Administrația Pucheanu continuă măcelul verde în centrul Galațiului (zona Romarta și Spicu) și se pregătește să sluțească și Faleza Dunării. Marile lucrări de reabilitare din zona centrală a Galațiului crapă deja din toate încheieturile. Sunt deficiențe majore la Romarta și Spicu, acolo unde au dispărut copaci sănătoși, dar în schimb a apărut rugina pe zona recent reabilitată din bani publici.
Nu mai puțin de 13,2 milioane de lei cu tot cu TVA a costat marea reabilitare a centrului Galațiului, pe tronsonul Potcoava de Aur – blocurile P de la Spicu.
Și după numai 1 an de la terminarea lucrărilor în zona Romarta și Spicu se observă deja munca de mântuială recepționată și plătită însă la timp de administrația Pucheanu.
În zonă, unele dale montate în urmă cu un an și ceva au început să joace ca la nuntă sub picioarele trecătorilor.
Halal lucrare de calitate.
Priviți mai jos cum s-a degradat fântâna arteziană reabilitată de la Romarta (chiar lângă sediul PSD Galați), în mai puțin de un an.
Becurile montate pe spațiul pietonal pe unde calcă oamenii au funcționat ceva vreme, după care s-au stins pe principiul păgubos că “Atât s-a putut!”.
Nu-i deloc așa.
Trebuie să se poată mai mult și trebuie să ne propunem cu toții, în calitate de cetățeni, să cerem mai mult de la incapabilii care au ajuns să conducă Galațiul.
Iar dacă ei nu pot face treabă bună pentru Galați, atunci să plece fix la locurile de muncă pe care le aveau înainte să ajungă în aceste funcții.
A, am uitat: mai nimeni dintre cei care au ajuns să conducă Galațiul nu a performat pe undeva înainte să intre în politică.
Au fost slugi la Partid sau au un traseu profesional de loază, de indivizi care au citit cel mult etichete de pe sticle/borcane sau prețuri din hypermarket.
Dar înainte să plece, aceste loaze administrative ar trebui să dea socoteală pentru răul făcut Galațiului.
Iar când ne referim la răul pe care l-au făcut, ne gândim și la copacii sănătoși care dispar aproape săptămânal din Galați.
Pur și simplu, angajații de la Gospodărire Urbană SRL (societate aflată în subordinea municipalității) vin cu drujba și taie de la rădăcină copaci sănătoși din Galați, pentru că așa le dictează interesele unora.
De exemplu, în zona Spicu – Romarta, după cum a filmat colegul Mihai Angheluță Jr (vedeți video la finalul articolului), au apărut cioturi de copaci care nu erau cuprinși de putregai, care mai puteau asigura oxigen pentru gălățeni ani buni de-acum înainte.
Copacii au fost tăiați de la rădăcină, iar dacă vă uitați în poze la cioturile rămase în urmă o să observați că acei arbori nu erau bolnavi, cum s-ar putea scuza administrația Pucheanu, și nici nu reprezentau o amenințare pentru gălățeni.
Dimpotrivă, acei copaci erau mai mult decât bine-veniți în oaza de beton turnată de administrația Pucheanu în zona Spicu/Romarta.
Este un enorm prejudiciu adus Galațiului pe termen mediu și lung faptul că spațiul verde din oraș dispare pe zi ce trece, că arborii sănătoși sunt tăiați, de parcă ar fie miei de Paște.
Administrația Pucheanu pare că și-a făcut un scop din a sluți Galațiul.
Primăria Galați taie copaci sănătoși, plătește lucrări care apoi ruginesc după numai un an (vezi mai jos video făcut de colegul Mihai Angheluță Jr.) și nu dă socoteală nimănui pentru prețurile umflate, bani cu care s-ar fi putut construi grădinițe sau școli de la zero, cu dotări adecvate anului 2021.
Și stați așa că urmează măcelul verde de pe Faleza Dunării din Galați, acolo unde primăria a anunțat deja un “amplu” proiect de modernizare, de o să ajungă gălățenii să se pozeze în fața unui copac pe faleză, asta dacă îl vor mai întâlni în plimbarea lor.






