Tot auzim peste tot că ar trebui să primeze criteriul performanței. Că oamenii ar trebui să fie plătiți în funcție de performanțele pe care le realizează. Corect, așa ar trebui să fie. Numai că la Galați, mai ales în administrația publică, în justiție, sănătate, învățământ, ba și la echipa de fotbal Oțelul Galați lucrurile stau fix pe dos. Este premiată mediocritatea. Cum să câștige antrenorul Oțelului Galați, Dorinel Munteanu, plătit și din bani publici, suma de 16.000 de euro net lunar (80.000 de lei net/lună), mai mult decât antrenorul campioanei României, care încasează 15.000 de euro/lună, iar acesta din urmă este plătit din bani privați? E, iată că în orașul sărac și îmbătrânit Galați orice este posibil.
Chiar dacă acum se află pe locul 1 în Liga 1 (după numai 4 etape), Oțelul Galați rămâne o echipă de pluton care în sezonul trecut nu a prins primele 6 locuri din play-off, așa cum a promis antrenorul Dorinel Munteanu (foto în stânga) la începutul sezonului.
Nu mai spunem că Oțelul s-a făcut de râs atunci când a pierdut finala Cupei României în fața unei echipe din Liga a 2-a, Corvinul Hunedoara.
Pe scurt, în mandatele mult lăudatului antrenor Dorinel Munteanu, Oțelul Galați nu a realizat mare lucru.
Nu a câștigat niciun trofeu, nu a prins un loc în play-off, nimic.
Da, Oțelul Galați a reușit două promovări succesive până în Liga 1, sub conducerea lui Dorinel Munteanu, dar aici s-a pus punct.
În schimb, salariul lui Dorinel Munteanu, de 16.000 de euro net/lună, potrivit Gazeta Sporturilor, este mai mare decât cel al antrenorului campioanei FCSB, Elias Charalambous (foto în dreapta), care încasează 15.000 de euro net lunar, conform declarațiilor făcute de patronul echipei, Gigi Becali, pentru Digisport. (vezi foto mai jos).
Adică antrenorul campioanei României are un salariu mai mic decât al unei echipe care în sezonul trecut nu s-a clasat nici măcar în primele 6 echipe.
Iar gălățenii aplaudă acest lucru, deși salariul lui Dorinel Munteanu este plătit și din banii lor, pentru că sunt bani publici la mijloc.
La FCSB sunt bani privați (banii lui Gigi Becali), pe când Oțelul primește numai în acest an (2024) suma de 8 milioane de lei (1,6 milioane de euro) de la Consiliul Local (CL) Galați, pe filiera Pucheanu-PSD.
Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100
Mai mult, deși FCSB este o entitate privată, se știe salariul antrenorului Charalambous: 15.000 de euro/lună.
Dar FCSB a câștigat titlul de campioană anul trecut, despre ce vorbim?
La Oțelul Galați, echipă care primește 8 milioane de lei bani publici, salariile sunt ținute la secret.
Antrenorul Dorinel Munteanu nu vrea să spună ce salariu are, nici soția lui, Paulina Mihailopol, nu știm câți bani câștigă lunar, în calitate de director economic, Babicu Munteanu tace și el, “ofițerii” de presă de la Oțelul (că, mai nou, s-au făcut toți “ofițeri”, au grade pe sub cămașă, nu mai sunt niște simpli PR-iști, niște banali scriitori de comunicate de presă) nu spun nimic pe marginea acestui subiect.
Este o tăcere mormântală la Oțelul Galați, iar gloata aplaudă și aprobă frenetic această tăcere pe marginea unui subiect de interes public, care ar trebui limpezit rapid.





