
Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu a declarat recent că Piața Sfatului din Brașov nu are spațiu verde, așa că nu

Se anunță adevărate orgii - culinare, nu vă gândiți la prostii :) - la evenimentul organizat de miliardarul american

Modul în care o instituție relaționează cu contribuabilii spune multe despre respectul autorităților față de aceștia. În ultima vreme, televiziuni

Oktoberfest Galați a ajuns la ediția cu nr. 3. Iar cei din administrația publică locală, în frunte cu primarul

Postul de city manager nu este obligatoriu într-o administrație publică. Primarul este cel care decide dacă scoate sau nu

Ne-am propus să comparăm felul în care se face administrație publică în Galați cu ceea ce se întâmplă în

Directorul Direcției Generale Servicii Comunitare de Utilități Publice din cadrul Primăriei Galați, Vergiliu Vals, a încercat să acopere cu minciuni

Galațiul a bătut, în 2018, orice record în materie de iluminat festiv. Nici orașe bogate ca Brașov sau Cluj

Viceprimarul Picu Roman (foto) a deschis din nou gura. Și a vorbit mult, prost și fără rost. Picu Roman

Unii o fură, alții încă tremură, doar ex-fotbalistul-primar al Galațiului încă ne sfidează!