PSD și-a fixat din nou coordonatele pe care se vor alinia planetele/sateliții/clienții/sinecuriștii pe traiectoria banilor europeni și bugetari. Este de așteptat să nu fie semnalată nicio abatere și tripleta Marcela-Dănuț- Simona va staționa/direcționa/repartiza fluviile bugetare, conform planificării Partidului, pe orbita sifono—manglelilor atent repartizate.
Carevasăzică, pe neștiute/nevăzute, se produce și la APDM fixarea definitivă pe post a doi dintre recrutații PSD pentru manipularea cum trebuie și către cine trebuie a noilor tranșe de fonduri bugetare și europene.
Datele operațiunii au fost fixate prin anunțul din februarie 2026: „Compania Națională „Administrația Porturilor Dunării Maritime” S.A., prin Consiliul de Administrație, asistată de expertul independent selectat în condițiile legii, respectiv S.C. FOX MANAGEMENT CONSULTANTS S.R.L., anunță declanșarea procedurii de recrutare și selecție pentru ocuparea funcțiilor de Director General si Director Economic, în baza unui contract de mandat.
Mai precis, mai pe chestiune, funcţia de Director General ocupată provizoriu/interimar? de Costea Marcela Daniela și cea de Director Economic ocupată conjunctural/fortuit de Cosma Simona urmează să fie ocupate definitiv/oportun/de către Marcela Costea și Simona Cosma, nu?
În mod normal, semnul întrebării trebuia să lipsească, dar prezența în această recrutare- șaradă cu rezultat teoretic imprevizibil a „expertului independent” S.C. FOX MANAGEMENT CONSULTANTS S.R.L. face previzibil ce va ieși din procedura de recrutare și selecție: tradus aproximativ exact, ceea ce fu recomandat pe linie de Partid.
Argumentul forte de tip chestii-socoteli sună cam așa: „Dacă nu PSD-iști și insiști, nu mai exiști!”
Sărim peste tehnicalitățile condițiilor necesare pentru a intra la recrutare și selecție, care, alt normal?, sunt „trase” special după CV-urile candidaților recomandați (?)- studii superioare în domeniul economic, juridic sau inginereşti, finanţe, contabilitate, management financiar etc. ; minimum 7 ani experienţă relevantă în management sau administrarea unor entităţi din domeniul naval, logistic, portuar sau în instituţii publice cu atribuţii în domeniu (sigur nu e o chestie cu dedicație? ca să se restrângă zona de selecție!?); cel puţin 3 ani experienţă în funcţii de conducere executivă, cu responsabilităţi privind coordonarea activităţii şi gestionarea bugetelor; minimum 15 ani experienţă profesională generală; cunoştinţe privind managementul investiţiilor, inclusiv al fondurilor europene; lipsa incompatibilităţilor şi a înscrierilor în cazierul fiscal şi judiciar, etc.,etc.
Asta pentru a ne focusa doar pe ceea ce sigur nu va apărea nici în presa stimulată financiar de Partid, nici în concluziile expertului independent S.C. FOX MANAGEMENT CONSULTANTS S.R.L.
Ne bazăm raționamentele pe remarca managerului de la Fox Management, o anumită doamnă Magdalena Radu, ce se recomandă „o vulpiță hoață”, care a exprimat frust chestiunea: „Vin la Galați să rezolv problema de la APDM” (evident după ce va evalua profesionist dosarele iar candidații vor fi invitaţi la interviu, conform procedurii anunţate de companie), dar și pe regulile după care se face în România guvernanță corporativă: irefutabil selectiv-preferențial-clientelară.
Ar mai fi de făcut niște remarci privind baza de recrutare, bază care este ireal de mică, adică doar din 4 persoane: cele trei funcții de conducere de la APDM (Marcela Costea, Simona Cozma și Nicolae Dan Tivilichi) și o a patra persoană, un tradițional iepuraș alb, uzual în păstrarea aparențelor la astfel de „selecții” de clienți pe linie de partid.