10 commentsOn Dorinel Munteanu are un salariu mai mare decât al antrenorului campioanei FCSB. Oțelul Galați este o echipă de pluton, alimentată cu 8 milioane de lei pe an din bani publici, în timp ce campioana FCSB este susținută exclusiv din bani privați, de Gigi Becali
al 4-lea articol despre salariul lui Dorinel? faptul ca ai transferuri gratuite de “pluton” cum zici tu. el nu este antrenor este manager. adica are mai multe functii (taie si spanzura) . unde vrei tu sa ajungi cu articolul? sa mearga lumea pe stadion sa zica Dorinel ia 1000 salariu? ai cotizat la echipa? ca sunt ceva multi suporteri care o fac. cum se numeste echipa? fii rezonabil! daca primul articol mi sa parut ok si am citit cu atentie .restul au fost bla bla “maimuta” bla bla “injura face drege” bla bla. meri tu antreneaza otelul pe nimic si tine in liga 1 fara buget de transferuri fii tu mai bun!
Nu sunt fan , Dorinel Munteanu, Otelul, Primărie, Pucheanu, . Nimic din toate astea!
Dar ti s-a cășunat rău pe Dorinel Munteanu. Ziua si articolul. Parca văd că o sa ajungă ca “Tânăr și neliniștit” la episodul 5000.
Pentru mine , curiozitatea ar fi, de unde a plecat asta? Te-ai găsit pe strada cu el si te-a înjurat, te-a jignit? Care e povestea? Te urmăresc de prea mult timp, si îmi dau seama că ceva a declanșat asta!
Nu are nimeni nimic cu Dorinel Munteanu, iar acesta nu este un conflict personal cu antrenorul Oțelului Galați. Tot respectul pentru Dorinel Munteanu ca fost fotbalist. Dar dacă tot m-ați întrebat, eu nu m-am întâlnit în viața mea cu Dorinel Munteanu, nu am vorbit niciodată cu dumnealui la telefon, nu l-am sunat după niciun meci, pur și simplu nu am interacționat niciodată cu omul/antrenorul Dorinel Munteanu. Nu avem niciun interes la Oțelul Galați, credeți-ne că nu vrem să îi luăm locul lui Dorinel Munteanu 🙂 Tot ce am scris sunt informații de interes public: vrem doar să facem lumină, să aflăm salariul lui Dorinel Munteanu, al soției dumnealui, al managerilor de acolo, al “ofițerilor” de presă, al tuturor angajaților de la Oțelul Galați. Toate aceste informații ar trebui să fie publice, la liber, pe site-ul Oțelul Galați, să le putem consulta cu toții. Discuția asta despre salariile soților Munteanu este mai veche, nu am inventat-o noi. Nu noi ar trebui să răspundem la întrebările d-voastră ci antrenorul Dorinel Munteanu, cel care este plătit (și) din bani publici. Mulți bani publici, pentru că Oțelul Galați a primit numai în anul 2024 suma de 8 milioane de lei de la CL Galați. Așa că, cu tot respectul, ar trebui să îi chestionați pe Dorinel Munteanu, pe cei din conducerea Oțelul Galați (care primesc bani publici), nu pe noi care doar semnalăm niște lucruri care nu ni se par în regulă. Numai bine.
Pai probabil in toata romania sunt zeci de exemple. O rugaminte. te rog spune ce eveniment o data la 2 saptamani in galati aduna 5-6000 oameni! Eu zic ca sunt echipe gen Craiova, Cluj, Arad, si alte echipe sponsorizate majoritar din bani publici. si sume mai mari. avand in vedere ca Dorinel face cam tot ce tine de club…nu ma intereseaza cati bani ia. Comparatia vs campioana romaniei …. sa zicem ca nea Gigi e si el jumate de antrenor acolo pe cand la Galati e doar Dorinel. sa nu uiti ca Dorinel tot cu echipa de pluton a castigat campionatul si Supercupa romaniei. moment in care Galatiul a intrat pe harta sportiva a europei. Otelul vs Man united, vs Benfica , Basel in grupele Uefa champions league. clubul a pornit din banii suporterilor care inca mai sponsorizeaza echipa. Adica ok comportamentul lui nu are scuze mai ales ca acolo erau si copii. dar in acelasi timp omul face din rahat bici. Parerea mea!
