O societate întreagă la cap, așa cum s-a văzut încă din antichitate, trebuie să pornească de la doi piloni fundamentali: educație și democrație.
Prima este chiar mai importantă! Fiindcă toată resursa umană prin care se instaurează celelalte „calități” ale unei societăți – inclusiv democrația, dreptatea și echitatea socială, o Justiție puternică etc. – este formată de școală.
Cadrele didactice ne „făuresc” pe toți ceilalți, de la magistrat la polițist, de la funcționar la jurnalist, de la președinte la ONG-ist, de la politician la afacerist și de la preot la artist. Prin noțiunile dar și prin educația pe care le transmit copiilor noștri, dascălii țin în mână viitorul nostru, al tuturor.
Un sistem de învățământ ineficient va aduce în societate o resursă umană nepregătită, incapabilă să-și facă datoria. Un sistem de învățământ corupt va îngropa acea societate sub „domnia” incompetenței, abuzului și, în final, a dictaturii.
Fără o școală demnă și slujită de profesioniști ai conștiinței – dincolo de a fi doar „maeștri” ai științei – în curând nici democrația nu va mai exista.
De peste un deceniu, bătaia de joc persistă în învățământul gălățean
Iată din ce convingeri, enumerate mai sus, atunci când am primit un dosar de nereguli privind modul în care este condus sistemul de educație gălățean din sediul inspectoratului, revelația a fost dincolo de aceea a unui subiect jurnalistic.
Așa cum știți, autorul acestor rânduri este de formație profesor, chiar dacă (ne)norocul a făcut ca de peste 10 ani să nu mai profeseze în domeniu din cauza unor abuzuri de care ne vom ocupa altădată.
Am constatat, și prin prisma experienței mele din trecut că, în ciuda schimbării Legii Educației Naționale din 2011 – care, apropo, a devenit cea mai modificată lege din România, cu zeci, poate sute de hotărâri de guvern, ordonanțe de urgență și ordine de ministru – școala a rămas în continuare bătaie de joc. A politrucilor, parveniților, diverșilor ștabi de prin instituții de forță care-și plantează – prin cozile de topor din sistem ajunse inspectori sau directori – rude și apropiați la catedre.
În continuare, profesori tineri sau chiar cu 10-20 de ani de carieră, cu note ce le-ar da dreptul să se titularizeze, sunt purtați de colo-colo prin diferite comune care de care mai îndepărtate din județ. Asta pentru ca, în locul lor, să aibă parte de catedre în ruralul apropiat sau chiar în Galați personaje care au luat note (mult) sub 7 la examenele naționale de titularizare ori nici n-ar mai trebui să predea în învățământ fiindcă au sărit de mult de limita anilor în care ar fi trebuit să-și dea definitivatul.
Doar că, astfel de personaje sunt pilele sau chiar rudele celor care au pâinea și cuțitul, care împart posturile din școli.
În continuare, profesorii sunt efectiv la mâna unui sistem arbitrar, în care nici nu au siguranța că examenele pe care le dau beneficiază de o evaluare corectă. Fiindcă, deși ei înșiși evaluatori – la clase, unde decid practic soarta copiilor noștri prin notele pe care le dau – nu-și pot vedea lucrările corectate și modul în care au fost notați la examenele de titularizare sau suplinire, nu au habar ce barem li s-a aplicat și dacă acesta a fost respectat întrutotul.
Mai nou, o prevedere corectă a Uniunii Europene, binecunoscutul Regulament General pentru Protecția Datelor cu caracter personal este folosit de statul român fără niciun temei pentru a se ascunde, de fapt, ocuparea posturilor plătite din bani publici.
Nu mai știi, ca profesor, cu cine concurezi pentru o catedră sau alta, nu se mai știe cine a ocupat catedre care, la un anumit moment dat erau disponibile și dintr-o dată apar ocupate. Toată mișcarea personalului din învățământ este o nebuloasă menită să ascundă mediocritatea, nepotismul, abuzul și, peste toate, ca o cauză primară, dominația politicului fără de care celelalte tare ar dispărea rapid din lipsă de susținere.
Pornind într-o investigație pe urma celor semnalate, am vrut, bineînțeles, să ne adresăm înainte de toate inspectorului de resurse umane din Inspectoratul Județean Galați.
Cine-mparte parte-și face. Sau mai multe „părți”…
Și nu întâmplător vedeți mai sus o captură foto dintr-un video pe care l-am făcut căutând-o pe inspectoarea de resurse umane (RU) a ISJ Galați la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” (CNMK). Acolo este dumneaei, ca profesoară de Tehnologia Informațiilor și Comunicațiilor (TIC), titulară.
Am ajuns acolo fiindcă luni, 10 ianuarie, la ora 9, d-na inspectoare Monica Iuliana Novetschi Mușunoiu nu se afla în ISJ Galați, unde programul începe la ora 8:00.