După cum se va pupa ghiulul sau papucul, vor fi recrutate cele două doamne care sunt deja pe post, și nu va fi deloc mișcat de pe funcția de director adjunct Nicolae Dan Tivilichi, fixat deja în sesiunea 2020 a guvernanței corporative. Sau dimpotrivă?
Trebuie introdusă aici rezerva de aroganțe fără număr stil Tivilichi, din care scoate/bagă una în plus – se vede înfipt/face rocada pe postul de director general APDM, în locul Marcelei Costea.
Din informațiile interceptate de serviciile de vigilență ale activiștilor civici și ale muncitorilor din presa fără complexe, ipocrizii și eliberată de moguli, reiese că problema recrutării unor directori cu Partidul în suflet va fi rezolvată iremediabil și la APDM Galați.
Lăsăm pentru mai târziu problema expertizării „ experților independenți”
care recrutează directori conform normelor AMEPIP (în șapte din opt procese de selecție, expertul independent este reprezentat de către firma Fox Management Consultants SRL!?), adică „vulpița hoață” Magda Radu, hotărâtă să-și umple baza de date a expertizelor-făcătură pe care le-a lăbărțat de-a cruciș-curmezișul țării.
De la Botoșani la Dolj ( https://craiovajust.ro/o-vulpita-hoata-a-pus-monopol-pe-angajarile-directorilor-de-la-stat-in-dolj/) , de la Iași la Constanța, de la Pașcani la Sibiu, de la Aeroportului Internațional Brașov la Mamaia SA, Neptun-Olimp SA, de la Gospodărire Comunală Șura Mare la Regia publică locală a pădurilor Kronstadt Brașov și nu în ultimul rând, la Galații Oraș Roșu de Covurlui, asupra căruia ne atrage atenția Copilot de AI: „consultantul Fox Management este activ și în alte selecții din zona Galați în 2026, inclusiv pentru Gospodărire Urbană Galați (selecție 5 administratori în martie 2026), ceea ce indică un contract de prestări servicii extins cu autoritățile locale și centrale din regiune.”
Ce înseamnă această „extindere”? Scurt pe doi, este aplicată fără număr metoda secretă de măsluire a concursurilor pentru funcțiile de directori, adică combinatorica politică, financiară și jocurile de culise prin intermediul firmelor private de consultanță, ce selectează cu dedicație pentru clientul de partid (în cazul APDM, din cinci clienți de partid „selectați”, doi sunt numiți de șeful autorității tutelare-Ministerul Transporturilor, doi de către AMEPIP și un al cincilea de către un „expert independent”, selectat tot de către AMEPIP!!?).
Drept la țintă, prin noi înșine, cu săgeți din lemn de trandafir, nu?
Lăsăm pentru și mai târziu expertizarea stilului de cățărătoare-lipitoare habarnistă în problemele reale ale activităților portuare în care sare /le arde etapele Marcela Costea, o pândace a oportunităților și plesnelilor bugetare
ce pare că a stat la tiră exact șapte ani (cât a fixat la condiții „vulpița hoață Fox Management Magda Radu!), ca să atace poziția de jupâneasă maximă a Administrării „fluviului de prostie”- vorba Pro Tv, în care se complac „managerii” PSD-iști ai dezastrului și decăderii activităților pe Dunărea Maritimă.
Trecem însă de urgență la CV-uiala de avarie și plesneală -șmechereală cu expertiza mai de detaliu a candidatul de director general, sudorul-cățărător funambulesc Nicolae Dan Tivilichi
Chiar în aceste zile, candidatul Nicolae Dan Tivilichi va intra în filiera de recrutare pe etape: Evaluarea dosarelor: Analiza conformității candidaturilor cu profilul solicitat. Selecția inițială: Realizarea unei liste lungi de candidați eligibili. Evaluarea competențelor: Interviuri și teste specifice pentru stabilirea listei scurte. Nominalizarea: Propunerea candidaților finali către organele decizionale.