Răspundem, cum să nu? Ați întrebat ce eveniment mai strânge 5000-6000 de oameni la Galați. Știți ce fel de evenimente? Doar alea organizate din bani publici pe Faleză, cum ar fi Zilele Orașului, Ziua Recoltei (niște kitsch-uri cu mici, cu vată de zahăr pe băț, cu căciuli de blană), adică niște evenimente unde nu se plătește intrarea. Bine, ele sunt evenimente aparent gratuite, dar care “costă”, evident. Și lumea vine la mocangeală. Problema este de ce nu se fac spectacole din bani privați în Galați? De ce nu aduc agențiile de impresariat private trupe mari care să concerteze în Galați (e drept că nici nu ar avea pe unde, dar se poate găsi o soluție, la o adică). Înseamnă că știu ceva agențiile astea de impresiariat. Știu că ies pe minus, că Galațiul nu este un oraș ofertant. Nu vedeți că în Galați totul are legătură cu statul, cu banul public. Oțelul funcționează și pe spatele banilor veniți de la Consiliul Local Galați (8 milioane de lei în 2024). Concertele alea Forza ZU de la Galați s-au făcut tot din bani publici, mare parte din presa din Galați (nu e cazul nostru, stați liniștit) trăiește tot din contracte cu Primăria Galați (Pucheanu) și CJ Galați (Fotea), așa că e cam greu să mai avem așteptări. Dar noi suntem optimiști. Numai bine.
Pai tocmai. Sa va zic un secret? Oamenii se duc cu miile la stadion pentru dorinel. pana sa fie dorinel antrenor. nici in finala cupei intertoto nu erau oameni pe stadion. asta cu vre-o 2 ani inainte sa vina Dorinel. acum nu scuzam comportamentul dar ce salariu ia el, stai linistit echipa nu e finantata din bani publici in totalitate. si daca ia 16000Euro … sa fie. cum ziceam diferenta dintre Dorinel si antrenorul fcsb este faptul ca ala face ce ii zice patronul iar dorinel e manager. unul destul de bun. cred ca avem mai multe probleme prin oras si alte discutii mult mai interesante decat salariul lui Dorinel. De 10 ani se face stadion se face pod peste dunare (pe sub dunare)…apa potabila prin judet de la fantana si autostrada direct prin centrul Galatiului pe la Focsani …astea sunt probleme …. noi astia aplaudicii de la stadion ne bucuram ca in etapa 4 echipa e pe locul 1. Spor si sanatate
Până acum, singura “performanță” a lui Dorinel Munteanu, în ultimul sezon, este că Oțelul nu a retrogradat. Restul e propagandă. Oțelul nu a realizat absolut nimic, anul trecut, în afară de a-și menține locul în Liga 1. Asta deși Dorinel Munteanu a declarat că el vrea să ducă echipa în play-off. Nu a dus-o. Ba a pierdut și finala Cupei României cu o echipă de Liga a 2-a. Și deși Oțelul nu a câștigat titlul de campioană, Dorinel Munteanu are un salariu mai mare (din bani publici) decât cel care în acte este antrenorul campioanei României (FCSB), o echipă care nu primește bani publici, așa cum se întâmplă la Oțelul (8 milioane de lei/an).
salariu, bani publici. decat sa dau la un parlamentar pensie speciala , prefer sa ii dau lu dorinel 100000 pe luna. mult succes
Cred că această persoană are ceva de împărțit cu antrenorul Otelului.E treabă lui dar ce a făcut el la Oțelul nu face nici doi antrenori de la FCSB.
De fapt cred că nici nu știe cine este antrenorul Wcsbu-lui,cel care tine loc de antrenor ia banii degeaba.
Ceea ce nu se poate spune de antrenorul Oțelului.
Să-i fie rușine persoanei care tot latră și jignește antrenorul nostru.
Nu-i miroase gura deloc, lui Dorinel Munteanu. Ce treaba ai tu cu autorul. Înjură-l daca minte. El a sesizat niște fapte, tu daca vrei, bagi la cap sau nu.
Mobile Sliding Menu
Salariații de la Liberty Galați tocmai le-au arătat degetul mijlociu liderilor de sindicat care i-au vândut la aproape toate negocierile din ultimii ani. După ce au încasat 4 salarii restante, destui muncitori din Liberty au dat cu flit sindicatului, refuzând să își mai achite cotizația lunară și întrebându-se pe bună dreptate: “De ce să mai plătim un sindicat care a strâmbat cuiul de nenumărate ori la negocieri?”