Este la ore, predă la CNMK, am aflat încă de când am intrat pe poarta inspectoratului.
Într-adevăr, d-na Novetschi predă și 7 ore de informatică săptămânal, la CNMK. Lunea, de la 9:45 la 13:15, iar joia de la 10:40 la 13:15, conform orarului colegiului care, între timp, a fost scos de pe net după investigația noastră. Rușinos pentru un ditamai colegiul național, dacă este să ne întrebați pe noi.
Obligația de catedră, adică norma pe care inspectorii trebuie obligatoriu să o facă la catedră – ca să nu-și iasă din mână, cum se spune – și a cărei plată este inclusă în salariul plătit de inspectorat este de 2 până la 4 ore. Fiindcă 4 ore este maximul săptămânal de predare al oricărei materii predate în învățământul românesc preuniversitar.
Doamna Novetschi are, din start, 7 ore la CNMK. 4 cu o clasă de a 12-a și 3 cu una de-a 9-a, micuții aceia abia intrați pe poarta liceului și speriați de orice profesor se încruntă mai tare la ei, cum am fost fiecare dintre noi…
Doar că, ce să vezi, luni, 10 ianuarie, la 9:45, d-na Novetschi nu a venit la ore. Nici la 10:20 nu era în clasă, aproape de pauză, când, învinși de înghețul așteptării, ne-am dus s-o căutăm chiar în laboratorul ce-i poartă numele pe ușă.
„Va veni. E la inspectorat”, ne-a spus d-na prof. Andreea Lăzărescu, care îi ținea locul d-nei Novetschi la catedră.
D-na Andreea Lăzărescu este singurul profesor de informatică netitular de la CNMK. De fapt, din ce am aflat, d-neaei ar fi titulară, dar la un liceu de cartier, unde copiii nu sunt prea interesați de această materie.
Dar despre situații de tipul celei a d-nei Lăzărescu – inclusiv despre moralitatea și impactul asupra calității învățământului care decurge din astfel de „aranjamente” cu posturi și detașări – discutăm în alt articol, separat.
Aici ținem doar să observăm că, lunea și joia, când are ore d-na prof. Novetschi la CNMK, are în paralel și d-na Lăzărescu, cea inevitabil îndatorată inspectorului de resurse umane Novetschi, care a detașat-o din Micro 40 în Țiglina I. Iar laboratoarele de informatică sunt ușă-n ușă, într-o clădire ferită de ochii lumii, în fundul curții liceului cu tencuiala veche și căzută, dar transformat în ditamai colegiul național.
Cum să fii, pe bani publici, în trei locuri și niciunde
Contrariați, ne-am întors la ISJ Galați, că poate are d-na inspector de RU treburi deosebit de importante acolo și, asta e, a trebuit să-și lase orele cu clasa a 12-a, în prag de examen de bacalaureat, de izbeliște.
„Nu este, vine după ora 14, e la ore”, ne-a spus colega d-neaei de birou. Și, demonstrativ, a sunat-o pe d-na inspectoare Novetschi în fața noastră care i-a confirmat în telefon că e la ore și vine după-amiază, cum ni s-a zis.
Am revenit la CNMK chiar în pauza dintre ora a 3-a și a 4-a, adică după 11:20. „A venit doamna, e în clasă”, ne-au spus cei de-a 9-a care stăteau afară, așteptând să fie invitați în laboratorul de informatică. Părea că în școală se dăduse alarma și d-na inspectoare-profesoară Novetschi fusese chemată de urgență la ore.
A urmat o discuție pe care o vom detalia în alt articol și în care d-neaei a negat tot ce apucasem deja să auzim – cel puțin imoral, dacă nu chiar ilegal – în ce-i privea activitatea.
A negat inclusiv că are alte 15 (cincisprezece) ore de predare la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” (fostul Industrial nr. 3 Metalurgic).
Ca profesor, 8 ore într-o zi să le ții (dacă nu chiar să le și faci, cum ar fi normal, nu să faci doar act de prezență) este groaznic. Este exact ca și cum, ca actor, ai da două reprezentații. Ieși cam dărâmat, cu vocea stinsă și pașii împleticiți din clasă, v-o spun din proprie experiență.
De aceea, văzând întâmplător că în lunea următoare, 17 ianuarie, d-na Novetschi era prezentă la orele de la CNMK, am vrut să vedem dacă și pentru elevii de la clasele de postliceală și maiștri de la LT „A. Vlaicu” are același respect.

N-am avut noroc, d-na Novestchi a absentat la toate cele 4 ore în acea seară. Ba s-a mai și arătat iritată de faptul că ne interesăm dacă și cum îți face dumneaei munca de profesoară pentru care este plătită din bani publici.