Așadar, conform normelor AMEPIP (Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice) și prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă, APDM Galați e în procesul de recrutare a directorilor, sub expertiza expertului independent Fox Management Consultants (Director Economic, anunțul oficial din februarie 2026; Director General, hotărâre a Consiliului de Administrație din 19 februarie 2026) dar și ocuparea a 6 poziții de membru CA (ce vor fi colegi cu membrul Roman Apostol Picu, care n-a fost niciodată recrutat de Fox și AMEPIP, ce decide asupra politicilor de la Dunărea Maritimă sub deviza extrem de simplă – ca să nu-i spunem de-a dreptul țicnită – „sex, droguri, păcănele!”).
Cum e și normal pentru o companie națională feudă PSD-istă cum este APDM Galați, istoria directorală a lui Nicolae Dan Tivilichi începe sub steagul PSD-ist, la APM Constanța și va continua cât timp Ministerul Transporturilor și Administrația Dunării Maritime rămân feude pesediste și pușculițe de alimentat clientela de partid.
Actuala selecție de la APDM nu este o premieră, este o procedură aplicată pretutindeni de sistemul PSD de capturare a bugetelor publice și de infestare a administrației statului cu virusul concursurilor trucate, dedicate sinecuriștilor sistemului.
Concluziv, Nicolae Tivilichi, director general adjunct al APDM, țintește postul de jupân general maximo, adică vrea să fie director general al APDM.
Scormonind oleacă prin cursul vieții de „corporatist” de partid și de stat pe Dunăre și pe mare, APDM pare să fie jucăria preferată a lui Tivilichi. A fost director general, a plecat, a revenit ca director general adjunct (sub tutela directorului corupt prins în flagrant Luigi Ciubrei, care i-a semnat contractul de muncă-CIM), acum țintește potul cel mare.
Petele de pe dosarul lui de cadru de partid nu contează, Fox imaculează
Are cazier (e încă urmărit, acuzațiile nu s-au prescris), dar documentul de corupt nu apare la dosarul de candidat. Este un inginer mediocru de nota 6, dar diploma de mediocru este secretizată și de Universitatea Dunărea de Jos, și de APDM de PSD.
Întrebat despre astfel de GDPR-uri din dosarul de director de profesie, candidatul Tivilichi refuză să dea detalii, spune că trebuie să vorbească despre dosar direcția APDM. Mda!
Până să răspundă direcția Marcela Costea la chestiuni, trece selecția de directori, așa că e oportun să băgăm un titlu din https://www.dezvaluiri.ro/ : „Dat afară de la Administrația Porturilor Maritime, fostul director Dan Tivilichi și echipa sa încearcă să preia conducerea Administrației Porturilor Dunărene ”- 11 octombrie 2019
Nicolae Dan Tivilichi, fostul director al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța SA, și-a pierdut postul în urma unei decizii definitive a Curții de Apel Constanța dată pe 28 ianuarie 2019. O fostă directoare din companie a contestat modul în care s-a făcut selecția și numirea lui Nicolae Dan Tivilichi. Instanța a desființat toată procedură de selecție și a stabilit că Dan Tivilichi va trebui să returneze toate veniturile încasate în cei aproximativ doi ani cât a ocupat funcția de director al CN APMC SA. După ce a părăsit funcția de director, Dan Tivilichi s-a pricopsit și cu un dosar penal făcut ca urmare a unei plângeri depuse chiar de foștii colegi.”
Fostul director Dan Tivilichi și „echipa” sa? Da, susține același material de presă.
