
Liviu Dragnea a fost supus unor abuzuri în pușcărie, susține senatoarea Diana Iovanovici Șoșoacă, ex-AUR. Fostul președinte al PSD,

Municipiul Brăila, în care niște politicieni ca europarlamentarul Mihai Tudose și primarul Marian Dragomir (ambii PSD) sunt pupați în

Bă, deci nu se poate așa ceva. Nu mai avem somn de aproape 48 de ore de când am

Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu, pentru infracțiunea

Noroc că nu mai trăiește Pierre de Coubertin, decedat în 1937, că îi dădea o smetie lui Donald Trump

Am făcut o plimbare prin cele două mari orașe, aflate la doar 15 km distanță, cu analiza de rigoare

Înalt Prea Sfințitul Teodosie al Tomisului (foto) continuă să sfideze regulile chemând credincioșii la slujbe, la adunări publice unde

Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu (foto) a semnat alături de alți primari un document prin care critică Guvernul Cîțu că

Cazul maiorului Daniel Culache, de la Jandarmeria Tecuci, prezentat pe larg de ziare și posturile de televiziune, în ultimele

În a doua zi de Crăciun, românii au putut primi în casele lor darul unei speranțe împlinite, o dovadă

Da, ca mâine anul se-noiește și la Galați, primele doze de vaccin antiCovid vin către spitalele de boli infecțioase,dar

Accederea unui partid naționalist-extremist cu accente șovine în Parlamentul României - la mai bine de un deceniu de la

Nevorbit de mai bine de 2 luni, timp în care a refuzat să mai facă declarații publice, Gigi Becali

Marius Humelnicu (foto), fost fotbalist de duzină și turnător de cuburi de zahăr în cafeaua ex-deputatei Lucreția Roșca, a

Președintele PNL, Ludovic Orban (foto), a transmis, miercuri seară, un mesaj clar către partenerii de negocieri de la USR-PLUS

Ce spunea Sanjeev Gupta, „omul oțelului verde”, venit la Galați să sufle în furnalul unic al siderurgiei de pe

Crudă mai este soarta cu PSD, partidul născut din coasta tovarășilor comuniști, care nu s-a reformat nici astăzi, la

Pro România, partidul condus de Victor Ponta (foto), a ratat intrarea în Parlament după ce nu a reușit să