Dacă mai tragem cu ochiul către presa locală miluită/aservită de politicienii aflați de peste 30 de ani la Puterea din orașele și satele județului, aflăm că se pune de spălarea mortului. Mda, fatalitate, ni se duce la mortificare (a se citi falimentare) Sidexu nostru cel de toate zilele chinuite de pe aceste meleaguri pesediste/pesedizate. Contrar aparențelor, mortul nu este Liberty-ul lui Sanjeev Gupta, ci orgoliul pigmeilor politici locali, responsabili în foarte mare măsură de asasinatul economic comis de instituțiile controlate politic chiar de partidul din care ei fac parte.
Carevasăzică, fincă vin vremuri de proceduri funerale, o ceată de PSD-iști cu pretenții și orgolii s-au pus pe scris scrisori deschise.
Lista parțială/completă, pusă la dispoziție de pigmeii de presă de facebook, ne face o idee despre cei care au avut brusc revelația futilului stil Gupta din siderurgia românească – „momentul în care nu putem să permitem ca „Liberty” să ajungă o ruină industrială”: Dan Nica, Europarlamentar, Costel Fotea, Președintele Consiliului Județean Galați, Ionuț Pucheanu, Primarul municipiului Galați, Marius Humelnicu, Senator, Bogdan Ciucă, Deputat, Marius Mărgărit, Deputat, Viorica Sandu, Deputat. Adică toată elita județeană pesedistă.
Ei sunt cei care, deveniți între timp niste marginali de mâna a treia în propriul partid, au anunțat de fiecare dată, cu orgolii heirupiste și penibile veselii, cum au salvat ei Combinatul. L-au salvat oriunde patria, datoria și patriotismul frust/funest de Covurlui i-a împins s-o facă: și la Guvern, și la EximBank, și la Parlamentul European, și la….
L-au salvat, dar Combinatului Sidex vopsit în Liberty de Gupta nu i-a folosit la nimic. Imbatabil și inexorabil, pas cu pas, din ce în ce, cât pe ce, mirare, dar nu cine știe ce și cum, iată-l aproape …falimentat
Cuvintele care le vin la gură ne cam îngrozesc, chiar dacă sunt cuvinte doar de Facebook, de ochii/de râsul lumii, in timp ce pe la spate au căutat să își tragă pe lângă avantajele personale de rigoare și „clientelarea” specifică muncii cu grămada de bani publici. Citat din scrisoarea de oroare: „ Noi, semnatarii acestei scrisori……vă adresăm un apel public ferm și responsabil legat de criza profundă în care se află Combinatul Siderurgic „Liberty” Galați.
Angajații combinatului nu și-au primit salariile (?), perspectivele reluării activității sunt tot mai sumbre (!?) iar semnalele privind un posibil faliment sunt alarmante (!???).
Este o situație de o gravitate extremă (!!!), care nu afectează doar peste zece mii de familii din județul Galați, ci pune în pericol stabilitatea unei industrii strategice la nivel național.”
Ce haios, nu? Furnalul duduie, bubuie, topește, șarjuiește, dar e musai să vină din nou Guvernul Partidului – stat cu banu gros, să salveze strategia românească a oțelului. E din nou o șarjă a topirii banului public și a prostirii electoratului derutat? Cam da.
O listă a creditorilor și datoriilor Frăției Gupta către credulii care s-au lăsat fraieriți de vreo șapte ani nu apare în scrisoarea celor din „frontul salvatorilor naționale PSD”. Să dăm cu oleacă de praf de rigoare monetară peste acest caz cu iz funerar.
Da, în Anexa 3 a planului de restructurare a Liberty Sidex – Programul de plată a creanțelor raportat la fluxurile financiare figurează linii și coloane pline de bani, grupate după criteriul forte al afacerilor de Românica: unii sunt hoții, alții fac pe/sau chiar sunt proștii.
Din totalul de 4 690 501 633 lei creanțe în plată, extragem pe sărite câteva. 300 milioane de euro imprumutati de banca statului, Exim. Bani publici sunt și cei aproape jumatate de miliard de euro datorii către bugetul de stat, neachitati din ordinul lui Gupta.
Bani publici sunt cele 42,9 milioane de lei pe care Frăția Gupta a uitat să-i vireze către Primăria Pucheanu PSD Mucles, pentru că se poate și nimeni din Primărie nu-i cere . Bani publici sunt și datoriile Liberty Gupta către regia de apă monopol PSD – Apăcanal Galați (123 564 lei) și Transurb Galați (2 milioane lei, că e de unde, nu?).
Nu s-au plătit salarii nici către LIBERTY Galati, Sucursala Belgia?! (28,510,714 lei), dar sunt plăți de făcut și către Dedeman, Asociația de proprietari 389, Mairon, E-ON, Orange, Katy, Selgros, La Fântână, Arabesque, CECAR și alte câteva zeci/sute de firme.
Cu alte cuvinte, acești iluștri decidenți provinciali din marginea țării ne-au luat și ne iau pe toți de proști. Efectele economice și sociale în lanț ale falimentului Liberty sunt devastatoare pentru o zonă în care de mai bine de un deceniu s-a trăit sub iluzia bunăstarii și siguranței zilei de mâine. O iluzie atent cultivată prin presa locală „miluită” cu tranșe bugetare bine orientate, o presă burdușită cu „vesti bune pentru gălățeni” de pe paginile de facebook controlate de protipendada locală, comentate generos de postacii de serviciu din cartier sau din marea masă a clientelei bugetare de partid.