„Pe când Tivilichi lucra la Arcelor Mittal, l-a cunoscut pe Valentin Țăranu care era reprezentantul combinatului de la Galați în portul Constanța. Prin intermediul lui Valentin Țăranu l-a cunoscut și pe fratele acestuia Laurențiu Țăranu, controversat om de afaceri, condamnat în 2014 pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Acesta din urmă a fost eliberat în 2017. Laurențiu Țăranu l-a angajat pe Dan Tivilichi ca director la societățile sale. Conform propriului CV din 2005 până în 2008, Tivilichi a fost angajat director la Hidrotehnica SA poziție din care a avut mai multe contracte cu firmele lui Țăranu. Legătura dintre Țăranu și Tivilichi s-a concretizat când acesta din urmă a fost angajat director la Euroest Operation. Firma era controlată de Laurențiu Țăranu prin mama sa Elisaveta. După doi ani Tivilichi s-a mutat la General Exim Tour SRL, unde aceeași Elisaveta Țăranu era în acționariat. După ce a ajuns director general la CN APMC SA, Dan Tivilichi a reluat afacerile cu Laurențiu Țăranu. Midia Port Shipping este una din firmele lui Laurențiu Țăranu. Ajuns director la CN APMC SA, Dan Tivilichi l- ajutat pe acesta să concesioneze suprafață de 10.000 mp cu acces la dana 119 din portul Constanța. Prin dana 119, firma lui Țăranu, Midia Port Shipping a operat cantități importante de argilă. Marfa era adusă din țară și avea destinația Spania. Depozitarea pe dană și încărcarea în nave s-a făcut fără ca Midia Port Shipping să a aibă avizul CN APMC SA pentru o astfel de operațiune. Cu toate acestea operațiunea s-a derulat sub protecția lui Tivilichi.
De la Administrația Porturilor maritime la Administrația porturilor dunărene
Astăzi a avut loc selecția pentru ocuparea funcțiilor de conducere a Companiei Naționale Administrarea Porturilor Dunării Maritime SA Galați, exact fieful lui Dan Tivilichi. Curios este că anunțul nu a fost publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor. Surpriză!!! Pe lista scurtă se află Dan Tivilichi și echipa sa de la CN APMC, persoane care au fost date afară din companie. Este vorba de fostul său consilier Iulian Emil Terciu și Muzecheiaru Tanța.
Pe lângă cei doi în echipă lui Tivilichi a intrat și Costică Voicu, fostul director al Parcului Industrial Galați, implicat într-o afacere care a blocat activitatea instituției.
Probabil că cei de la firma de recrutare nu cunosc/se fac că nu observă faptul că pentru că a fost destituit prin decizia instanței și, conform OUG 109/2001, Dan Tivilichi nu mai avea dreptul să participe la nicio procedură de selecție în următorii cinci ani.
În această formulă, dacă vor fi numiți pe funcții, Dan Tivilichi și echipa sa ar putea avea majoritate în Consiliul de Administrație al CN APDM SA.”
Conform proastelor obiceiuri aplicate atunci când un presupus infractor cu susținere politică este prins asupra faptelor și Nicolae Tivilichi a plecat din funcția de director general printr-un abject concediu de odihnă. Tehnica a fost și este verificată – să se poată da astfel un ultim tun bugetului statului. Așa s-a și întâmplat.
În 9 februarie 2022, instanța pune pârâta APMC să-i plătească fostului director Tivilichi 65 476 de lei plus 1694 lei cheltuieli de judecată.
Revenind la CV, notăm că Dan Țivilichi a fost investit la conducerea portului Constanța pe 1 septembrie 2016.
Nu e prea clar ce a făcut, ce n-a făcut (a făcut pactul cu mafia portuară, dar nu și cu cea politică?), dar în 2020, treburile la APMC s-au agitat din motive de guvernanță corporativă relativă: când e, când nu e!?
Ministra interimară al Transporturilor, Rovana Plumb, a dispus Corpului de Control verificarea aspectelor referitoare la respectarea şi implementarea dispoziţiilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi alte aspecte ce ţin de activitatea companiei. Pe Tivilichi îl viza o cercetare penală pentru fals material în înscrisuri oficiale şi alte infracţiuni asociate.
