Cutremur pe piața taximetriei din Galați. Compania Samataxi, cunoscută ca având cei mai mulți colaboratori, a pierdut aproximativ 200 de mașini în numai trei zile, după un conflict prelungit între patronat și proprietarii de mașini. Marea câștigătoare a acestui război pare să fie firma Albertini, care i-a primit imediat pe proprietarii nemulțumiți de condițiile financiare impuse de Samataxi.
Proprietarii de mașini înscriși la Samataxi și patronatul companiei erau în pragul divorțului încă din vara anului 2019 în pragul divorțului. Motivul: taxa lunară de colaborare impusă de conducerea Samataxi, care a fost considerată ca inacceptabilă de o mare parte dintre taximetriști.
După amenințările cu greva din vara lui 2019, când au apărut zvonuri că taxa ar urma să crească până la 400 de lei, lucrurile păreau că s-au mai potolit.
Însă, războiul a reînceput zilele trecute, când proprietarii de mașini de la Samataxi au solicitat conducerii reducerea taxei de colaborare undeva la 150-200 de lei pentru că și încasările lor au scăzut drastic.
Taxa de colaborare este taxa percepută de companie de taxi proprietarilor de mașini pentru că le livrează comenzi prin intermediul aplicației.
Astfel, taximetriștii nu trebuie să stea “la bordură”, cum spun ei, așteptând să le pice un client, ci merg la o comandă sigură, primită de la dispeceratul care preia apelurile telefonice de la gălățenii aflați în căutarea unui taxi.
Patronul Samataxi a acceptat scăderea taxei de colaborare doar la nivelul de 300 de lei lunar, dar asta după mari insistențe și amenințări cu dezertarea în masă la firmele concurente.
Marți, patronul Samataxi, George Grigore a declarat pentru Viața Liberă că a pierdut numai 40 de mașini (dintr-un total de 400), încercând să minimalizeze cumva migrația către concurență.
Astăzi (miercuri), mai mulți proprietari de mașini plecați de la Samataxi au contactat Alternativa – Jurnalism fără mogul și ne-au spus că patronul Samataxi minte. Aceștia ne-au spus că au o listă cu 200 de proprietari de mașini care au decis să plece de la Samataxi și să se înscrie la Albertini.
Informația era una menită să schimbe raportul de forțe pe piața taximetriei din Galați. Așa că am contactat compania Albertini, despre care se spunea că ar fi transferat 200 de taximetriști în mai puțin de trei zile.
Cu ocazia asta am aflat că Albertini a devenit, de doi ani încoace, o afacere de familie. A familiei Cârjan, mai exact, reprezentată de frații Viorel și George Cârjan, care mai derulează afaceri în agricultură și în domeniul spălătoriilor auto.
Taxa lunară de colaborare la Albertini va fi de 200 de lei pentru următorii 2 ani
Viorel Cârjan, cel cu care am discutat telefonic, a confirmat faptul aproximativ 200 de proprietari de mașini au fost înregimentați la Albertini.
“Până la acest moment când vorbim (miercuri, ora 17.15 – n.n.), am alocat 189 de indicative noi. Dar, erau semnale că încă mai sunt proprietari care vor să vină la noi, așa că se poate spune că avem 200 de noi colegi. Astfel, am ajuns la un număr total de 300 de mașini care operează la Albertini, iar noi considerăm că este suficient. Vrem să ne axăm pe calitate, nu pe cantitate. Vrem să lucrăm transparent și într-un permanent dialog, astfel încât toată lumea să fie mulțumită. Punem mare accent pe oameni, pe factorul uman, așa că vom ține cont de dorințele noilor noștri colegi veniți de la Samataxi, dar și de la AS. Taxa de colaborare la noi va fi de 200 de lei lunar, dar dacă proprietarii de mașini vor avea probleme, cum ar fi de exemplu să aibă mașina în service, vor găsi înțelegere la noi ca să scădem taxa la 150 de lei lunar. Această taxă nu se va majora în următorii 2 ani”,
ne-a declarat unul dintre patronii Albertini, Viorel Cârjan.
Cârjan ne-a mai spus că de când cu criza COVID-19 comenzile au scăzut cu 60%. Și că pierderile generate de lipsa de comenzi trebuie suportate atât de taximetriști cât și de compania cu care ei colaborează.
“Nu e normal să îi lăsăm pe oameni să ducă singuri pe umeri aceste pierderi. Este greu pentru toți pentru că restaurantele sunt închise, nunți nu se mai fac ca înainte, ceea ce înseamnă că au dispărut mare parte dintre clienții care obișnuiau să apeleze la taxi”,
a explicat Viorel Cârjan.
Contractul propus de Albertini noilor veniți este pe o perioadă de 2 ani. Asta înseamnă, de exemplu, că dacă un proprietar de mașină vrea să plece de la firmă după 1 an și 6 luni, va trebui să achite diferența celor 6 luni rămase din contract: 200 de lei x 6 luni = 1.200 de lei.
Patronii Albertini sunt însă siguri că nu se va pune problema plecărilor, pentru că, susțin ei, nu vor repeta greșelile făcute de cei de la Samataxi și vor încerca să aibă un parteneriat corect cu proprietarii de mașini.
Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.
































One commentOn Samataxi a pierdut 200 de mașini în trei zile. Firma Albertini i-a înregimentat pe taximetriștii nemulțumiți și revendică poziția de lider de piață
Se muta ghiogarii de la o firma la alta. Despre șoferii Samatax se știe că sunt buni numai la sărit la bataie, având destule cazuri notorii in ultima vreme. Poate cu ocazia ” transferului” își vor schimba obiceiul, deși “lupul își schimbă părul, dar năravul…”.