
Banii publici care ajung la Transurb Galați, sub formă de subvenții, se duc pe salarii, prime și bonusuri acordate

Oraşul a rămas, de vineri, fără arhitect-şef! Mda! Ca să rămână fără arhitect șef, municipiul nostru cumplit de defavorizat

Autoritățile locale din Galați vin în întâmpinarea potențialilor investitori cu un decalog bazat pe niște minciuni ordinare. În luna martie

Pistele pentru bicicliști din Galați există, dar lipsesc cu desăvârșire. Dacă foștii edili Eugen Durbacă și Dumitru Nicolae nici

Hurdubae „îl execută public” pe senatorul PSD Butunoi: „Eşti ŢEPAR şi FALIT!” Acestea sunt titlurile presei din Tecuci, ce definesc

Balta Zătun a beneficiat de două injecții din bani europeni. Au fost două proiecte, ambele implementate cu mare întârziere,

Galațiul ar avea nevoie ca de aer de o sală polivalentă unde astăzi să se poată juca hochei pe

După descoperirea sa în anul 1974, Cavoul Roman din Galați , monument istoric de clasă A, considerat de

Autoritățile din Galați nu știu cum să mai stoarcă bani de la contribuabili. Și măcar dacă ar face ceva cu banii colectați cu japca de la cetățeni.

Sistemul e-ticketing la Galați este scos de sub jurisdicția română prin complicități interesate ale unor „manageri” din Primăria

Că Transurb face o treabă absolut execrabilă, o știm cu toții. În autobuzele vechi (niște SH-uri din Olanda), fără aer condiționat, călătoriile au fost insuportabile pe timpul verii.

Șefii județului roșu se pregătesc să aloce o halcă proaspătă din banii publici către Vega 93 și Lemacons, dându-le

Încă o dată, autoritățile din Galați s-au dat cu parfum înainte să se spele la subraț.

Dacă vreți să aflați cum NU trebuie să faci afaceri în Galați, că o să vii cu bani de-acasă, citiți articolul de mai jos.

Este incalificabil ce a făcut Apă Canal Galați. Ar trebui ca prefectul Galațiului, autoritățile din Galați să se sesizeze asupra abuzului făcut de cei de la Apă Canal”, ne-a spus, supărat, un alt locatar somat de Apă Canal Galați.

Gata, s-a terminat cu defavorizarea, subdezvoltarea și complexarea administrației publice locale de la Galați, nu mai suntem singurul municipiu

am filmat ca să vedeți cum arată pe dinăuntru noul sediu al Primăriei Galațiului

Și Arnold Schwarzenegger dac-ar veni primar, cum s-ar putea opune unor dezvoltatori care ar cere derogări urbanistice sfidătoare pentru propriile lor investiții?