Salariații de la Liberty Galați tocmai le-au arătat degetul mijlociu liderilor de sindicat care i-au vândut la aproape toate
Read More...Lacrimi și suspine la PSD Galați. “Fotomodela” Andreea Naggar și clovnul Laurențiu Gîdei vor rămâne fără serviciu după divorțul cu strigături dintre PSD și Bolojan. Naggar va trebui să demisioneze din funcția de prefect al Galațiului, iar Gîdei va fi obligat să renunțe din postul de secretar de stat
Lacrimi și suspine la PSD Galați. "Fotomodela" Andreea Naggar și clovnul Laurențiu Gîdei (în foto) vor rămâne fără serviciu
Read More...Îmbuibații Pucheanu și Fotea plâng cu lacrimi de crocodil de mila gălățenilor sărăciți de măsurile luate de Guvernul Bolojan. “Ajunge. Până aici”, au scris Pucheanu și Fotea pe conturile lor de Facebook, în timp ce stăteau ca șobolanii pe siloz și își numărau în tihnă conturile bancare dolofane
Îmbuibații Pucheanu și Fotea, de la PSD Galati, plâng cu lacrimi de crocodil de mila gălățenilor sărăciți de măsurile
Read More...Fatalitatea de guvernanță corporativă Fox Management Consultants lovește decisiv și la APDM Galați: „Vulpița hoață” vine „să rezolve problema de la APDM!” „Problema” înseamnă proptirea oamenilor PSD în posturile de directori executivi peste Dunărea de bani de la buget și UE și se numește Nicolae Dan Tivilichi?!
PSD și-a fixat din nou coordonatele pe care se vor alinia planetele/sateliții/clienții/sinecuriștii pe traiectoria banilor europeni și bugetari. Este
Read More...Primăria Galați amenință cu tupeu că o să publice pe site-ul instituției numele gălățenilor și al agenților economici care nu și-au achitat taxele și impozitele locale. Asta deși mai sunt 5 luni și jumătate până când oamenii își pot plăti dările la stat fără să li se pună penalități
Primăria Galați amenință că o să publice pe site-ul instituției numele gălățenilor și al agenților economici care nu și-au
Read More...Deputatul agramat Marius Mitică Mărgărit, zis “Ciasuri”, de la PSD Galați, va vota și el “pentru” demiterea lui Bolojan! Așadar, viitorul românilor va sta și în pixul (votul) deputatului “Ciasuri” – un analfabet funcțional dovedit și un tontălău patentat care, în 2017, încerca să agațe gagici pe Tinder, în timp ce era însurat
Da, fraților: deputatul agramat Marius Mitică Mărgărit (foto), zis "Ciasuri", de la PSD Galați, va vota și el "pentru"
Read More...Clovnul PSD Galați, Laurențiu Gîdei a făcut circ în social-media inclusiv în ultima lui zi ca secretar de stat. Gîdei a postat un scurt montaj video, de o stupizenie absolută, în care a explicat tuturor ce a făcut el în ziua când a trebuit să demisioneze din funcția de secretar de stat obținută grație apartenenței sale la PSD
Clovnul PSD Galați, Laurențiu Gîdei (în foto) a făcut circ în social-media inclusiv în ultima lui zi ca secretar
Read More...Cazul lui “Dorel” de la Ecosal Galați, care a spus la TV că a fost trimis să ridice drona cu buldoexcavatorul, a scos la iveală haosul care domnește în cadrul acestui serviciu public din subordinea Primăriei Galați. O țară întreagă a râs de Galați după ce a auzit că în acest oraș autoritățile “intervin” cu buldoexcavatorul ca să ridice o dronă prăbușită, de parcă ar ridica o grămadă de moloz aruncată pe marginea drumului
Cazul lui "Dorel" de la Ecosal Galați, care a spus la TV că a fost trimis să ridice drona
Read More...Salariații de la Liberty Galați tocmai le-au arătat degetul mijlociu liderilor de sindicat care i-au vândut la aproape toate negocierile din ultimii ani. După ce au încasat 4 salarii restante, destui muncitori din Liberty au dat cu flit sindicatului, refuzând să își mai achite cotizația lunară și întrebându-se pe bună dreptate: “De ce să mai plătim un sindicat care a strâmbat cuiul de nenumărate ori la negocieri?”