12 commentsOn Copaci sănătoși tăiați în zona Romarta – Spicu. Măcelul verde continuă în Galați cu aprobare de la primarul Pucheanu. În plus, în zona modernizată a apărut deja rugina | VIDEO
Erau uscati de mult, nu te mai atat pe tine!
Aici nu ai dreptate.
Avem rugămintea să veniți cu dovezi că acei copaci tăiați erau uscați. Dacă nu puteți prezenta astfel de dovezi înseamnă că vorbiți pe lângă subiect sau că sunteți rău intenționat. Ne puteți trimite dovezile d-voastră la adresa de e-mail alternativajfm@gmail.com. Numai bine.
Nu am poze ca dovezi ca erau uscati asa cum nici dvs nu aveti poze ca dovezi ca erau verzi. Doar va spun ca acum o luna stateam la coada, afara, la taxe si impozite si mi-a fot teama sa stau pe banca dintre cei doi parapeti din cauza acestor 3 copaci uscati care erau un pericol pentru cei din jur.
Deci sa nu dam cu pietre cand nu este cazul si sa spunem adevarul!
Oricine își poate da seama, după culoarea și structura omogenă a buturugilor rămase, cât de „uscați” erau copacii respectivi. Plus că nenumăratele precedente confirmă atitudinea sălbatică constantă a administrației Pucheanu la adresa spațiilor verzi.
Daca taceai filosof ramaneai! Copacii taiati la Romarta in fata erau uscati, nu gaunosi, nu putrezi!!! Fata de „nenumăratele precedente” nu comentez pentru ca nu stiu.
Observăm că d-voastră știți sigur că acei arbori tăiați la Romarta erau uscați. Aveți dovezi, documente, rapoarte în acest sens sau doar este părerea d-voastră exprimată la adăpostul anonimatului? Chiar avem rugămintea să ne trimiteți și nouă aceste dovezi, în cazul în care le dețineți. Dacă nu puteți produce dovezi care să demonstreze că acei copaci erau uscați, așa cum susțineți d-voastră mai sus, înseamnă că dezinformați și luați apărarea celor care au comis măcelul verde. Dar să presupunem că acei copaci erau uscați, așa cum susțineți d-voastră. V-ați întrebat însă cum se face că acești copaci s-au uscat în numai 1 an de la modernizarea zonei de la Romarta? Că înainte nu erau uscați, că altfel, logic, ar fi fost retezați înainte de modernizare. Nu cumva marea modernizare a zonei Romarta – Spicu, făcută de administrația Pucheanu, are ca efect uscarea copacilor care erau verzi și care puteau exista mult timp de-acum încolo?
P.S. Vadeti ca in dimineata aceasta mai taiau un copac pe Bolintineanu colt cu Stiintei. Si acesta era putred si gaunos!
Chiar era? Eventual o poză pe mesageria de FB sau pe email ne-ar ajuta.
Va rugam sa scrieti si despre bancile realizate din rigips. Mare bataie de joc… Arata groaznic, s-au deteriorat vizibil. Cum a putut cineva sa se gandeasca sa faca banci din rigips? Oare cat au costat?
A mai trecut o luna … si Drujbeanu nu se lasa!
A dat iama si in teii de pe str.Regimentul 11 Siret, de la complexul Tiglina si pina la Penny.
Saptamina asta au mai disparut niste tei si din fata blocului M3 pe Cosbuc …
revin… Betonut Drujbeanu a inceput sa dea iama si in copacii de pe faleza, aia putini care mai sunt pe taluz.