Asistăm la un moment de cotitură în istoria orașului? Mai e cazul să sperăm în trezirea în conștiință a României Oneste, după momentul de vigilență de la recentele alegeri? Nu se știe ca…falimentul!
PS: E of, e chin, e jale, fără dubii. Marile dubioșenii ale treburilor muncii de partid rămân. Partidul a băgat la presa obedientă de partid varianta B de Liberty, reșapat-reîncărcat cu bani altora decât ai „investitorilor” Gupta („cinci companii importante din România, cu o cifră de afaceri cumulată de aproape 10 miliarde de euro, sunt interesate de preluarea Liberty Galați, a spus Remus Borza, președintele EuroInsol, unul dintre cei doi administratori concordatari ai combinatului gălățean. Acestea ar putea prelua prin cesiune datoriile Liberty Galaţi, în special cele către Exim Banca Românească și care au fost garantate cu toate activele de pe platforma siderurgică, care ar trece astfel în posesia unei noi companii: SIDEX Synergy SA” – VL 6 07 2025);
În 6 07 2025, Remus Borza, președintele Euro Insol SPRL a anunțat că nu mai este administrator concordatar al combinatului siderurgic Liberty Galați. „În urma votului ANAF împotriva planului de restructurare, mi-am depus mandatul de administrator concordatar. Nu vreau să-mi asociez numele și munca de peste 30 de ani cu falimentul Combinatului de la Galați. S-o facă cei care l-au adus în această situație. Mulțumesc pentru susținere” VL 6 07 2025.
„Demnitatea” de a nu fi în cârdășia „iertării” și a „omiterii” recidivelor fiscale ale Frăției Gupta l-a ținut pe Remus Borza trei zile – în 9 iulie 2025, era din nou la interesul salvării topitoriei Gupta.
Sigur, n-a fost vorba de niște pumni izbiți în masa ANAF și a Ministerului Finanțeloră, ci de „găsirea unei soluții legale pentru aprobarea și derularea cu succes a planului de restructurare care prevede în mod explicit plata integrală a creanțelor garantate și bugetare”!!? și, olala! „necesitatea asigurării unui management proactiv, direct, personal și nemijlocit și a unei coordonări unitare a efortului colectiv asumat de echipa de manageri, de salariați si administrator concordatar de salvare a societății Liberty Galați??!, aflate în dificultate”.
Salvatorii de partid și de stat pesedist dau de fapt prin scrisoarea lor un ultimatum specific pentru stilul dirijist/socialist/comunist? în care sunt con-duse treburile economiei capitalist-socialiste românești de la Galați.
Baronii PSD de Covurlui sunt hotărâți: ANAF-ul să-și bage mințile în cap! „Totodată, facem un apel clar către ANAF: să își reconsidere poziția exprimată în urmă cu trei săptămâni și să susțină, prin vot, planul de restructurare care urmează să fie omologat de Tribunalul Galați pe 7 iulie 2025 (în 4 iulie 2025, ANAF, în calitate de creditor al Liberty Galați SA, își menține votul din data de 2 06 2025, respectiv de respingere a planului de restructurare și anexele aferente). În acest moment de răscruce, un vot împotrivă poate bloca ireversibil salvarea combinatului. Este un moment în care nu putem să permitem ca „Liberty” să ajungă o ruină industrială”.
Deci, la momentul ultimatumului, garda de veghe de la PSD știa ce va pronunța Tribunalul Galați – încă o lună de agonie fără extaz, până când… Până când.
Ultima oră! Știre în VL: „Singurul furnal rămas „în picioare” pe platforma Liberty Galați, Furnalul nr. 5, a fost oprit din nou în cursul zilei de marți, 8 iulie. Oficial, nu s-au dat niciun fel de amănunte.”
Și mai de ultimă oră (9 iulie 2025), anunț în Monitorul de Galați: „Sanjeev Gupta a venit la Galaţi şi a schimbat conducerea combinatului siderurgic”. Phiii, măi să fie! „ Patronul combinatului siderurgic Liberty Galaţi, Sanjeev Gupta, a venit la Galaţi ca să desfacă şi să refacă ”sforile” conducerii combinatului. Drept pentru care, s-a decis încheierea mandatul de director general al lui Radu Ionescu. Potrivit unor surse din interiorul combinatului, pe funcţia de director general ar urma să revină Ajay Aggarwal, care va face echipă cu administratorul concordatar Remus Borza. Acesta a confirmat telefonic că se reîntoarce şi că debitoarea (Liberty Galaţi) şi Tribunalul Galaţi au fost înştiinţaţi că revine asupra deciziei de renunţare la mandat. Între timp, Romportmet SA (companie portuară aflată în portofoliul Liberty Galaţi) a rămas astăzi făra energie electrică din cauza datoriilor.”
Ce mai, e din ce în ce, cât pe ce!
































One commentOn Oamenii partidului-stat PSD de la Galați s-au organizat în grup de bocitoare și se văicăresc (zguduind lampa demagogiilor pe cărarea către ANAFu mare): Vai, vai și aoleu, ce of, ce chin, ce jale, săriți cu banu gros că ni se duce Sidexu la falimentare!
Ce de ochi albastri si ce de sortulete cu compas in pozele astea!