Chiar din bugetul local este plătită, ca să precizăm exact de unde sunt plătiți profesorii. Spre deosebire de inspectori care sunt plătiți din bugetul ministerului de resort.
Joi, d-na Novetschi, profesoară de data aceasta, s-a prezentat doar la prima oră din cele 4 pe care le avea la LT „A. Vlaicu” în Micro 40.
La ora 17:27, la pauză, mașina sa de peste 30 de mii de euro (1.800 cmc hibrid) decola pe poarta liceului bâzâind plictisită din demarajul electric.
Vineri, 18 ianuarie, ne-am gândit să-i mai dăm o șansă doamnei, că poate ajunge la cele toate patru ore pe care le are, ca și joi, ca și luni.
Poarta fără portar în cabină, am intrat să verificăm prezența mașinii în parcare, apoi ne-am îndreptat spre clădirea în care se află și birourile directorilor. Iar restul îl știți.
Află cum Poliția Locală Galați a fost asmuțită asupra jurnalistului Mihai Angheluță de la Fără Mogul ca să îl împiedice să documenteze un articol despre corupția din învățământ | FACSIMIL
V-a povestit colegul Iulian Grosu cum, speriată că am venit să întrebăm un lucru legitim, dacă se află la muncă un slujbaș important al statului, conducerea liceului nici nu s-a arătat la față, dar a chemat poliția. Locală, evident, fiindcă aceea este în slujba PSD Galați și a unei încrengături de interese din care se pare că și d-na Mușunoiu Novetschi face parte.
Adică și-a băgat familia în famiglie. ca să poată încasa cât mai mult. Detalii în episodul următor.
Unii mănâncă cu 3 guri, alții abia au ce pune-n gură
Până atunci, să rezumăm: inspector de resurse umane, cu obligație de catedră de 2-4 ore dar cu semnătura pe deciziile de repartizare, predă în total 22 de ore. Când norma didactică la gradul I este de 16 ore și inspectorii, cu acordul consiliului de administrație al ISJ Galați, mai au dreptul să presteze la catedră, plătiți cu ora, o jumătate de normă – adică 8 ore – d-na Novetschi și-a mai luat încă 18 ore.
Adică, aproape 2 norme și jumătate. Ba, dacă socotim și ce încasează mai nou d-na inspectoare-profesoară-expert în conținut Novetschi din bani de la UE, ajungem la aproape 3 norme!
Iar alții umblă pe coclaurii județului – unii și cu norme incomplete fiindcă, ce să vezi, nu mai sunt ore – în timp ce d-na inspectoare de resurse umane nu mai găsește timp (sau chef) să ajungă la orele la care singurică, de bunăvoie și nesilită de nimeni, s-a angajat.
Și, atenție, lăcomia d-nei Mușunoiu Novetschi nu s-a oprit aici! Revenim fiindcă e o poveste prea lungă pentru un singur articol. Și, la câte defecte sunt în acest sistem care ar trebui să fie model pentru celelalte, despre educație merită să scriem luni, poate chiar ani de zile…








10 commentsOn Școala, moșie personală. Chiulul, lăcomia și disprețul față de elevi pleacă fix din biroul de resurse umane al Inspectoratului Școlar gălățean
Păi, doamna profesoara își bate joc in fiecare an și de profesori, nu doar de elevi. Poate me explica dânsa, mai de la nivelul pixului de data asta, și ce se întâmplă an de an cu catderele. Și mai ales, cum ajung unii cu note de toată jena la titularizare să predea în oraș in condițiile în care mereu suntem anunțați că nu mai sunt catedre. Și mai am o singură întrebare…. Tot 5000 e tariful? Întreb pentru un prieten!
Pai ce, Noveschi e singura din ISJ care face asa????
Mai sunt … Chiar si aproape la varful ISJ!!!!
Cred ca ar trebui sa intrebati cum e si cu pregatirile. In perioada cand nu lucra la inspectorat, daca nu faceai pregatire cu dumneai aveai o tortura psihica la orele ei. Iar, orele de pregatire…erau un prilej de update al barfelor.
Suuper…deci aceasta “doamna” mai incaseaza, pe langa salariul de inspector, inca un salariu de profesor (avand 18 ore suplimentare)…pe cand alti profesori sunt tinuti cu 18 ore fix, incat au salariul, dupa 15-20 ani vechime, cat si muncitorul de la LIDL care pune marfa pe raft…
Ce mizerie de sistem…ce motivatie sa mai ai cand lucrezi de peste 15 ani, ai rezultate la examene, concursuri, iti faci treaba ca la carte si primesti la sfarsit de luna putin peste 3000 de lei(cand si un sofer pe transportul in comun are cel putin 4000 de lei) , si afli astfel de mizerii, cum ca unii, nu se mai satura de ore suplimentare,pe care si le dau singuri din postura de inspector si nici macar nu le fac.
