
Primele rezultate ale alegerilor parlamentare indică faptul că PSD s-a clasat pe locul 1, fiind cotat cu 26%. Asta

Aoleu, da' ce se-ntâmplă? E atmosferă de înmormântare în PSD Galați? Așa pare, dacă e să ne raportăm la

Cei mai tineri candidați de pe lista Partidului Forța Dreptei Galați pentru Camera Deputaților au ținut să transmită un

De ani de zile, scriem în Fără Mogul că PSD a pus stăpânire până și pe ultima palmă de

Dispărut din viața politică, în 2016, după nu mai puțin de 4 mandate consecutive de deputat, notarul gălățean Bogdan

Statul este inamicul public nr. 1 al micilor întreprinzători, susține Petrișor Nicolae Potec (foto), candidatul aflat pe locul 1

De departe, cam de pe la Nădlac așa, cele mai sfruntate minciuni electorale, la Galați, vin din tabăra PSD-iștilor.

Într-o țară normală, cu partide care îi respectă cât de cât pe alegători, un individ ca Marius Mitică Mărgărit

Trebuie să fii mare cutră să mergi printre oameni amărâți și să le ceri votul, tu fiind o persoană

Marcela-Daniela Costea (foto) era o banală contabilă, în 2016, atunci când a devenit consilier local PSD Galați, an în

Actualul deputat PSD Galați Laurențiu Viorel Gîdei, 48 de ani (foto), care candidează în decembrie 2024 pentru un post

Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 9,58 milioane de euro, a fost adjudecat joi, 14 noiembrie

Listele PSD Galați pentru alegerile parlamentare 2024 sunt pline de mitomani, impostori, profitori, agramați și slugi de partid, iar

George Stângă, candidatul PNL Galați pentru Camera Deputaților, consideră că Galațiul are un potențial enorm, iar misiunea sa în

Am fost un pic ocupați și nu am avut timpul necesar să luăm la puricat listele propuse de PSD

Vă dați seama dacă noi, niște jurnaliști cu resurse limitate, care nu dispunem de arsenalul procurorilor DNA Galați, am

Primarul Ionuț Pucheanu (primul din stânga, în foto) este în stare de orice pentru a atrage cât mai multe

Cazul directorului bugetar Silviu Bacalum din Galați ne demonstrează că, mai devreme sau mai târziu, trebuie plătit un preț