“Petardele” electorale lansate de Pucheanu: troleibuze pe str. Bălcescu și modernizarea totală a cartierelor Mazepa 1, Mazepa 2, Țiglina 1, Micro 38 și Micro 39. Lucrările se ridică la suma de 117 milioane de lei, bani pe care Primăria Galați îi are doar virtual

In ClientiCaptivi, Local

Primarul Ionuț Pucheanu a adoptat o nouă tactică pentru a-i aburi pe gălățenii cu drept de vot: lansează în licitație publică puhoi de contracte de cel puțin 25-30 de milioane de lei bucata, fără să dispună însă și de bani (să aibă buget) pentru a demara și a continua lucrările conform termenelor asumate.

Numai în luna martie 2024, primarul Pucheanu a anunțat că a lansat trei astfel de contracte în licitație publică și că așteaptă ca acestea să fie atribuite.

Cu siguranță, lucrările vor fi câștigate tot de firmele de casă ale PSD Galați, care de ani de zile fac bani buni din lucrări proaste, cu complicitatea Primăriei Galați.

Dar, în acest moment, prea puțin contează ce firme vor câștiga licitațiile, pentru că oricum le vor câștiga degeaba.

Motivul: nu vor putea demara prea curând lucrările, din cauză că administrația Pucheanu nu dispune de atâția bani încât să acopere aceste proiecte care, însumate, costă aproximativ 117 milioane de lei.

De exemplu, modernizarea cartierelor din Mazepa 1 și Mazepa 2, anunțată de primarul Pucheanu în data de 6 martie 2024, va costa 30.234.750 de lei. Termenul limită pentru depunerea ofertelor la această licitație este 8 aprilie 2024, contractul urmând să se deruleze pe o perioadă de 4 ani, adică mai mult decât a durat construirea Podului peste Dunăre de la Brăila.

Tot în această lună – martie 2024 – primarul Pucheanu a anunțat și modernizarea cartierului Țiglina 1, până la blocurile de pe str. Regiment 11 Siret (vezi foto mai jos).

Lucrarea din Țiglina 1 are o valoare estimată de 24.121.565,00 lei, iar data limită pentru depunerea ofertelor este tot 8 aprilie 2024.

La fel ca în cazul modernizărilor din Mazepa 1 și Mazepa 2, și acest contract din Țiglina 1 este unul multianual, care se va întinde pe o perioadă de 4 ani de la data semnării.

Zona din Micro 38-Micro 39 a fost anunțată încă de acum 4 ani că va intra în modernizare. Și a intrat, dar extrem de timid, cu câteva reparații pe str. Ionel Fernic. Dar în zona pieței din Micro 39 sau în spate la așa-numitul Beverly Hills, către Școala Gen. nr. 31, nu s-a intrat deloc. Iar lucrările în această zonă Micro 38-Micro 39, începute în anul 2021, ar trebui să fie gata la anul, în 2025.

Acest lucru este însă imposibil, din moment ce stadiul lucrărilor din această zonă este abia la 14,5%. Iar pentru acest procent de numai 14,5%, Primăria Galați a alocat deja suma de 5.214.450 de lei cu tot cu TVA. Asta înseamnă că până la finalul lucrărilor din Micro 38-Micro 39 va trebui să plătească de aproximativ 7 ori suma de 5,214 milioane de lei, adică 36,5 milioane de lei.

De unde să scoată administrația Pucheanu atâția bani încât să poată măcar începe lucrările din Mazepa 1, Mazepa 2, Țiglina 1 și să avanseze și cu cele din zona Micro 38-Micro 39?

Amuzant de trist este că primarul Pucheanu continuă să lanseze noi și noi licitații, fără să aibă nici cea mai mică idee de unde va avea și banii necesari pentru demararea lucrărilor și onorarea termenelor asumate prin contract.

O astfel de licitație cu iz de petardă electorală este și cea pe care primarul Pucheanu a anunțat-o, miercuri, 27 martie 2024, cu privire la extinderea rețelei de troleibuze pe străzile Gării și N. Bălcescu.


Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100


Acest contract este în valoare de 26,8 milioane de lei, iar ofertele sunt așteptate până în data de 25 aprilie 2024.

Cel mai probabil, contractul referitor la extinderea rețelei de troleibuze nu va fi demarat în 2024. La fel, nici celelalte lucrări de modernizare din cartiere nu vor porni așa cum ar trebui, ci se vor face doar câteva intervenții timide astfel încât locatarii din acele zone să vadă că administrația Pucheanu a ajuns și la ei cu regenerarea urbană.

Pucheanu avea nevoie de proiecte și planuri în derulare cu care să se poată lăuda în campania electorală, și din acest motiv a lansat cât mai multe contracte în licitație publică, să aibă cu ce îi ameți pe gălățeni.

Stați numai să vedeți câtă bunăstare vă va prezenta primarul Pucheanu în campania electorală care, oficial, va începe în data de 10 mai 2024.


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click și AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

You may also read!

One commentOn “Petardele” electorale lansate de Pucheanu: troleibuze pe str. Bălcescu și modernizarea totală a cartierelor Mazepa 1, Mazepa 2, Țiglina 1, Micro 38 și Micro 39. Lucrările se ridică la suma de 117 milioane de lei, bani pe care Primăria Galați îi are doar virtual

  • Am și eu o întrebare : dacă se face, nu este bine. Dacă nu se face, iar nu e bine. Dacă face psd pnl nu e bine. Dacă aceeași chestie o face usr, e aur curat. Sunteți subiectivi.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu