebuie să o adopte în legătură cu războiul din Ucraina:

România NU trebuie să fie implicată direct în conflictul din Ucraina!

Siguranța cetățenilor noștri este prioritatea absolută, iar rolul nostru principal este apărarea teritoriului național și consolidarea Flancului Estic al NATO.

România va continua să fie un partener de încredere în alianțele sale strategice, însă fără a expune militarii români unor riscuri care depășesc obligațiile noastre asumate”,

a scris tanti deputat Viorica Sandu pe Facebook.

Păi treaba asta parcă o spusese și președintele interimar Ilie Bolojan.

Noi am crezut că tanti Viorica vine cu chestiuni originale, izvorâte din puțul propriei gândiri, nu cu verdicte luate cu copy/paste de la Bolojan.

Dar, hei, trebuie să fim îngăduitori cu tanti Viorica de la Piețe pentru că ea încă învață să calce pe acest nou teren al politicii externe.

Nu este ușor să treci de la rețete de zacuscă la tactici de război, să iei decizii care au impact asupra întregii Europe, nu doar asupra celor 30-40 de tarabe pe care le păstoreai tu în Piața Centrală din Galați.

Sursa foto: Facebook/Sandu Viorica


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click și AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

Exit mobile version