Cei doi candidați la funcția de președinte al României nu s-au întâlnit nici astăzi (vineri), în ultima zi de campanie, pentru a participa la o dezbatere electorală. Nicușor Dan a fost prezent, alături de mama copiilor lui, la Antena 1, iar George Simion a mers împreună cu Călin Georgescu, la Realitatea Plus.
Cei de la Antena 1 au anunțat că i-au invitat pe ambii candidați la dezbaterea de vineri seara, începând cu ora 19,30, însă George Simion nu a venit.
Măcar de data asta nu a mai promis că vine, cum a procedat cu alte ocazii.
Nicușor Dan a venit însoțit numai de mama copiilor lui (vezi foto mai jos) și a răspuns întrebărilor adresate de moderatoarea Alessandra Stoicescu și de invitații ei: realizatorul TV Iancu Guda, liderul de sindicat Dumitru Costin, președinta Colegiului Medicilor din București, Cătălina Poiană, și directoarea Colegiului Național I.L. Caragiale, Andreia Bodea.
Nicușor Dan a explicat încă o dată, așa cum a făcut și la celelalte dezbateri, cum vede el rolul președintelui.
“Președintele trebuie să fie mediatorul între grupurile de profesioniști”,
a spus Nicușor Dan.
George Simion s-a folosit încă o dată de mentorul sau gurul său, Călin Georgescu, pentru a atrage voturi.
S-a spus că simpla prezență a lui Georgescu alături de Simion la secția de votare, în duminca primului tur de scrutin (4 mai 2025), i-ar fi adus candidatului AUR o zestre de aproximativ 10 procente.
Articole ca acesta pe care tocmai îl citești costă timp și bani.
Donează pentru publicația Fără Mogul ca să putem scrie în continuare:
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100 (în lei)
RO 51 BREL 0002 0014 6866 0201 (în euro)
Altfel spus, prin această prezență Georgescu, care pare că a hipnotizat o bună parte a populației, i-a transferat lui Simion 10 procente, așa explicându-se cum acesta a crescut de la 30-31%, cu cât era creditat în toate sondajele, la 40,96%.
Tactica lui George Simion din această seară a fost clară.
Simion pare că și-a zis că nu are rost să meargă la o dezbatere cu Nicușor Dan, acolo unde cel mai probabil ar fi avut numai de pierdut, în niciun caz de câștigat, ci mai degrabă merge la braț alături de Călin Georgescu pentru a-i convinge pe toți fanii lui Georgescu să îi transfere lui voturile.
Că poate or mai fi rămas cetățeni cu drept de vot care încă nu s-au “trezit în conștiință”, asta ca să folosim o expresie dragă lui Georgescu.
Simion și Georgescu au spus de mai multe ori că formează o echipă sudată și că vor face tandemul președinte-premier, în cazul în care duminica asta vor câștiga turul 2 de scrutin.
La un moment dat, Simion a vorbit de parcă ar fi câștigat deja alegerile de duminică, cităm:
“Această echipă președinte-premier a fost aleasă de popor. Acest parteneriat va continua pentru bunăstarea poporului. Fac un apel la cei care se împotrivesc să stea deoparte ca să nu fie vreo escaladare. Nu va fi nici o petrecere duminică seară, am decis să închidem sediul AUR”,
a spus George Simion.
La un moment dat, Anca Alexandrescu a acuzat că sute de cetățeni i-au transmis prin mesaje că “a fost tăiată emisia”, fix când Georgescu vorbea de Sistem, de fostul general SRI, Florian Coldea etc.
I-a liniștit însă pe spectatori câteva secunde mai târziu, când a precizat că emisia și-a revenit, că se vede pe Digi (în rețeaua RCS-RDS – n.red.) și l-a rugat pe Călin Georgescu să reia ideea despre Sistemul care conduce tot în România, inclusiv pe candidatul Nicușor Dan.
Cele două “dezbateri” au continuat separat, în studiouri distincte, de parcă cei doi competitori ar candida pentru posturi diferite, nu pentru aceeași funcție de președinte al României.
