Hala tara, halal sistem de educatie…cuvantul de ordine este neregula si haosul, si prospera doar cei care fac astfel de magarii.
Aceste in spectorate scolare au devenit niste increngaturi aproape de tip mafiot, ar fi bine sa fie desfiintate asa cum s-a mai propus.
Auzi tu, dupa 8 ore de program la inspectorat, sa pretinzi ca te duci tu la 5-6 seara sa mai faci inca 4 ore la seral… de noaptea mintii, si iti mai aduci si sotul pe alte multe ore…
De ce au scos orarul de pe site cei de la CNMK? Deci directiunea LMK este presul lui Novetschi…e usor de intuit ca au facut acest lucru in urma presiunilor acesteia.
Ce au oare de ascuns?
Daca macar un cadru didactic din CNMK mai are coloana vertebrala si nu sunt toti slugile lui Novetschi (sunt probabil destui pe acolo care si-au obtinut posturile cu sprijinul ei!!! ) , ar trebui sa pozeze orarul in cancelarie si sa il posteze public!!!!
Umbla vorba ca ar fi si alte cadre didactice care au (sau au avut in anii anteriori) ore cam (prea) multe peste norma, ba s-ar zice (nu bagam mana in foc pana la dovada) ca mai ales cei din conducere sau membrii CA au foarte multe ore extra in comparatie cu profesorii “obisnuiti”.
Cata mizerie in acest sistem asa-zis de “educatie”. Stiti ce este cel mai revoltator? Ca tocmai cei mai josnici dintre profesori ajung sa fie numiti in functiile de director si inspector.
Cat despre aceasta doamna Novetschi, pentru un portret complet, ati uitat de cateva lucruri pentru care era si este inca “celebra” (ele sunt cunoscute in mediile scolare, nu e nimic nou sau surprinzator) :
1) Obligarea elevilor sa vina la meditatii in particular cu dansa. Prin metoda clasica:note de 2 si 3 la rand pana cand elevul vine la pregatire. Ba intr-un timp avea si diverse locatii inchiriate prin oras unde facea pregatire cu multi elevi odata. Dupa ce elevul “cedeaza”, imediat apar note de 8,9 langa 2 si 3.
2) Dispretul total fata de elevi la ore, se comporta uneori cu ei ca si cu niste animale.
Odata, i-ar fi spus unui elev care, ca orice adolescent, avea probleme cu acneea “intoarce-ta ma scarbosule cu spatele, ca mi-e greata”.
3) Dispretul fata de colegii de cancelarie. E binecunoscuta pentru faptul ca barfeste ceilalti profesori cu elevii la ore, deingrandu-i. Intreaba
“dar cu cine faceti voi obiectul cutare?
Cu profesorul cutarica, zic elevii
La care ea:aaa, ala nu e bun de nimic, e un incompetent, nu o sa luati nici bacul cu ce va preda ala/aia”.
Ba ii si incuraja pe elevi sa faca reclamatii profesorilor.
E de o perversitate iesita din comun, la ore barfeste colegul/colega, iar in cancelarie rade si vorbeste cu el.
Oricum, pare a fi foarte bine infipta in ISJ(desi in momentul de fata inspectorii sunt numiti fara concurs, asa ca dna inspectoare generala daca ar vrea sa faca o “asanare”, i-ar trebui doar o semnatura pe o hartie si doamna asta ar fi eliberata din functie si apoi cercetata penal eventual ptr abuz in serviciu si trafic de influenta.
Dar va dati seama, orice rau are si o parte pozitiva: fiind mentinuta in continuare la ISJ, mai putine clase din CNMK vor avea onoarea (sau oroarea) de a o avea la ore ca profesoara, deci asta ar fi un lucru bun.
Ca la Metalurgic probabil elevii aceia de la clasele din orar nu stiu cum arata aceasta domana daca ii intrebi.
Auzi tu parodie: deci dupa 8 ore de lucru la ISJ, poate cineva crede ca doamna aceasta, in f iecare zi a saptamanii aporoape, se ducea la ora 17 sa predea la seral inca 4 ore? De noaptea mintii…
Aia la seral nici nu vin deloc la ore, sunt clase fictive, profesori care stau degeaba cu clasele goale si sunt platiti…mai cercetati!
Prea multe rele se perpetuează prin sistemul de educație, indiferent de cine conduce Inspectoratul Școlar. În numele părinților care au încercat să rezolve diverse situații, vom protesta public în fața școlilor și la sediul ISJ. Avem o experiență tristă, de aproape 10 ani de zile …
Acest personaj nu știe să vorbeasca. LATRĂ!!! La concurs cumatra! De fapt, sistemul nu are nevoie de tine! Ți s-a înfundat supapa!!! Un jeg ordinar! La început erai timidă apoi ți-ai înfipt antenele. DEMISIA, de nu ancheta e în floare!!!