Mobile Sliding Menu
O să fie rău dacă mai cade vreo dronă în Galați! Numai 7 adăposturi de protecție civilă erau funcționale în municipiul Galați, din totalul de 206, în luna ianuarie 2026. Un număr de 168 de adăposturi erau parțial funcționale, iar 31 erau nefuncționale
Fraților, o să fie rău dacă mai cade vreo dronă în Galați! Numai 7 adăposturi de protecție civilă erau
Read More...E o chestiune de timp până când o altă dronă va nenoroci familii din Galați? Armata și Guvernul ridică din umeri a neputință, nefiind în stare să promită că astfel de incidente ca cel de astăzi nu se vor mai repeta în Galați
E o chestiune de timp până când o altă dronă va nenoroci familii din Galați? Armata și Guvernul ridică
Read More...Un nou record la Galați: 170.400 de lei pentru un eveniment de 3 ore, de Ziua Copilului. Practic, petrecerea organizată de CJ Galați, cu ocazia zilei de 1 iunie, va costa aproximativ 11.000 de euro/ora, în acest an 2026. Aceasta este cea mai costisitoare petrecere organizată vreodată de o instituție publică din Galați, de Ziua Copilului
Un nou record la Galați: 170.400 de lei pentru un eveniment de 3 ore, de Ziua Copilului. Practic, petrecerea
Read More...Au trecut 3 ani de când Pucheanu și Bichescu au fost degeaba în Fresno (California, SUA), pe banii Primăriei Galați. “Marea înfrățire” a Galațiului cu Fresno, pentru care au insistat primarul Ionuț Pucheanu (PSD) și city-managerul Cezar Bichescu, nu a produs nimic concret pentru comunitatea gălățeană, din luna mai 2023, atunci când a fost parafată “cooperarea” cu acest oraș american
Au trecut 3 ani de când Pucheanu și Bichescu au fost degeaba în Fresno (California, SUA), pe banii Primăriei
Read More...Fostul fotbalist Marius Humelnicu, în prezent senator PSD Galați, se laudă că a fost invitat la mâncat & băut, de ziua Azerbaidjanului. Humelnicu s-a simțit atât de important încât a pus pe Facebook o poză de la eveniment, de parcă ar fi participat la cine știe ce recepție
Fostul fotbalist Marius Humelnicu, în prezent senator PSD Galați, se laudă că a fost invitat la mâncat & băut,
Read More...O să fie rău dacă mai cade vreo dronă în Galați! Numai 7 adăposturi de protecție civilă erau funcționale în municipiul Galați, din totalul de 206, în luna ianuarie 2026. Un număr de 168 de adăposturi erau parțial funcționale, iar 31 erau nefuncționale
Fraților, o să fie rău dacă mai cade vreo dronă în Galați! Numai 7 adăposturi de protecție civilă erau
Read More...E o chestiune de timp până când o altă dronă va nenoroci familii din Galați? Armata și Guvernul ridică din umeri a neputință, nefiind în stare să promită că astfel de incidente ca cel de astăzi nu se vor mai repeta în Galați
E o chestiune de timp până când o altă dronă va nenoroci familii din Galați? Armata și Guvernul ridică
Read More...Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD) lovește încă o dată în contribuabili. După ce a majorat taxele și impozitele locale cu 75-80%, până la nivelul maxim permis de legislație, primarul Pucheanu intenționează să scoată transportul electric de pe trasee în weekend
Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD) lovește încă o dată în contribuabili. După ce a majorat taxele și impozitele locale
Read More...Un nou record la Galați: 170.400 de lei pentru un eveniment de 3 ore, de Ziua Copilului. Practic, petrecerea organizată de CJ Galați, cu ocazia zilei de 1 iunie, va costa aproximativ 11.000 de euro/ora, în acest an 2026. Aceasta este cea mai costisitoare petrecere organizată vreodată de o instituție publică din Galați, de Ziua Copilului
Un nou record la Galați: 170.400 de lei pentru un eveniment de 3 ore, de Ziua Copilului. Practic, petrecerea
Read More...Au trecut 3 ani de când Pucheanu și Bichescu au fost degeaba în Fresno (California, SUA), pe banii Primăriei Galați. “Marea înfrățire” a Galațiului cu Fresno, pentru care au insistat primarul Ionuț Pucheanu (PSD) și city-managerul Cezar Bichescu, nu a produs nimic concret pentru comunitatea gălățeană, din luna mai 2023, atunci când a fost parafată “cooperarea” cu acest oraș american
Au trecut 3 ani de când Pucheanu și Bichescu au fost degeaba în Fresno (California, SUA), pe banii Primăriei
Read More...Oțelul a spulberat Ploieștiul cu 5-1, în deplasare, deși mulți se gândeau că Galațiul, salvat matematic de la retrogradare, se va da la o parte în acest meci
Oțelul a spulberat Ploieștiul cu 5-1, în deplasare, deși mulți se gândeau că Galațiul, salvat matematic de la retrogradare,
Read More...Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, care nu a invitat-o niciodată pe gălățeanca Alexandra Căpitănescu să cânte la zilele orașului sau la alt eveniment local, a sărit imediat să se dea mare cu performanța ei de la Eurovision, să o felicite printre primii, de parcă ar fi fost mentorul ei
Primarul Galațiului, care nu a invitat-o niciodată pe gălățeanca Alexandra Căpitănescu să cânte la zilele orașului sau la alt
Read More...România și Alexandra Căpitănescu au dat lovitura la Eurovision 2026: locul 3, după Bulgaria și Israel!
