Am tot citit în ultimele 11-12 zile mai multe articole care îi aveau ca subiect pe primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, și pe președintele CJ Galați, Costel Fotea, în care se relata, la modul pupincurist, despre funcțiile “importante” pe care aceștia le-au obținut în conducerea PSD la nivel național. Din acest motiv ne-am îndreptat atenția asupra acestui subiect, să vedem ce “mari” funcții au obținut Pucheanu și Fotea la București și cât de influente sunt acestea în interiorul PSD-central.
Un prim răspuns ar fi acela că funcțiile pe care le-au obținut Ionuț Pucheanu și Costel Fotea în PSD, la nivel național, sunt la fel de importante ca frecția cu carmol la un picior de lemn.
Dar, na, trompetele media din Galați, care primesc bani, lunar, de la Primăria Galați și de la CJ Galați, au sărit imediat, din slugărnicie, ca să laude, să sublinieze performanțele lui Pucheanu și Fotea, care cică ar fi pus mâna pe niște funcții importante în PSD la nivel național.
Nu, nici vorbă.
Funcțiile obținute de Pucheanu și Fotea au denumiri pompoase și ar putea să îi inducă în eroare pe necunoscători.
În realitate, însă, aceste funcții nu înseamnă nimic.
Ionuț Pucheanu a fost ales prim-vicepreședinte al PSD, iar Costel Fotea a obținut postul de secretar general adjunct al PSD.
Problema este că Pucheanu nu este singurul prim-vocepreședinte, așa cum în mod eronat s-ar putea crede, ci un fel de a cincea roată la căruță.
La alegerile interne din PSD, au fost aleși nu mai puțin de 5 prim-vicepreședinți, iar cel puțin trei dintre acești prim-vicepreședinți sunt mult mai importanți și mai influenți decât Pucheanu, în Partidul Roșu.
Haideți să vedem cum arată noua conducere a PSD, la nivel național.
Noua conducere a PSD este formată din 5 prim-vicepreședinți și 20 de vicepreședinți.
Noi o să amintim numai numele celor 5 prim-vicepreședinți, pentru că nu interesează pe nimeni cine sunt cei 20 de vicepreședinți și ce fel de ciorap împletesc ei în sediul PSD-central.
Așadar, primii 7 lideri ai PSD-central, în ordinea importanței, sunt următorii:
1. Sorin Grindeanu – Președinte (președinte al Camerei Deputaților, deputat PSD de Timiș)
2. Claudiu Manda – Secretar general (europarlamentar, la al doilea mandat în Parlamentul European – PE)
3. Bogdan Ivan – Prim-vicepreședinte (ministru al Energiei în Guvernul Bolojan)
4. Victor Negrescu – Prim-vicepreședinte (europarlamentar, videpreședinte al PE)
5. Corneliu Ștefan – Prim-vicepreședinte (președinte al CJ Dâmbovița)
6. Ionuț Pucheanu – Prim-vicepreședinte (primar al Galațiului)
7. Marius Oprescu – Prim-vicepreședinte (președinte PSD Olt)
8. Mihai Tudose – Președinte al Consiliului Național (fost prim-ministru, în prezent europarlamentar la al doilea mandat).
******************
Cel mai important om în PSD – poate chiar mai influent decât președintele Sorin Grindeanu, care nu este decât o marionetă a grupurilor de interese – este secretarul general Claudiu Manda.
Cuplul Caludiu Manda – Olguța Vasilescu (soț și soție) este extrem de influent în PSD.
Manda este europarlamentar, la al doilea mandat, iar Olguța stăpânește Craiova cu mână de fier.
În calitate de secretar general, Cludiu Manda a stabilit deja noua doctrină a PSD, care a abandonat culoarul oarecum progresist pe care s-a făcut că aleargă în ultimii ani, în epoca Ciolacu, și a îmbrățișat curentul tradiționalist.
Vă dați seama că în aceste condiții, rolul lui Costel Fotea, care este secretar general adjunct al PSD, este similar cu cel de ajutor de câine lup, de paharnic la curtea lui Manda.
Chiar credeți că țărănușul Fotea de la Galați, care probabil nu știe în ce județ se află localitatea Moldova Nouă (este în Caraș-Severin), va fi vreo dată consultat în legătură cu o decizie care va fi luată în interiorul PSD?
O să vină vreodată Grindeanu, Manda, Uvan sau Negrescu să întrebe: “Ia spuneți, domnu’ Fotea, cum să procedăm aici, în acest caz?”.
În cel mai fericit caz, Costel Fotea va fi pus să închidă ușa înainte să înceapă ședințele de partid sau să ajute la căratul platourilor cu sărățele și fursecuri.
Primarul Ionuț Pucheanu, oricât de rotund s-ar da el în emisiunile plătite de la Pro Lider FM, nu va fi nici el băgat în seamă de șmecherii din PSD, la nivel național.
Nu interesează pe nimeni că Pucheanu se află la al treilea mandat de primar, și asta pentru că Pucheanu conduce un oraș sărac ca Galațiul, ocolit de investitori, care nu poate oferi absolut nimic șmecherilor din PSD de teapa lui Grindeanu, Manda sau Negreanu.
Pucheanu nu are cărți bune în mână, așa că este obligat să joace la cacealma, în speranța că îi va îmbrobodi pe Grindeanu, Manda & co.
Într-un articol viitor o să vă spunem și ce anume speră să obțină primarul Pucheanu, cu ajutorul acestei funcții inutile de prim-vicepreședinte.
Până atunci, haideți să îi lăsăm pe cei doi chihuahua pe nume Pucheanu și Fotea să se dea pitbulli, în sediul PSD-central, să creadă că ei chiar sunt relevanți în politica națională.
Donează pentru publicația Fără Mogul ca să putem scrie în continuare:
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100 (în lei)
RO 51 BREL 0002 0014 6866 0201 (în euro)






























