Nu știm voi, dar noi nu putem vărsa nicio lacrimă pentru Ion Iliescu (FSN, PSD). A murit, Dumnezeu să-l ierte, știți voi toate treburile alea cu pomenile, că nu e bine să îi vorbești de rău pe decedați. Așa e. Nici noi nu îl vorbim acum de rău pe Ion Iliescu. Noi îl porcăim de-a dreptul pentru tot răul pe care l-a făcut.
Pentru cine să verși o lacrimă?
Pentru comunistul Ion Iliescu, cel care are pe conștiință mii de morți după evenimentele din decembrie 1989 și apoi studenți bătuți în Piața Universității, la mineriade?!
Pe unul ca Ion Iliescu să îl deplângem noi, cetățenii?
Niciodată!
Păi dacă noi ca cetățeni ne-am apuca să deplângem moartea lui Ion Iliescu, urmașii victimelor mineriadelor ce ar trebui să facă?
Să îi ridice statuie lui Iliescu?!
Știți care este însă treaba?
Iliescu o fi murit la vârsta de 95 de ani, dar în ultimii lui ani de viață a fost legumă.
Nu a mai ieșit din casă, nu a avut parte de interacțiuni publice.
Și acum s-a chinuit până să moară.
A stat timp de două luni în spital, ținut în viață de aparate pentru că plămânii lui nu îi mai permiteau să respire singur.
Avea nevoie de ajutor, de aparate.
Ce fel de viață este asta?
La 95 de ani, când nu mai știi cum te cheamă nici cu buletinul în mână, să fii ținut în viață de niște aparate medicale care doar îți amână moartea și nu îți prelungesc viața?
Este și ăsta un fel de blestem.
Ion Iliescu nu a plecat de pe acest pământ până când nu s-a chinuit un pic.
L-a ținut Dumnezeu în viață până la 95 de ani – deși numai viață nu a fost aia – și l-a lăsat să se chinuie, după care i-a zis gata: du-te în Iad, la locul tău!
Donează pentru publicația Fără Mogul ca să putem scrie în continuare:
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100 (în lei)
RO 51 BREL 0002 0014 6866 0201 (în euro)