Salariații de la Liberty Galați tocmai le-au arătat degetul mijlociu liderilor de sindicat care i-au vândut la aproape toate
Read More...Șmecherii din PSD care conduc Galațiul au capul mare, dar minte puțină. Primarul Ionuț Pucheanu, președintele CJ Galați, Costel Fotea, și “prefecta fotomodelă” Andreea Naggar au făcut astăzi postări pe două subiecte care, de regulă, sensibilizează turma de alegători: Biserica și Armata. Mai întâi, cei trei farisei din PSD Galați l-au celebrat cu pioșenie disimulată pe Sf. Mare Mucenic Gheorghe cel biruitor în lupta cu balaurul, după care au băgat și câte o postare despre Ziua Forțelor Terestre, întrecându-se în aprecieri băloase la adresa militarilor și a eroilor neamului
Șmecherii din PSD care conduc Galațiul au capul mare, dar minte puțină. Primarul Ionuț Pucheanu, președintele CJ Galați, Costel
Read More...Oțelul putea câștiga lejer astăzi la Botoșani, dar a dormit în ghete în minutul 96, la ultima fază, și a fost egalată. S-a terminat 1-1, așa că gălățenii mai au de tras un pic până când vor fi siguri că au scăpat și de barajul pentru evitarea retrogradării
Înaintea meciului de la Botoșani, Oțelul Galați s-ar fi declarat cu siguranță mulțumită și cu un egal. Vorba aia,
Read More...Aoleu! Dar alde Pucheanu și Fotea nu au fost invitați la București, lângă Grindeanu și Manda, ca să îl dea și ei afară pe Bolojan din guvern? Asta înseamnă că Pucheanu și Fotea sunt niște nimeni în drum, un soi de șmecheri celebri doar la blocul lor? Ajunge! Până aici! Galațiul are nevoie de lideri adevărați, nu de cotei buni doar să schelălăie, de aroganți puși doar pe căpătuială
Aoleu! Dar alde Pucheanu și Fotea nu au fost invitați la București, lângă Grindeanu și Manda (în foto), ca
Read More...Oțelul se ține ca înecatul de colac. Victorie urâtă și chinuită cu UTA Arad, scor 1-0, dar foarte importantă pentru evitarea retrogradării. Galațiul nu a reușit un joc convingător, deși a evoluat cu un om în plus timp de 73 de minute
Pentru un simplu privitor de fotbal, victoria de astăzi a Oțelului Galați cu UTA Arad, scor 1-0, nu a
Read More...Lameira & co. – morți de Înviere. Gloabele de la Oțelul Galați s-au făcut de râs la București: 0-4 cu FCSB! A fost 4-0 pentru FCSB încă din prima repriză, interval de timp în care Galațiul a avut zero șuturi pe poartă, zero ocazii, zero barat pe toată linia. Lăsați-vă, bă, de fotbal!