Ps:de-ar fi singurul exemplar!!!
Jos cu ei. Fie ca sunt directori sau inspectori, aceeași de zeci de ani (doar e moșia lor), taie și spânzurat. Vorbesc mizer, se comporta la fel de mizer, dau afară profesori și amenință că îi lasă fără loc de munca.
Bravo autorului articolului.
Nu te opri aici. Ai scris o realitate cruntă dar adevărata.
Într un an m am trezit trimisă de directoarea școlii unde funcționăm în restrângere de activirate(ambele erau cu aceeași politica), iar colega lui Musunoiiu și toate numele pe care le are această ființă m, a întrebat mirată ce caut la depunerea dosarelor.. (M a întrebat iar…? i-am răspuns dinou…!) Nu eram în aplicația informatică, nici la avizier, dar pentru ca era de zona și avea și școală unde funcționam în atribuții, își putea face foarte bine hoțiile! Mi-a motivat că a fost o eroare din macheta trimisă de școală..
! Foarte frumos myta un om unde doreau ele, doar ca să le iasă socotelile și hoțiile! Numai că directoarea în pandemie a făcut covid, a purtat pampers la sutele pe care le are de kg și mi am spus ca Dumnezeu există, iar tipa de la ISJ în cauză – Musunoiiu va plăti și ea cu vreo monedă! Și dacă are mașină de mulți cai sau,, vaci ”, se știe că a lucrat necurat…,, nu are cinste, Când am suferit de pe urma unui astfel de caz sau legat de hoțiile unora, am aflat că Bunul Dumnezeu i-a pocit! Mă bucur pentru răsplata primită!În viață toți ajungem la capătul unui drum, fie cu trenul, mașina personala sau avionul, dar e important să arătăm cum am ajuns la destinație, dac am trecut de responsabilitate, corectitudine, onestitate…
Pun preț mai mult pe oamenii simpli, decât pe cei care coboară din bolizi! Știu de ce!
cata mizerie umana!
Mobile Sliding Menu
Salariații de la Liberty Galați tocmai le-au arătat degetul mijlociu liderilor de sindicat care i-au vândut la aproape toate negocierile din ultimii ani. După ce au încasat 4 salarii restante, destui muncitori din Liberty au dat cu flit sindicatului, refuzând să își mai achite cotizația lunară și întrebându-se pe bună dreptate: “De ce să mai plătim un sindicat care a strâmbat cuiul de nenumărate ori la negocieri?”
Salariații de la Liberty Galați tocmai le-au arătat degetul mijlociu liderilor de sindicat care i-au vândut la aproape toate
Read More...Lacrimi și suspine la PSD Galați. “Fotomodela” Andreea Naggar și clovnul Laurențiu Gîdei vor rămâne fără serviciu după divorțul cu strigături dintre PSD și Bolojan. Naggar va trebui să demisioneze din funcția de prefect al Galațiului, iar Gîdei va fi obligat să renunțe din postul de secretar de stat
Lacrimi și suspine la PSD Galați. "Fotomodela" Andreea Naggar și clovnul Laurențiu Gîdei (în foto) vor rămâne fără serviciu
Read More...Îmbuibații Pucheanu și Fotea plâng cu lacrimi de crocodil de mila gălățenilor sărăciți de măsurile luate de Guvernul Bolojan. “Ajunge. Până aici”, au scris Pucheanu și Fotea pe conturile lor de Facebook, în timp ce stăteau ca șobolanii pe siloz și își numărau în tihnă conturile bancare dolofane
Îmbuibații Pucheanu și Fotea, de la PSD Galati, plâng cu lacrimi de crocodil de mila gălățenilor sărăciți de măsurile
Read More...Fatalitatea de guvernanță corporativă Fox Management Consultants lovește decisiv și la APDM Galați: „Vulpița hoață” vine „să rezolve problema de la APDM!” „Problema” înseamnă proptirea oamenilor PSD în posturile de directori executivi peste Dunărea de bani de la buget și UE și se numește Nicolae Dan Tivilichi?!
