O nouă șușanea plătită din bani publici se va produce în acest weekend, în Piața Centrală din Galați. A fost botezată pompos “Live Traditional Cooking Show”, în limba engleză, dar evenimentul este de fapt o maneleală de cea mai joasă speță. Evenimentul este organizat de Piețe Galați, o societate de tip monopol subordonată CL Galați unde director comercial este Costel Gafton, finul primarului Ionuț Pucheanu (PSD).
În centrul Galațiului, nu chiar la kilometrul zero ci un pic mai încolo către piață, vor răsuna în acest weekend manele lălăite de trupele Azur (foto) și Generic.
Nu vă faceți griji, va fi și fum din belșug, adică o atmosferă de bâlci pe care orice gălățean cu mintea pe umeri ar evita-o.
Pur și simplu, nu ai cum să îți asociezi imaginea cu așa ceva, cu un astfel de eveniment de tip tomberon, cu manele și mult fum.
Serios, nu ți-ar fi rușine să te vadă cineva în Piața Centrală la o astfel de șușanea cu alde Azur, Generic, mici și mult fum?
Ce i-ai răspunde? Că, de fapt, tu ai venit să te uiți după niște miere de albine?
Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100
Este jenant că PSD Galați va folosi încă o dată cea mai mare piață din Galați (Piața Centrală) ca pe o undiță electorală ca să prindă în cârlig cât mai mulți alegători cu drept de vot, să le arate cumva cât de bine se trăiește în Galați.
Contractul pentru acest eveniment din Piața Centrală, în valoare de 50.000 de lei, a fost atribuit firmei Autentic Events, care a devenit un soi de firmă de casă a administrației Pucheanu, pentru că observăm că obține licitații pe bandă rulantă cu Primăria Galați.
Costel Gafton, finul primarului Pucheanu, este cel care direcționează banii Piețe Galați către astfel de evenimente.
Finul Gafton este în prezent director comercial angajat fără concurs la Piețe Galați și consilier local PSD Galați.
Formația Azur, care urmează să fie plătită din bani publici pentru maneleala din Piața Centrală Galați, l-a pupat în cur, în urmă cu 7 luni, pe toxicul PSD-ist Mihai Tudose, pe care l-a catalogat un soi de părinte al Podului peste Dunăre de la Brăila.




9 commentsOn Bâlci pentru interesul electoral al PSD Galați cu manele și recital al trupei Azur, în Piața Centrală. Organizator din bani publici: finul Costel Gafton, special pentru nașul Pucheanu
De ce să-mi fie rușine să mă duc în Piața Centrală? Că zici tu? Nu este nimic rușinos în a mânca niște mici, mai ales că o fac pe banii mei. Și nu ai tăi.
Era vorba de manelele plătite din bani publici (Azur, Generic), nu de micii pe care tu vrei să îi mănânci din banii tăi, în acea atmosferă de bâlci rural care observăm că ție îți place. Poftă bună și afumare plăcută.
Dar de finul lui Humelnicu de ce nu spui nimic? Ca doar și directorul general e finul domnului senator.
Am scris de nenumărate ori și despre Dumitru Poalelungi, care este finul senatorului Humelnicu. Iată aici un articol pe acest subiect: https://www.faramogul.ro/noul-director-general-la-piete-galati-este-finul-senatorului-humelnicu-iar-directorul-comercial-este-finul-primarului-pucheanu-numit-fara-concurs/
Mai jos aveți încă un articol despre cum a fost măsluit concursul pentru postul de director general în cazul finului Poalelungi: https://www.faramogul.ro/concurs-masluit-pentru-postul-de-director-general-la-piete-galati-conditiile-impuse-candidatilor-au-fost-schimbate-in-mod-suspect/
Ok, ai scris, dar la fiecare articol legat de câte un târg se scrie doar despre Gafton și Pucheanu și legătura de rudenie.
Da, pentru că fiecare târg trece mai ales prin pixul finului Costel Gafton, care este director comercial la Piețe Galați. De fapt, Gafton este cel care face toate combinațiile cu aceste târguri, dar despre asta vom reveni cât de curând.
Spor la scris. Oricum în general vorbind articolele sunt o mare aberație. Uneori mă întreb dacă dvs și cel/cei care vă sponsorizează chiar credeti in ceea ce scrieți.. sau este doar așa o propagandă negativista în ideea ca poate poate se va găsi vreunu cu nivel mai scăzut sa fie de acord cu ce citește.
Dar cine ne sponsorizează, doamnă? Ia spuneți aici, că noi nu știm. Sperăm că nu propagați și d-voastră clasicele denigrări ale celor de la PSD Galați. Finul Gafton s-a angajat fără concurs la Piețe Galați, iar acest lucru ar fi trebuit anchetat de DNA Galați. La fel, și în cazul finului Poalelungi. Noi scriem aberații?!
Nu fac propagandă pt ca cine pune preț pe PSD sunteți dvs.
vreți sa scrieți despre piața, scrieți despre piață și stat. Despre directori și cam atât. Ce treaba are piața cu Pucheanu? Doar pt ca e finul? Și celălalt e finul. Propaganda chiar dvs o faceți, dar nu cred ca vă plătesc ei să faceți articole negative.
Mai documentați-vă legat de conducerea unei instituții/firme private cu mai mulți directori apoi faceți articole. Dacă instituțiile nu dau detalii, poate găsiți un privat să vă explice cum stă treaba cu evenimentele/târgurile etc.
dvs dați în directorul comercial, ca doar e finu lu…. Și meritele și felicitările pt eveniment le primește directorul general. El urcă pe scenă, el vorbește, el se pozează etc.. și la final articolul este tot despre Finu.. ca e a lui Pucheanu.
Nu e cam cusut cu ață albă?
Mobile Sliding Menu
E o chestiune de timp până când o altă dronă va nenoroci familii din Galați? Armata și Guvernul ridică din umeri a neputință, nefiind în stare să promită că astfel de incidente ca cel de astăzi nu se vor mai repeta în Galați
E o chestiune de timp până când o altă dronă va nenoroci familii din Galați? Armata și Guvernul ridică
Read More...Un nou record la Galați: 170.400 de lei pentru un eveniment de 3 ore, de Ziua Copilului. Practic, petrecerea organizată de CJ Galați, cu ocazia zilei de 1 iunie, va costa aproximativ 11.000 de euro/ora, în acest an 2026. Aceasta este cea mai costisitoare petrecere organizată vreodată de o instituție publică din Galați, de Ziua Copilului
Un nou record la Galați: 170.400 de lei pentru un eveniment de 3 ore, de Ziua Copilului. Practic, petrecerea
Read More...Au trecut 3 ani de când Pucheanu și Bichescu au fost degeaba în Fresno (California, SUA), pe banii Primăriei Galați. “Marea înfrățire” a Galațiului cu Fresno, pentru care au insistat primarul Ionuț Pucheanu (PSD) și city-managerul Cezar Bichescu, nu a produs nimic concret pentru comunitatea gălățeană, din luna mai 2023, atunci când a fost parafată “cooperarea” cu acest oraș american
Au trecut 3 ani de când Pucheanu și Bichescu au fost degeaba în Fresno (California, SUA), pe banii Primăriei
Read More...Fostul fotbalist Marius Humelnicu, în prezent senator PSD Galați, se laudă că a fost invitat la mâncat & băut, de ziua Azerbaidjanului. Humelnicu s-a simțit atât de important încât a pus pe Facebook o poză de la eveniment, de parcă ar fi participat la cine știe ce recepție
Fostul fotbalist Marius Humelnicu, în prezent senator PSD Galați, se laudă că a fost invitat la mâncat & băut,
Read More...De ce zicem că Primăria Galați este ticăloasă în relația cu contribuabilii gălățeni? Păi, ia fiți atenți. În acest an 2026, primarul-fomist al Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD) s-a pus foarte devreme cu bâta fiscală pe contribuabilii gălățeni, avertizându-i prin SMS-uri amenințătoare, precum rakeții interlopi, că în cel mult două săptămâni îi va executa silit dacă nu își achită datoriile
De ce zicem că Primăria Galați este ticăloasă în relația cu contribuabilii gălățeni? Păi, ia fiți atenți. Da, este
Read More...E o chestiune de timp până când o altă dronă va nenoroci familii din Galați? Armata și Guvernul ridică din umeri a neputință, nefiind în stare să promită că astfel de incidente ca cel de astăzi nu se vor mai repeta în Galați
E o chestiune de timp până când o altă dronă va nenoroci familii din Galați? Armata și Guvernul ridică
Read More...Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD) lovește încă o dată în contribuabili. După ce a majorat taxele și impozitele locale cu 75-80%, până la nivelul maxim permis de legislație, primarul Pucheanu intenționează să scoată transportul electric de pe trasee în weekend
Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD) lovește încă o dată în contribuabili. După ce a majorat taxele și impozitele locale
Read More...Un nou record la Galați: 170.400 de lei pentru un eveniment de 3 ore, de Ziua Copilului. Practic, petrecerea organizată de CJ Galați, cu ocazia zilei de 1 iunie, va costa aproximativ 11.000 de euro/ora, în acest an 2026. Aceasta este cea mai costisitoare petrecere organizată vreodată de o instituție publică din Galați, de Ziua Copilului
Un nou record la Galați: 170.400 de lei pentru un eveniment de 3 ore, de Ziua Copilului. Practic, petrecerea
Read More...Au trecut 3 ani de când Pucheanu și Bichescu au fost degeaba în Fresno (California, SUA), pe banii Primăriei Galați. “Marea înfrățire” a Galațiului cu Fresno, pentru care au insistat primarul Ionuț Pucheanu (PSD) și city-managerul Cezar Bichescu, nu a produs nimic concret pentru comunitatea gălățeană, din luna mai 2023, atunci când a fost parafată “cooperarea” cu acest oraș american
Au trecut 3 ani de când Pucheanu și Bichescu au fost degeaba în Fresno (California, SUA), pe banii Primăriei
Read More...Fostul fotbalist Marius Humelnicu, în prezent senator PSD Galați, se laudă că a fost invitat la mâncat & băut, de ziua Azerbaidjanului. Humelnicu s-a simțit atât de important încât a pus pe Facebook o poză de la eveniment, de parcă ar fi participat la cine știe ce recepție
Fostul fotbalist Marius Humelnicu, în prezent senator PSD Galați, se laudă că a fost invitat la mâncat & băut,
Read More...Oțelul a spulberat Ploieștiul cu 5-1, în deplasare, deși mulți se gândeau că Galațiul, salvat matematic de la retrogradare, se va da la o parte în acest meci
Oțelul a spulberat Ploieștiul cu 5-1, în deplasare, deși mulți se gândeau că Galațiul, salvat matematic de la retrogradare,
Read More...Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, care nu a invitat-o niciodată pe gălățeanca Alexandra Căpitănescu să cânte la zilele orașului sau la alt eveniment local, a sărit imediat să se dea mare cu performanța ei de la Eurovision, să o felicite printre primii, de parcă ar fi fost mentorul ei
Primarul Galațiului, care nu a invitat-o niciodată pe gălățeanca Alexandra Căpitănescu să cânte la zilele orașului sau la alt
Read More...România și Alexandra Căpitănescu au dat lovitura la Eurovision 2026: locul 3, după Bulgaria și Israel!
