
Fostul președinte al PNL Galați, George Stângă (foto, în dreapta) a fost spălat inclusiv la fund de către șeful

Europarlamentarul Dan Nica (foto), președintele PSD Galați, a fost desființat de gălățeni, în urma unui articol pupincurist apărut pe

Grupul G4 Media a fost vândut lui Radu Budeanu, un condamnat penal la închisoare cu suspendare pentru că a

De vreo 3-4 săptămâni încoace, am observat că d-ra prefect al Galațiului, Andreea Naggar (foto), a început să fie

Chiar eram îngrijorați că vechiul contract dintre cotidianul Viața liberă și Primăria Galați, în valoare de 502.800 de lei/an,

Vin sărbătorile, așa că patronii ziarelor din Galați care au adus laude PSD și conducătorilor iubiți Dan Nica, Costel

Dan Nica (foto), individul care este în politică din 1996 (de 28 de ani), dar care în tot acest

PNL pare că și-a propus să obțină un scor cât mai slab la Galați, la alegerile parlamentare din 1

Este COD ROȘU și nu se circulă pe mai multe drumuri din județul lui Fotea. Au căzut cantități mari

O fi campanie electorală în Galați, când candidații la funcții publice se laudă că vor astupa până și gaura

Un ziar serios nu l-ar băga niciodată în seamă pe unul ca Dan Nica, cel care a avut grijă

Un bărbat a murit astăzi pe un trotuar din comuna Slobozia Conachi, județul Galați, iar acest lucru a devenit

Probabil că numai pensionarii mai privesc programele TV de revelion. Nou intrată pe piața programelor de revelion, în 2023,

Două dintre cele mai importante publicații din Galați, Viața liberă și Monitorul, au găzduit timp de 4 zile, de

Administratorul Radio Galați Media SRL, compania care se află în spatele postului de radio Lider FM și a contului

Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, a comis un derapaj uluitor la adresa autorilor care scriu în publicația Alternativa - Jurnalism

Comportamentul directorului-bugetar Dan Mușunoiu Novetschi (foto), cel care a sărit la bătaie și l-a înjurat ca un veritabil derbedeu

Două publicații online din Galați, în spatele cărora se aflau lideri politici din Galați, și-au închis activitatea după ce