PSD și-a fixat din nou coordonatele pe care se vor alinia planetele/sateliții/clienții/sinecuriștii pe traiectoria banilor europeni și bugetari. Este
Read More...Primăria Galați amenință cu tupeu că o să publice pe site-ul instituției numele gălățenilor și al agenților economici care nu și-au achitat taxele și impozitele locale. Asta deși mai sunt 5 luni și jumătate până când oamenii își pot plăti dările la stat fără să li se pună penalități
Primăria Galați amenință că o să publice pe site-ul instituției numele gălățenilor și al agenților economici care nu și-au
Read More...Deputatul agramat Marius Mitică Mărgărit, zis “Ciasuri”, de la PSD Galați, va vota și el “pentru” demiterea lui Bolojan! Așadar, viitorul românilor va sta și în pixul (votul) deputatului “Ciasuri” – un analfabet funcțional dovedit și un tontălău patentat care, în 2017, încerca să agațe gagici pe Tinder, în timp ce era însurat
Da, fraților: deputatul agramat Marius Mitică Mărgărit (foto), zis "Ciasuri", de la PSD Galați, va vota și el "pentru"
Read More...Clovnul PSD Galați, Laurențiu Gîdei a făcut circ în social-media inclusiv în ultima lui zi ca secretar de stat. Gîdei a postat un scurt montaj video, de o stupizenie absolută, în care a explicat tuturor ce a făcut el în ziua când a trebuit să demisioneze din funcția de secretar de stat obținută grație apartenenței sale la PSD
Clovnul PSD Galați, Laurențiu Gîdei (în foto) a făcut circ în social-media inclusiv în ultima lui zi ca secretar
Read More...Cazul lui “Dorel” de la Ecosal Galați, care a spus la TV că a fost trimis să ridice drona cu buldoexcavatorul, a scos la iveală haosul care domnește în cadrul acestui serviciu public din subordinea Primăriei Galați. O țară întreagă a râs de Galați după ce a auzit că în acest oraș autoritățile “intervin” cu buldoexcavatorul ca să ridice o dronă prăbușită, de parcă ar ridica o grămadă de moloz aruncată pe marginea drumului
Cazul lui "Dorel" de la Ecosal Galați, care a spus la TV că a fost trimis să ridice drona
Read More...Salariații de la Liberty Galați tocmai le-au arătat degetul mijlociu liderilor de sindicat care i-au vândut la aproape toate negocierile din ultimii ani. După ce au încasat 4 salarii restante, destui muncitori din Liberty au dat cu flit sindicatului, refuzând să își mai achite cotizația lunară și întrebându-se pe bună dreptate: “De ce să mai plătim un sindicat care a strâmbat cuiul de nenumărate ori la negocieri?”
Salariații de la Liberty Galați tocmai le-au arătat degetul mijlociu liderilor de sindicat care i-au vândut la aproape toate
Read More...Șmecherii din PSD care conduc Galațiul au capul mare, dar minte puțină. Primarul Ionuț Pucheanu, președintele CJ Galați, Costel Fotea, și “prefecta fotomodelă” Andreea Naggar au făcut astăzi postări pe două subiecte care, de regulă, sensibilizează turma de alegători: Biserica și Armata. Mai întâi, cei trei farisei din PSD Galați l-au celebrat cu pioșenie disimulată pe Sf. Mare Mucenic Gheorghe cel biruitor în lupta cu balaurul, după care au băgat și câte o postare despre Ziua Forțelor Terestre, întrecându-se în aprecieri băloase la adresa militarilor și a eroilor neamului
Șmecherii din PSD care conduc Galațiul au capul mare, dar minte puțină. Primarul Ionuț Pucheanu, președintele CJ Galați, Costel
Read More...Oțelul putea câștiga lejer astăzi la Botoșani, dar a dormit în ghete în minutul 96, la ultima fază, și a fost egalată. S-a terminat 1-1, așa că gălățenii mai au de tras un pic până când vor fi siguri că au scăpat și de barajul pentru evitarea retrogradării
Înaintea meciului de la Botoșani, Oțelul Galați s-ar fi declarat cu siguranță mulțumită și cu un egal. Vorba aia,
Read More...Aoleu! Dar alde Pucheanu și Fotea nu au fost invitați la București, lângă Grindeanu și Manda, ca să îl dea și ei afară pe Bolojan din guvern? Asta înseamnă că Pucheanu și Fotea sunt niște nimeni în drum, un soi de șmecheri celebri doar la blocul lor? Ajunge! Până aici! Galațiul are nevoie de lideri adevărați, nu de cotei buni doar să schelălăie, de aroganți puși doar pe căpătuială
Aoleu! Dar alde Pucheanu și Fotea nu au fost invitați la București, lângă Grindeanu și Manda (în foto), ca
Read More...Oțelul se ține ca înecatul de colac. Victorie urâtă și chinuită cu UTA Arad, scor 1-0, dar foarte importantă pentru evitarea retrogradării. Galațiul nu a reușit un joc convingător, deși a evoluat cu un om în plus timp de 73 de minute
Pentru un simplu privitor de fotbal, victoria de astăzi a Oțelului Galați cu UTA Arad, scor 1-0, nu a
Read More...Lameira & co. – morți de Înviere. Gloabele de la Oțelul Galați s-au făcut de râs la București: 0-4 cu FCSB! A fost 4-0 pentru FCSB încă din prima repriză, interval de timp în care Galațiul a avut zero șuturi pe poartă, zero ocazii, zero barat pe toată linia. Lăsați-vă, bă, de fotbal!