România și Alexandra Căpitănescu au dat lovitura la Eurovision 2026: locul 3, după Bulgaria și Israel! Alexandra a fost
Read More...Galațiul a pierdut dramatic finala campionatului de volei masculin. CSM Arcada a fost învinsă de Dinamo, scor 3-2, în meciul decisiv disputat la București
Galațiul a pierdut dramatic finala campionatului de volei masculin 2026. CSM Arcada a fost învinsă de Dinamo, scor 3-2,
Read More...Alexandra Căpitănescu s-a calificat în marea finală Eurovision 2026. Gălățeanca a rupt scena, joi seara, cu piesa ei rock care a creat destule controverse în ultimele luni
Alexandra Căpitănescu (foto) s-a calificat în finala Eurovision 2026, de sâmbătă, 16 mai 2026, de la Viena. În cea
Read More...Lumea fascinantă a imprimării 3D. 30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul Caravanei Științei ReCoNnect, organizată cu sprijinul Centrului de Excelență Prelucrarea Polimerilor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați (P)
30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul
Read More...Studenți din Ucraina și Republica Moldova la școala de pregătire de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. În afară de cursuri teoretice și activități practice în laboratoare, studenții ucraineni și moldoveni au făcut și vizite de studiu la Transurb SA, Yazaki Romania SRL Brăila, Glorious Lighting SRL Brăila și Apan Automobile Brăila (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a găzduit, în perioada 9-13 februarie 2026, școala de pregătire pentru studenți în
Read More...Pas important în strategia Universității „Dunărea de Jos” din Galați de extindere a parteneriatelor internaționale și de consolidare a cooperării cu universități europene de prestigiu (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut onoarea de a găzdui o delegație din cadrul Howest University of
Read More...În “spitalul morții” din Galați se tot aduce aparatură de top, dar rezultatele sunt ioc. Tocmai a fost achiziționat un aparat în valoare de 1,2 milioane de euro, care însă nu schimbă cu nimic lucrurile. Pacienții așteaptă în continuare cu orele pe scaune la Urgențe, sunt ignorați și pot mori cu zile. Și în saloane este prăpăd, pacienții nu sunt băgați în seamă
În "spitalul morții" din Galați, adică în Spitalul Județean de Urgență din Galați, treaba este mai urâtă decât pare.
Read More...Competiție de robotică, la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, cu trei echipe de top: ByteForce (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Galați), RoSophia (Centrul Județean de Excelență Galați) și Heart of RoBots (Colegiul Național „B. P. Hașdeu” Buzău). 13 roboți proiectați, construiți și programați de liceeni vor participa la meciuri în regim oficial, punând în valoare abilități de inginerie, gândire strategică, colaborare și creativitate (P)
Echipele de robotică ByteForce (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Galați), RoSophia (Centrul Județean de Excelență Galați) și Heart of RoBots
Read More...Cresc lefurile primilor aleși ai statului, conform noii legi a salarizării care urmează să fie votată în Parlament și care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027. De la primari, președinți de consilii județene, parlamentari și până la prim-ministru și președintele României – cu toții vor avea parte de majorări salariale consistente
Cresc lefurile primilor aleși ai statului, conform noii legi a salarizării care urmează să fie votată în Parlament și
Read More...Ilie Bolojan a fost umilit astăzi la votul moțiunii de cenzură, deși putea evita elegant acest lucru. Însă colegi din PNL, ba chiar și din USR l-au sfătuit prost să nu demisioneze atunci când PSD i-a cerut să renunțe la funcția de prim-ministru, convingându-l că are șanse reale să câștige la votul de la moțiunea de cenzură. Bolojan a pierdut lamentabil funcția de premier, cu 281 de voturi “împotrivă”
Ilie Bolojan a fost umilit astăzi la votul moțiunii de cenzură, deși putea evita elegant acest lucru. Însă colegi
Read More...Grindeanu vs. Bolojan. Unul dintre ei va rămâne fără funcție, începând de marți, după votul de la moțiunea de cenzură
Grindeanu vs. Bolojan. Unul dintre ei va rămâne fără funcție, începând de marți, după votul de la moțiunea de
Read More...Cum să ajungă vreodată prim-ministru penibilul ăsta de Grindeanu?! Antipaticul Grindeanu, care le-a cărat geanta atât lui Liviu Dragnea cât și lui Marcel Ciolacu, stă deocamdată cocoțat în vârful grămezii PSD, dar nu știe că o grămadă de colegi ai lui îl așteaptă la cotitură
Sorin Grindeanu, cel care a zburat cu avioanele Nordis, reușește, cam din 2017 încoace, să cadă în picioare după
Read More...Da ce credeați, că dacă Liberty a fost băgat de escrocii Gupta în concordat de falimentat, s-a acoperit și halda de steril cu floricele pe câmpii? Nooo! Dimpotrivă! Acum vin vântoase cu praf alb-gălbui de Covurlui de la cel puțin cinci halde cu steril și deșeuri toxice de pe platforma de lucrături și (dez)activări Smârdan
Pentru cei care se mai întreabă de unde le vin când le vin (din ce în ce mai des)
Read More...Fatalitatea de guvernanță corporativă Fox Management Consultants lovește decisiv și la APDM Galați: „Vulpița hoață” vine „să rezolve problema de la APDM!” „Problema” înseamnă proptirea oamenilor PSD în posturile de directori executivi peste Dunărea de bani de la buget și UE și se numește Nicolae Dan Tivilichi?!