Lameira & co. - morți de Înviere. Oțelul Galați s-a făcut de râs la București: 0-4 cu FCSB! A
Read More...Niște prostănaci din conducerea Primăriei Galați au sluțit Grădina Publică și în acest an, de Paști. Veșnicele figurine din sârmă, care arată oribil în timpul zilei, au fost plantate din nou pe spațiul verde, oferind o priveliște de un kitsch absolut înfiorător
Niște prostănaci din conducerea Primăria Galați au sluțit Grădina Publică și în acest an, de Paști. Veșnicele figurine din
Read More...Lumea fascinantă a imprimării 3D. 30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul Caravanei Științei ReCoNnect, organizată cu sprijinul Centrului de Excelență Prelucrarea Polimerilor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați (P)
30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul
Read More...Studenți din Ucraina și Republica Moldova la școala de pregătire de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. În afară de cursuri teoretice și activități practice în laboratoare, studenții ucraineni și moldoveni au făcut și vizite de studiu la Transurb SA, Yazaki Romania SRL Brăila, Glorious Lighting SRL Brăila și Apan Automobile Brăila (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a găzduit, în perioada 9-13 februarie 2026, școala de pregătire pentru studenți în
Read More...Pas important în strategia Universității „Dunărea de Jos” din Galați de extindere a parteneriatelor internaționale și de consolidare a cooperării cu universități europene de prestigiu (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut onoarea de a găzdui o delegație din cadrul Howest University of
Read More...În “spitalul morții” din Galați se tot aduce aparatură de top, dar rezultatele sunt ioc. Tocmai a fost achiziționat un aparat în valoare de 1,2 milioane de euro, care însă nu schimbă cu nimic lucrurile. Pacienții așteaptă în continuare cu orele pe scaune la Urgențe, sunt ignorați și pot mori cu zile. Și în saloane este prăpăd, pacienții nu sunt băgați în seamă
În "spitalul morții" din Galați, adică în Spitalul Județean de Urgență din Galați, treaba este mai urâtă decât pare.
Read More...Competiție de robotică, la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, cu trei echipe de top: ByteForce (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Galați), RoSophia (Centrul Județean de Excelență Galați) și Heart of RoBots (Colegiul Național „B. P. Hașdeu” Buzău). 13 roboți proiectați, construiți și programați de liceeni vor participa la meciuri în regim oficial, punând în valoare abilități de inginerie, gândire strategică, colaborare și creativitate (P)
Echipele de robotică ByteForce (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Galați), RoSophia (Centrul Județean de Excelență Galați) și Heart of RoBots
Read More...Cum să ajungă vreodată prim-ministru penibilul ăsta de Grindeanu?! Antipaticul Grindeanu, care le-a cărat geanta atât lui Liviu Dragnea cât și lui Marcel Ciolacu, stă deocamdată cocoțat în vârful grămezii PSD, dar nu știe că o grămadă de colegi ai lui îl așteaptă la cotitură
Sorin Grindeanu, cel care a zburat cu avioanele Nordis, reușește, cam din 2017 încoace, să cadă în picioare după
Read More...Da ce credeați, că dacă Liberty a fost băgat de escrocii Gupta în concordat de falimentat, s-a acoperit și halda de steril cu floricele pe câmpii? Nooo! Dimpotrivă! Acum vin vântoase cu praf alb-gălbui de Covurlui de la cel puțin cinci halde cu steril și deșeuri toxice de pe platforma de lucrături și (dez)activări Smârdan
Pentru cei care se mai întreabă de unde le vin când le vin (din ce în ce mai des)
Read More...Bucureștiul, cel mai bogat municipiu din România, a fost câștigat de Ciprian Ciucu, de la PNL, cu 32,7%, potrivit primelor rezultate de la ora 21.00. Pesedistul Daniel Băluță, de la Sectorul 4, s-a clasat pe locul 2, cu 26,3%. Marele pierzător al alegerilor pentru Primăria Capitalei este Cătălin Drulă, de la USR, care s-a clasat pe locul 4, fiind depășit până și de Anca Alexandrescu, candidata “Marș TV” care a fost susținută de AUR
Primele rezultatele făcute publice la ora 21.00, așa-numitele rezultate exit-poll, pentru funcția de primar general al Bucureștiului l-au dat
Read More...Care austeritate? Primăria comunei Traian, din județul Brăila, condusă de un membru PSD, a cheltuit 122.000 de lei pentru petrecerea de “ziua comunei”, care a durat 5 ore. Printre invitații plătiți din bani publici s-au numărat cântărețul Alex Velea, realizatoarea TV Mirela Vaida și manelistul Baboiash
Ni se pare nouă sau l-am auzit pe premierul Ilie Bolojan că ar trebui să se termine cu petrecerile
Read More...Mihaela Rădulescu s-ar putea să nu moștenească niciun euro după moartea concubinului său, Felix Baumgartner. Ce prevede legea succesorală din Austria în cazul a doi parteneri de viață care nu au fost căsătoriți cu acte
Moartea fulgerătoare a lui Felix Baumgartner, la numai 56 de ani, cu care Mihaela Rădulescu a avut o relație
Read More...Fatalitatea de guvernanță corporativă Fox Management Consultants lovește decisiv și la APDM Galați: „Vulpița hoață” vine „să rezolve problema de la APDM!” „Problema” înseamnă proptirea oamenilor PSD în posturile de directori executivi peste Dunărea de bani de la buget și UE și se numește Nicolae Dan Tivilichi?!