Lameira & co. - morți de Înviere. Oțelul Galați s-a făcut de râs la București: 0-4 cu FCSB! A
Read More...Niște prostănaci din conducerea Primăriei Galați au sluțit Grădina Publică și în acest an, de Paști. Veșnicele figurine din sârmă, care arată oribil în timpul zilei, au fost plantate din nou pe spațiul verde, oferind o priveliște de un kitsch absolut înfiorător
Niște prostănaci din conducerea Primăria Galați au sluțit Grădina Publică și în acest an, de Paști. Veșnicele figurine din
Read More...Lumea fascinantă a imprimării 3D. 30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul Caravanei Științei ReCoNnect, organizată cu sprijinul Centrului de Excelență Prelucrarea Polimerilor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați (P)
30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul
Read More...Studenți din Ucraina și Republica Moldova la școala de pregătire de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. În afară de cursuri teoretice și activități practice în laboratoare, studenții ucraineni și moldoveni au făcut și vizite de studiu la Transurb SA, Yazaki Romania SRL Brăila, Glorious Lighting SRL Brăila și Apan Automobile Brăila (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a găzduit, în perioada 9-13 februarie 2026, școala de pregătire pentru studenți în
Read More...Pas important în strategia Universității „Dunărea de Jos” din Galați de extindere a parteneriatelor internaționale și de consolidare a cooperării cu universități europene de prestigiu (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut onoarea de a găzdui o delegație din cadrul Howest University of
Read More...În “spitalul morții” din Galați se tot aduce aparatură de top, dar rezultatele sunt ioc. Tocmai a fost achiziționat un aparat în valoare de 1,2 milioane de euro, care însă nu schimbă cu nimic lucrurile. Pacienții așteaptă în continuare cu orele pe scaune la Urgențe, sunt ignorați și pot mori cu zile. Și în saloane este prăpăd, pacienții nu sunt băgați în seamă
În "spitalul morții" din Galați, adică în Spitalul Județean de Urgență din Galați, treaba este mai urâtă decât pare.
Read More...Competiție de robotică, la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, cu trei echipe de top: ByteForce (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Galați), RoSophia (Centrul Județean de Excelență Galați) și Heart of RoBots (Colegiul Național „B. P. Hașdeu” Buzău). 13 roboți proiectați, construiți și programați de liceeni vor participa la meciuri în regim oficial, punând în valoare abilități de inginerie, gândire strategică, colaborare și creativitate (P)
Echipele de robotică ByteForce (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Galați), RoSophia (Centrul Județean de Excelență Galați) și Heart of RoBots
Read More...Cum să ajungă vreodată prim-ministru penibilul ăsta de Grindeanu?! Antipaticul Grindeanu, care le-a cărat geanta atât lui Liviu Dragnea cât și lui Marcel Ciolacu, stă deocamdată cocoțat în vârful grămezii PSD, dar nu știe că o grămadă de colegi ai lui îl așteaptă la cotitură
Sorin Grindeanu, cel care a zburat cu avioanele Nordis, reușește, cam din 2017 încoace, să cadă în picioare după
Read More...Da ce credeați, că dacă Liberty a fost băgat de escrocii Gupta în concordat de falimentat, s-a acoperit și halda de steril cu floricele pe câmpii? Nooo! Dimpotrivă! Acum vin vântoase cu praf alb-gălbui de Covurlui de la cel puțin cinci halde cu steril și deșeuri toxice de pe platforma de lucrături și (dez)activări Smârdan
Pentru cei care se mai întreabă de unde le vin când le vin (din ce în ce mai des)
Read More...Bucureștiul, cel mai bogat municipiu din România, a fost câștigat de Ciprian Ciucu, de la PNL, cu 32,7%, potrivit primelor rezultate de la ora 21.00. Pesedistul Daniel Băluță, de la Sectorul 4, s-a clasat pe locul 2, cu 26,3%. Marele pierzător al alegerilor pentru Primăria Capitalei este Cătălin Drulă, de la USR, care s-a clasat pe locul 4, fiind depășit până și de Anca Alexandrescu, candidata “Marș TV” care a fost susținută de AUR
Primele rezultatele făcute publice la ora 21.00, așa-numitele rezultate exit-poll, pentru funcția de primar general al Bucureștiului l-au dat
Read More...Care austeritate? Primăria comunei Traian, din județul Brăila, condusă de un membru PSD, a cheltuit 122.000 de lei pentru petrecerea de “ziua comunei”, care a durat 5 ore. Printre invitații plătiți din bani publici s-au numărat cântărețul Alex Velea, realizatoarea TV Mirela Vaida și manelistul Baboiash
Ni se pare nouă sau l-am auzit pe premierul Ilie Bolojan că ar trebui să se termine cu petrecerile
Read More...Mihaela Rădulescu s-ar putea să nu moștenească niciun euro după moartea concubinului său, Felix Baumgartner. Ce prevede legea succesorală din Austria în cazul a doi parteneri de viață care nu au fost căsătoriți cu acte
Moartea fulgerătoare a lui Felix Baumgartner, la numai 56 de ani, cu care Mihaela Rădulescu a avut o relație
Read More...Fatalitatea de guvernanță corporativă Fox Management Consultants lovește decisiv și la APDM Galați: „Vulpița hoață” vine „să rezolve problema de la APDM!” „Problema” înseamnă proptirea oamenilor PSD în posturile de directori executivi peste Dunărea de bani de la buget și UE și se numește Nicolae Dan Tivilichi?!
