
Referendumul pentru... nimic i-a făcut pe susținătorii așa-zisei familii tradiționale să își piardă mințile, recurgând la manipulări mizerabile. S-a

Una dintre cele mai actuale și căutate specializări va inaugura după 10 octombrie o nouă serie de studiu la

Deși viețile cetățenilor sunt zilnic puse în pericol din indiferența evidentă a autorităților - adesea acompaniată de incompetență - tot contribuabilii

Asociațiile care fac Memoriu intră în acțiune, poate-poate Galați, orașul meu turistic, va merge în paradisul atractivității Memoriu În atenția domnului

Alianța Vestului. Așa se numește alianța pe care primarii celor patru mari orașe din Transilvania și Banat (Cluj-Napoca, Timișoara,

Un accident rutier violent s-a produs, vineri, în jurul orei 15.00, pe drumul vechi care leagă Galațiul de Brăila.

Inflație de tovarăși la Târgul de toamnă, ca pe vremuri la Ziua Recoltei. La concurență, comercianții au ridicat și

În cazul în care vă gândiți că o bere sau mai multe ar sta bine alături de niște specialități

Atât ne-a luat - pe timpul și banii noștri, dar pe competența edililor - să astupăm niște gropi. Alții

Sub ochii lopătarului de plombe în onoarea lui Halep, Galațiul se cârpește ca un sat fără câini, de azi pe

Nimic mai frumos decât să ai în orașul tău o societate civilă activă și angajată în remodelarea urbană. Nimic

Luată la bani mărunți la alții, cum ar fi la Iași, „unda verde” de la Galați n-a trezit vreo...

Am zărit astăzi (miercuri) câțiva naivi pe Facebook, care au sperat că vor avea o reacție din partea organizației

14 oameni cu inima curată și cu un simț al dreptei enunțat de mult timp în stilul inconfundabil, de

Galațiul mai arată a oraș cât de cât civilizat doar pe la evenimente. Și acelea, aproape mereu, mai scumpe

Din când în când, Dan Nica iese din biroul său luxos de europarlamentar, de la Bruxelles, și le dă

Deși aparent hilară, plângerea Jandarmeriei vizavi de o eșuată lovitură de stat pe 10 august s-ar putea concretiza într-un

Viceprimarul Picu Roman (UNPR Galați), instalat în funcție cu sprijinul primarului Ionuț Pucheanu (PSD), a comis-o din nou. Este