Curtea de Apel Constanța anulase procedura de selecție prin care a ajuns Tivilichi director general și astfel Tivilichi a rămas fără loc de muncă. Funcţia de director general al Portului Constanţa a pierdut-o în luna ianuarie 2019 printr-o sentinţă judecătorească definitivă.
Așadar, Curtea de Apel Constanţa l-a lăsat pe Tivilichi fără procedură de selecție și fără sinecura de partid.
Nu pentru mult timp, deoarece suportul său pesedist, vicepremierul Viorel Ștefan, a ordonat imediat o recrutare de cadru de nădejde la APDM Galați și i s-a găsit prompt găoacea potrivită pe linie de partid, adică munca la stat.
Era ca acasă, la APDM Tivilichi mai experimentase diferite proceduri sinecuristice, când ca director general, când președinte al CA APDM.
Acum era schimbare de direcție: omul nostru să fie factorul operațional, băgat la proiectele europene și jupânul cu banii de investiții, pe toată Dunărea Maritimă, nu doar de la Galați. Era o activitate uriașă, cu fonduri masive.
Toate drumurile duc către intersecția unde semnalează și semnează Tivilichi
Tocmai ce se consumase episodul numirilor politice la APDM de către Ludovic Orban, George Stângă, traseist vopsit temporar în penelist se compromitea căzând pe tehnica de ascultare în biroul ministrului transporturilor, Cătălin Drulă. A fost deci surprins în flagrant de trafic de influență pentru plasarea la ADPM și AFDJ a celor doi sinecuriști peneliști ai lui Stângă, Sorin Crețu și Alexandru Șerban.
Instinctele mafiot-oportuniste ale PSD au lovit pe loc, ducând la capturarea imediată a APDM, plasând în funcțiile de conducere doi dintre oamenii săi de obediență executivă totală: Marcela Costea în 2019 și Nicolae Dan Tivilichi în aprilie 2020.
Fosta asistentă a managerului de achiziții Anca Toader de la Arcelor Mittal, Marcela Costea, a fost imediat plasată pe funcția-sinecură de către Florin Popa, mahărul pesedist fost director la APDM care făcea împărțeala ticăloasă a funcțiilor. Era o sinecură forte, evident: Șef Compartiment Proiecte Europene, cu decizie de Șef Serviciu Investiții.
În numai trei ani (2017-2020), Marcela Costea a fost avansată maximal – de la asistent manager la director general! Urma să fie „general” interimar doar patru luni. A rămas în interimar specific oportunist pesedist șapte ani.
Funcția de director general era în interimat din 2018, când DNA l-a arestat 24 ore pe directorul-șpăgar Marius Luigi Ciubrei, pentru patru variante de mită. Tot Luigi Ciubrei este cel care l-a instalat pe Dan Tivilichi pe tronul de naș al mafiilor portuare de Galați, semnând „recrutarea” lui pe postul de director general adjunct la APDM.
Fără ca rigorile selecției să fie câtuși de puțin respectate. Nu a contat că Dan Tivilichi venea de la Constanța cu zurgălăii corupției clopoțind strident. Fleacuri, nu?
Un fleac și mai mare a ciuruit pur și simplu credibilitatea selecției de cadre, care doar pare că pune pe seriozitate „guvernanța corporativă” la feudele de partid-stat.
Se poate intra la „selecție” fără cazier judiciar la dosar, dar și fără anexa la diploma de licență, cu notele obținute de directorul Tivilichi la absolvirea Facultății de Nave? Da!
Carevasăzică, un absolvent de nota 6 (șase), care a terminat școala cu chiu, cu vai, care după liceu a prestat ca sudor la Portul Docuri este alegerea nimerită să facă strategii de dezvoltare portuară pe toată Dunărea Maritimă românească? Daaa! -fu comanda în stil pesedist către „selecționerul” de atunci și cel de acum.
Deviza de acțiune Tivilichi o știi? „Vama mai întâi, numărată în cutii!”