PSD și-a fixat din nou coordonatele pe care se vor alinia planetele/sateliții/clienții/sinecuriștii pe traiectoria banilor europeni și bugetari. Este
Read More...Da ce credeați, că dacă Liberty a fost băgat de escrocii Gupta în concordat de falimentat, s-a acoperit și halda de steril cu floricele pe câmpii? Nooo! Dimpotrivă! Acum vin vântoase cu praf alb-gălbui de Covurlui de la cel puțin cinci halde cu steril și deșeuri toxice de pe platforma de lucrături și (dez)activări Smârdan
Pentru cei care se mai întreabă de unde le vin când le vin (din ce în ce mai des)
Read More...Impostorul politic Bogdan Ciucă. A venit la PSD Galați de la partidul securistului Dan Voiculescu, PUSL, după care a plecat înapoi la Voiculescu, patronul Antena 3. Bogdan Ciucă, un notar din Galați plin de bani, a promis în trecut că va construi un sanatoriu pentru bolnavii de cancer, pentru că mama lui a murit din cauza acestei boli. Ciucă nu a construit absolut nimic, au fost doar vorbe goale
Este plină lumea politică din Galați de impostori, de loaze, de panarame. Dar notarul Bogdan Ciucă (foto) pare că
Read More...Cine să fie președintele Județenei PNL Galați, adică „aripa de dreapta a PSD”? Firește, ăl pe care îl miluiește interminabilul/exterminabilul guru pesadist Dan Nica (la ambuscada penelistă de luna trecută nu s-a hotărât/nu l-a vrut încă?!). Cine să fie mahăr maximo la Agenția Națională a Irigațiilor (sifonărilor) Financiare din fundătura/feuda pesadistă Galați? Exact, natural, firește, ăl mai incompetent și obedient client de Partid, girat de deputatul micilor cu muștar PNL Gigel Scarlat și garantat de către groparul/terminatorul Galaților, Dan Nica: Petre Bărceanuuuuu!
(mai mult…)
Read More...Victorie! Groparii Orașului Roșu PSD au înmormântat lejer și Liberty siderurgia, acum pun și de înecarea „hub”-ului de transport multimodal Galați în Portul Constanța
Nici nu au pus bine crucea pe mormântul siderurgiei gălățene și pigmeii politici PSD-iști de la Galați desăvârșesc vârful
Read More...Administrația Pucheanu a atribuit „direct” un contract de 60.000 de lei familiei Pâslaru de la TV Galați, în plină criză de coronavirus
Administrația Pucheanu continuă risipa de bani publici pentru a alimenta conturile firmelor care au în spate indivizi influenți din
Read More...CNA, primul pas către închiderea Realitatea TV! Libertatea de exprimare, suprimată sub PSD – Prigoana Slugilor lui Dragnea!
Foarte grav, în România europeană s-a făcut primul pas către o dictatură instituționalizată: Dragnea, cu mâna CNA, îndrăznește să
Read More...Alternativa – Jurnalism fără mogul a împlinit 1 an. Vă mulțumim pentru susținere!
Publicația online Alternativa - Jurnalism fără mogul a împlinit astăzi, 24 iulie 2018, un an de la lansare. Nu vrem
Read More...Florin Pâslaru – minciună ordinară despre “marele lider” TV Galați. S-ar impune o anchetă în acest sens | VIDEO
Ar fi indicat să îl urmăriți în video de mai jos pe fostul deputat PSD Galați Florin Pâslaru, ca
Read More...Liber la comentarii cu Facebook
Noi încurajăm afirmarea libertății de opinie și am dat drumul astăzi la comentarii asumate, prin conturile de Facebook.
Read More...Funcționale Mereu activ
Preferințe
Statistici
Marketing