PSD și-a fixat din nou coordonatele pe care se vor alinia planetele/sateliții/clienții/sinecuriștii pe traiectoria banilor europeni și bugetari. Este
Read More...Da ce credeați, că dacă Liberty a fost băgat de escrocii Gupta în concordat de falimentat, s-a acoperit și halda de steril cu floricele pe câmpii? Nooo! Dimpotrivă! Acum vin vântoase cu praf alb-gălbui de Covurlui de la cel puțin cinci halde cu steril și deșeuri toxice de pe platforma de lucrături și (dez)activări Smârdan
Pentru cei care se mai întreabă de unde le vin când le vin (din ce în ce mai des)
Read More...Impostorul politic Bogdan Ciucă. A venit la PSD Galați de la partidul securistului Dan Voiculescu, PUSL, după care a plecat înapoi la Voiculescu, patronul Antena 3. Bogdan Ciucă, un notar din Galați plin de bani, a promis în trecut că va construi un sanatoriu pentru bolnavii de cancer, pentru că mama lui a murit din cauza acestei boli. Ciucă nu a construit absolut nimic, au fost doar vorbe goale
Este plină lumea politică din Galați de impostori, de loaze, de panarame. Dar notarul Bogdan Ciucă (foto) pare că
Read More...Cine să fie președintele Județenei PNL Galați, adică „aripa de dreapta a PSD”? Firește, ăl pe care îl miluiește interminabilul/exterminabilul guru pesadist Dan Nica (la ambuscada penelistă de luna trecută nu s-a hotărât/nu l-a vrut încă?!). Cine să fie mahăr maximo la Agenția Națională a Irigațiilor (sifonărilor) Financiare din fundătura/feuda pesadistă Galați? Exact, natural, firește, ăl mai incompetent și obedient client de Partid, girat de deputatul micilor cu muștar PNL Gigel Scarlat și garantat de către groparul/terminatorul Galaților, Dan Nica: Petre Bărceanuuuuu!
(mai mult…)
Read More...Victorie! Groparii Orașului Roșu PSD au înmormântat lejer și Liberty siderurgia, acum pun și de înecarea „hub”-ului de transport multimodal Galați în Portul Constanța
Nici nu au pus bine crucea pe mormântul siderurgiei gălățene și pigmeii politici PSD-iști de la Galați desăvârșesc vârful
Read More...Administrația Pucheanu a atribuit „direct” un contract de 60.000 de lei familiei Pâslaru de la TV Galați, în plină criză de coronavirus
Administrația Pucheanu continuă risipa de bani publici pentru a alimenta conturile firmelor care au în spate indivizi influenți din
Read More...CNA, primul pas către închiderea Realitatea TV! Libertatea de exprimare, suprimată sub PSD – Prigoana Slugilor lui Dragnea!
Foarte grav, în România europeană s-a făcut primul pas către o dictatură instituționalizată: Dragnea, cu mâna CNA, îndrăznește să
Read More...Alternativa – Jurnalism fără mogul a împlinit 1 an. Vă mulțumim pentru susținere!
Publicația online Alternativa - Jurnalism fără mogul a împlinit astăzi, 24 iulie 2018, un an de la lansare. Nu vrem
Read More...Florin Pâslaru – minciună ordinară despre “marele lider” TV Galați. S-ar impune o anchetă în acest sens | VIDEO
Ar fi indicat să îl urmăriți în video de mai jos pe fostul deputat PSD Galați Florin Pâslaru, ca
Read More...Liber la comentarii cu Facebook
Noi încurajăm afirmarea libertății de opinie și am dat drumul astăzi la comentarii asumate, prin conturile de Facebook.
Read More...Funcționale Mereu activ
Preferințe
Statistici
Marketing