
Mizeria și dezastrul din Cimitirul Eternitatea din Galați ies de fiecare dată la iveală după o ploaie mai serioasă.

Cel mai mare spital din Galați, care își zice "spital regional" și care cică deservește 6 județe, este de

Primăria Galați a anunțat astăzi, 5 iunie 2025, că a făcut primul pas pentru modernizarea falezei, odată cu lansarea

Se agită din nou apele în PNL Galați. Fostul deputat liberal Onuț Atanasiu (foto), care a deținut în trecut

Într-o scrisoare deschisă adresată președintelui PNL, Nicolae Ciucă, un număr de 46 de vechi liberali gălățeni îl acuză pe

Mii de oamenii (oricum amărâți) din județul Galați au primit o lovitură năucitoare. Inundațiile fără precedent din noaptea de

Colegiul Național "Vasile Alecsandri" (CNVA), cel mai titrat colegiu din Galați, a înregistrat rezultate foarte slabe la Evaluarea Națională

Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu a identificat cu precizie de chirurg vinovații pentru modul execrabil în care a fost făcută

Eșec rușinos pentru DNA Galați, în anul 2022. În ciuda faptului că salariile procurorilor din această instituție care, oficial,

Primăria Galați urmează să taie și alți copaci verzi, perfect sănătoși, pentru a face loc unei parcări de 8

Administrația Pucheanu se pregătește să livreze un nou dezastru edilitar, care însă va fi prezentat drept un succes răsunător,

PNL și-a tăiat singur piciorul drept și acum se miră că nu mai poate să alerge. PNL pare că

Partidul AUR, care la alegerile parlamentare din România din 6 decembrie 2020 a obținut un nesperat 9%, și-a zis

Tanti Viorica de la Piețe Galați (foto), ajunsă între timp deputat PSD Galați, a avut prima ei zi de

Nici măcar 2 bani găuriți nu a dat administrația Pucheanu pe segmentul de drum de pe b-dul G. Coșbuc,

Candidatul PSD Viorica Dăncilă (foto) la alegerile prezidențiale 2019 se pregătește intens în aceste zile pentru dezbaterile care NU

Este beznă pe mare parte din str. Eroilor, acolo unde se află sediul Consiliului Județean (CJ) Galați. Noroc cu

Administrația Pucheanu continuă să îi calce pe nervi pe gălățeni prin faptul că nu reușește să finalizeze la timp