Nu a avut nimeni curiozitatea să aplice normele de selecție și pentru Tivilichi? Nu! Are CV pompos, dar dacă abia a primit nota 6, e limpede că este un inginer de coloratură, slab, capabil eventual de o sudură mai acătării.
Nu e scandalos că recrutorul Fox Management s-a făcut că nu vede la dosar și anexa cu situația școlară? Sau asta nu se pune? O fi Tivilichi indubitabil un inginer mediocru, dar dacă e susținut de superbaronii PSD Dan Nica și Viorel Ștefan, e în parametri!
Dacă cei doi gropari ai Galaților au făcut praf Parcul de Soft, negreșit vor pune – via Dan Tivilichi – ceva pulbere și pe fluviul de prostie a Dunării românești.
Cu Dan Tivilichi la decizii, nu se fac plăți la facturi decât cu direcție. Nu se dă drumul la factură decât după. După ce se fac manevrele cu plicurile, mapele, transferurile tip Revolut, etc. „Mai dai tu, mai semnez și eu?!” Nu se fac, fatalitate de supraîncărcare, se întârzie viramentul. Și e mare zor pe Dunărea Maritimă să duduie viramentele. De la stat la client. De la cheurile de la Chilia (contractor Delta SA, 800 000 euro) la danele din Brăila și Galați la cheuri și lucrări hidrotehnice la Turcoaia, Măcin și Portul Mineralier Tulcea.
Iată câte argumente prevestesc funest că viitorul logistic al sud-estului Dunării Maritime de jos va fi PSD-ist, deci nu va fi deloc
Mergem pe varianta doi!?? Varianta doi ar fi fost dacă și PNL sau USR își trimiteau oamenii la selecția de la APDM. Am fi asistat la o mai mare credibilitate a selecției și madam Fox Management nu ar mai fi jonglat cu formalisme penibile sau abjecte ce duhnesc din „analiza” dosarelor de candidați.
Este aproape previzibil de ce lipsesc candidații PNL și USR de la APDM: se reîncălzește ciorba blatului politic de la Buzău, când Marcel Ciolacu n-a avut contracandidați de anvergură și a câștigat ireparabil președinția la CJ.
Iată-ne deci față cu reacțiunea blatului de la recrutarea de directori de la APDM Galați, versiunea 2026, unde ar fi fost de bun simț și de orgoliu de partid să-l vedem concurând pe directorul politruc Alexandru Șerban, care a fost în 2020 câteva luni director și la APDM (evident, pe bază de carnet de partid și trafic de influență via transfugul traseist Gigel Stângă – acum transfugit la AUR, unde altundeva).
Cu Tivilichi la manetele păcănelelor bugetare și europene, sifonarea banilor de investiții va de-curge conform planificării de la Partid.
După ce groparii Orașului Roșu PSD au înmormântat Liberty siderurgia și au înecat „hub”-ul de transport multimodal Galați în Portul Constanța, cu oameni ca Picu Roman în CA-ul de la APDM (creatorul incredibilei soluții pentru turismul gălățean – sex, droguri, păcănele/cazinouri), cu rezerva de cadre atent selecționată de recrutori de teapa Fox Management („…nu sunt politicieni, ci doar niște golani foarte versați, borfași, ticăloși, corupți și corupători, combinagii, șpăgari, trădători și prădători de țară, paraziți politici, lipitori bugetare, oportuniști cinici, hiene în costume scumpe, plagiatori cu școli și diplome false, lichele ordinare, infractori prescriși, gropari ai țării fără vreo remușcare”- cum a notat zilele trecute un editorialist de impact național), procedura „vama la intrare” (mită mascată prin servicii fictive sau subcontractări impuse, sub deviza „Vama mai întâi, numărată în cutii”, bugete expandate prin acte adiționale semnate „în urgență”, dragaje nesfârșite pe sume colosale) are câmp liber la manevre pe toată Dunărea Maritimă. Uraaa!































