
Administrația Pucheanu a stabilit un record în ceea ce privește risipirea banului public prin achiziționarea a 4 terase de

Cea mai recentă achiziție a Primăriei nu va folosi la mare lucru, dar demonstrează elocvent cum se vântură banii

Nu că suntem noi mai deștepți, dar poate stăm mai mult timp să studiem problemele. Documentându-ne despre aparatul Real

Analizând prețul minibuzelor turcești în diferite orașe din România, am constatat că acesta pare să difere în funcție de

Achiziția de către Transurb a celor 40 de autobuze turcești se poate rezuma așa: consilierii au votat cozonaci, iar

Faptul că ditamai primarul Galațiului se rățoiește la cei care îi reproșează distrugerea stadionului Dunărea pentru o paranghelie de

Ionuț Pucheanu nu ar trebui crezut nici când spune că pământul e rotund, darămite când susține că le va

Să vedem de ce baroneții locali n-ar avea niciun motiv să se zbată pentru decapitarea DNA, deși PSD asediază grav

Fiind prima oară în 20 de ani când ni se refuză accesul la un dosar, pentru noi sunt indicii

Lumea o ia ca pe o figură de stil când spunem că unii și-au tras funcțiile încredințate de alegători

Serviciul Public Ecosal, din cadrul Primăriei Galați, a alocat o sumă imensă pentru achiziționarea de insecticide (biocid). Ecosal a postat

Și din ultimele controale ale Curții de Conturi se vede cum fandoselile pe bani mulți se transmit de la

Licitație de autoturisme la Ecosal unde, la fel ca la automăturătoarele și autogunoierele de acum trei ani, caietele de

Banul public se sifonează în continuare cu succes, în Galați. Sume mari de bani sunt dislocate din bugetul local