PSD și-a fixat din nou coordonatele pe care se vor alinia planetele/sateliții/clienții/sinecuriștii pe traiectoria banilor europeni și bugetari. Este
Read More...Da ce credeați, că dacă Liberty a fost băgat de escrocii Gupta în concordat de falimentat, s-a acoperit și halda de steril cu floricele pe câmpii? Nooo! Dimpotrivă! Acum vin vântoase cu praf alb-gălbui de Covurlui de la cel puțin cinci halde cu steril și deșeuri toxice de pe platforma de lucrături și (dez)activări Smârdan
Pentru cei care se mai întreabă de unde le vin când le vin (din ce în ce mai des)
Read More...Impostorul politic Bogdan Ciucă. A venit la PSD Galați de la partidul securistului Dan Voiculescu, PUSL, după care a plecat înapoi la Voiculescu, patronul Antena 3. Bogdan Ciucă, un notar din Galați plin de bani, a promis în trecut că va construi un sanatoriu pentru bolnavii de cancer, pentru că mama lui a murit din cauza acestei boli. Ciucă nu a construit absolut nimic, au fost doar vorbe goale
Este plină lumea politică din Galați de impostori, de loaze, de panarame. Dar notarul Bogdan Ciucă (foto) pare că
Read More...Cine să fie președintele Județenei PNL Galați, adică „aripa de dreapta a PSD”? Firește, ăl pe care îl miluiește interminabilul/exterminabilul guru pesadist Dan Nica (la ambuscada penelistă de luna trecută nu s-a hotărât/nu l-a vrut încă?!). Cine să fie mahăr maximo la Agenția Națională a Irigațiilor (sifonărilor) Financiare din fundătura/feuda pesadistă Galați? Exact, natural, firește, ăl mai incompetent și obedient client de Partid, girat de deputatul micilor cu muștar PNL Gigel Scarlat și garantat de către groparul/terminatorul Galaților, Dan Nica: Petre Bărceanuuuuu!
(mai mult…)
Read More...Victorie! Groparii Orașului Roșu PSD au înmormântat lejer și Liberty siderurgia, acum pun și de înecarea „hub”-ului de transport multimodal Galați în Portul Constanța
Nici nu au pus bine crucea pe mormântul siderurgiei gălățene și pigmeii politici PSD-iști de la Galați desăvârșesc vârful
Read More...Administrația Pucheanu a atribuit „direct” un contract de 60.000 de lei familiei Pâslaru de la TV Galați, în plină criză de coronavirus
Administrația Pucheanu continuă risipa de bani publici pentru a alimenta conturile firmelor care au în spate indivizi influenți din
Read More...CNA, primul pas către închiderea Realitatea TV! Libertatea de exprimare, suprimată sub PSD – Prigoana Slugilor lui Dragnea!
Foarte grav, în România europeană s-a făcut primul pas către o dictatură instituționalizată: Dragnea, cu mâna CNA, îndrăznește să
Read More...Alternativa – Jurnalism fără mogul a împlinit 1 an. Vă mulțumim pentru susținere!
Publicația online Alternativa - Jurnalism fără mogul a împlinit astăzi, 24 iulie 2018, un an de la lansare. Nu vrem
Read More...Florin Pâslaru – minciună ordinară despre “marele lider” TV Galați. S-ar impune o anchetă în acest sens | VIDEO
Ar fi indicat să îl urmăriți în video de mai jos pe fostul deputat PSD Galați Florin Pâslaru, ca
Read More...Liber la comentarii cu Facebook
Noi încurajăm afirmarea libertății de opinie și am dat drumul astăzi la comentarii asumate, prin conturile de Facebook.
Read More...Funcționale Mereu activ
Preferințe
Statistici
Marketing