PNL Galați l-a pus șef de filială pe deputatul George Scarlat (foto), mare crescător de porci și vânzător de mici (mititei) la Hanu Conachi. Vă dați seama în ce hal de degradare a ajuns PNL Galați dacă l-a pus pe unul ca Scarlat șef? Nu, nu susținem că alde George Stângă, care s-a dovedit a fi un ticălos politic, sau dr. Paul Ichim, care este un nevolnic și un banal purtător de vorbe frumos ambalate, care s-a tot dus cu voioșie la televiziunile PSD-iste alimentate din bani publici de la Primăria Galați și CJ Galați, ar fi fost soluții mai bune. Dimpotrivă. Dar să îl pui șef la PNL Galați pe unul ca George Scarlat, asta deja ni se pare prea mult.
George Scarlat este de vreo 15 ani în politică (poate or fi mai mulți ani, nu știm sigur), dar cu toate astea nu a auzit nimeni de el.
Omul ăsta nu a spus absolut nimic interesant de când a intrat în politică.
Nu a produs nici măcar o jumătate de declarație despre care să își aducă aminte cineva vreodată.
Pur și simplu, George Scarlat a trecut prin politică fix ca un PET pe Dunăre: s-a dus la vale.
Dar măcar PET-urile alea mai sunt observate de unii, iar uneori sunt scoase de acolo.
Pe George Scarlat nu numai că nu l-a scos nimeni afară din politică, deși era cazul să fie evacuat de mult, dar observăm că, mai nou, el este recompensat și cu funcții de partid, potrivit cotidianului Viața liberă.
Cum să ajungă, mă, vreodată George Scarlat președinte al PNL Galați?
Închideți, băi, partidul ăla în care probabil au mai rămas 15-20 de oameni de ispravă, apucați-vă mai întâi de școală și apoi găsiți-vă un loc de muncă.
Nu mai frecați duda prin politică, că s-a cam prins lumea că sunteți niște impostori care nu au lăsat nimic în urmă, deși salariile (indemnizațiile) le-ați încasat la timp.
Cine este deputatul PNL Galați George Scarlat?
George Scarlat este un individ plin de bani.
Cu siguranță, și acest aspect a contat în numirea lui ca președinte interimar al PNL Galați.
Deputatul PNL Galați, George Scarlat, este un banal crescător de porci, nu că ocupația asta ar fi rușinoasă.
Bine, dacă o să îl întrebați pe Scarlat probabil o să vă spună că el este întreprinzător, crescător de suine (adică porci), mare fermier sau cine știe ce tâmpenii va mai inventa.
În paralel, familia lui George Scarlat este implicată și în afacerea cu micii (mititeii) de la Hanu Conachi.
Tatăl lui Scarlat, dar și el, deputatul George Scarlat, sunt patroni ai afacerii cu mici de la Hanu Conachi, din câte știm noi.
Dacă nu e așa, asta e, o să îi cumpărăm noi o porție de mici deputatului PNL George Scarlat, deși nu suntem niște oameni bogați.
De altfel, așa și este cunoscut George Scarlat în spațiul public: “deputatul micilor de la Hanu Conachi”.
Se fac bani frumoși acolo, la Hanu Conachi, nu vă faceți griji.
Așadar, un personaj politic inspid ca George Scarlat, care, repetăm, nu a reușit să producă nici măcar o jumătate de frază demnă de reținut, în 15 ani de când a ajuns în politică, a reușit să devină președinte al PNL Galați.
Cine, mă? George Scarlat?!
Inițial, ni s-a părut că liberalii din Galați (ăia puțini care au mai rămas) fac mișto de oameni prin această numire.
Că o fi vreo glumă, ceva.
După care ne-am dat seama că acesta este în acest moment nivelul PNL Galați: un partid muribund, fără resurse umane, părăsit de oameni de valoare, care a ajuns pe mâna unor profitori lipsiți de orice brumă de carismă.
Donează pentru publicația Fără Mogul ca să putem scrie în continuare:
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100 (în lei)
RO 51 BREL 0002 0014 6866 0201 (în euro)






























One commentOn Așadar, micii de la Hanu Conachi au preluat conducerea PNL Galați. Deputatul George Scarlat este atât de nefrecventabil, e moartea pasiunii. Pur și simplu, nu știe nimeni de George Scarlat, deși el activează de vreo 15 ani în politică. Să fii tu de 15 de ani în politică și să nu fi spus nici măcar un lucru interesant în tot acest timp? Păi, înseamnă că ești degeaba, d-le Scarlat, “deputatul micilor de la Hanu Conachi”
Nu te agita ca sifonul. Este interimar.