Reforma în Primăria Galați s-a încheiat înainte de a începe. Oficial, după cum a precizat primarul Ionuț Pucheanu (în stânga, în foto), astăzi, 8 aprilie 2026, au fost “tăiate” 134 de posturi. Problema este însă că nimeni din primărie nu va fi dat afară, după cum ne-au tot transmis sursele noastre.
Sanchi, a venit Ilie Bolojan de la Oradea să facă el reformă în administrația publică locală din România, de la înălțimea funcției de premier pe care o ocupă în prezent.
În naivitatea lui, bietul Bolojan chiar a crezut că o să poată să mai “aerisească” primăriile înțesate de rude, rubedenii, amante, trântori, atârnători etc., adică toată armata aia de frecători de mentă pe bani publici.
**********************
Publicația Fără Mogul nu a acceptat și nu va accepta niciodată să primească bani de la Primăria Galați, CJ Galați sau de la societățile aflate în subordinea acestor instituții profund PSD-izate, conduse de baronii Pucheanu și Fotea – așa cum procedează aproape toate ziarele și televiziunile din Galați. Așa că ne bazăm pe donațiile voastre, ale cititorilor care apreciați ce scriem noi aici. V-am lăsat conturile bancare la finalul articolului.
**********************
Poate că în alte orașe Bolojan a avut mai mult noroc.
Dar în Republica Roșie Galați, în acest oraș condus de 36 de ani PSD, Bolojan nu avea cum să reușească ce și-a propus.
Păi, Bolojan nu a aflat nici până la această vârstă că în Galați s-a inventat șmecheria administrativă, că aici s-au predat ani de zile cursuri despre cum să fentezi legea, cum să treci pe sub orice radar?
Iată, după ce a fost aprobată legea privind reforma administrativă, primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD) a trecut la fapte, ca să îi demonstreze premierului Bolojan că respectă ordinele venite de la centru.
Și după o analiză minuțioasă, primarul Pucheanu a fost în măsură astăzi (miercuri, 8 aprilie 2026) să anunțe că, gata, organigrama Primăriei Galațoi va fi redusă cu 134 de posturi.
Ușurel, lăsați șampania la locul ei, că nu e nimic de sărbătorit.
Și asta pentru că acele 134 de posturi la care s-a referit Pucheanu nu erau ocupate de nimeni.
Adică ele, posturile, existau în organigrama primăriei, dar erau vacante.
Prin urmare, nu va fi dat nimeni afară din Primăria Galați.
Poate că ceva-ceva permutări de personal s-au mai făcut – de exemplu, 8 persoane vor fi transferate la Direcția de Asistență Socială, din cadrul Primăriei Galați – dar din informațiile pe care noi le-am obținut, nu va fi nimeni concediat.
Așadar, în mediul privat din Galați sunt destui oameni care au rămas fără serviciu, de la începutul anului 2026, din cauza crizei economice, dar în Primăria Galați toată lumea va rămâne bine mersi încadrată în câmpul muncii.
Doar nu credeați că primarul Pucheanu va renunța la vreun soldat credincios care a ajuns în Primăria Galați pe filiera PSD.
Nu, fraților: gașca din Primăria Galați trebuie să rămână intactă, indiferent cât de grele vor fi vremurile pentru contribuabilii gălățeni care sunt buni doar pentru a-și achita la timp taxele și impozitele locale.
Sprijină financiar publicația Fără Mogul dacă ți-a plăcut articolul. Conturi deschise la Libra Bank:
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100 (în lei)
RO 51 BREL 0002 0014 6866 0201 (în euro)































3 commentsOn Primarul Pucheanu chiar îi ia de proști pe gălățeni: susține că “taie” 134 de posturi din Primăria Galați, dar de fapt nu dă pe nimeni afară. Și uite-așa Pucheanu reușește să fenteze reforma administrativă impusă de premierul Bolojan, desființând doar niște posturi libere, nu și dintr-alea ocupate de amante și atârnători angajați pe filiera PSD Galați
Dacă nu știai, toți primarii și președinții de CJ, indiferent de culoarea politică, apelează la soluțiile acestea. Spre frustrarea unora. Csf? N-ai csf.
Astfel de “soluții” găsite de primari nu sunt în niciun caz în folosul cetățenilor, ci servesc interesul găștilor de angajați pe linie de partid. Iar d-voastră observ că aprobați asemenea practici mizerabile, de combinator de alba-neagra. Văd că sunteți de acord ca primarii, inclusiv Pucheanu, să eludeze legea, să facă ei diverse artificii astfel încât să își păstreze cozile de topor în sistem.
Nu eludează nici o lege, bre. O respectă. Arunci prea ușor cu vorbe pe care nu le înțelegi.