România și Alexandra Căpitănescu au dat lovitura la Eurovision 2026: locul 3, după Bulgaria și Israel! Alexandra a fost
Read More...Galațiul a pierdut dramatic finala campionatului de volei masculin. CSM Arcada a fost învinsă de Dinamo, scor 3-2, în meciul decisiv disputat la București
Galațiul a pierdut dramatic finala campionatului de volei masculin 2026. CSM Arcada a fost învinsă de Dinamo, scor 3-2,
Read More...Alexandra Căpitănescu s-a calificat în marea finală Eurovision 2026. Gălățeanca a rupt scena, joi seara, cu piesa ei rock care a creat destule controverse în ultimele luni
Alexandra Căpitănescu (foto) s-a calificat în finala Eurovision 2026, de sâmbătă, 16 mai 2026, de la Viena. În cea
Read More...Lumea fascinantă a imprimării 3D. 30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul Caravanei Științei ReCoNnect, organizată cu sprijinul Centrului de Excelență Prelucrarea Polimerilor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați (P)
30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul
Read More...Studenți din Ucraina și Republica Moldova la școala de pregătire de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. În afară de cursuri teoretice și activități practice în laboratoare, studenții ucraineni și moldoveni au făcut și vizite de studiu la Transurb SA, Yazaki Romania SRL Brăila, Glorious Lighting SRL Brăila și Apan Automobile Brăila (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a găzduit, în perioada 9-13 februarie 2026, școala de pregătire pentru studenți în
Read More...Pas important în strategia Universității „Dunărea de Jos” din Galați de extindere a parteneriatelor internaționale și de consolidare a cooperării cu universități europene de prestigiu (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut onoarea de a găzdui o delegație din cadrul Howest University of
Read More...În “spitalul morții” din Galați se tot aduce aparatură de top, dar rezultatele sunt ioc. Tocmai a fost achiziționat un aparat în valoare de 1,2 milioane de euro, care însă nu schimbă cu nimic lucrurile. Pacienții așteaptă în continuare cu orele pe scaune la Urgențe, sunt ignorați și pot mori cu zile. Și în saloane este prăpăd, pacienții nu sunt băgați în seamă
În "spitalul morții" din Galați, adică în Spitalul Județean de Urgență din Galați, treaba este mai urâtă decât pare.
Read More...Competiție de robotică, la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, cu trei echipe de top: ByteForce (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Galați), RoSophia (Centrul Județean de Excelență Galați) și Heart of RoBots (Colegiul Național „B. P. Hașdeu” Buzău). 13 roboți proiectați, construiți și programați de liceeni vor participa la meciuri în regim oficial, punând în valoare abilități de inginerie, gândire strategică, colaborare și creativitate (P)
Echipele de robotică ByteForce (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Galați), RoSophia (Centrul Județean de Excelență Galați) și Heart of RoBots
Read More...Cresc lefurile primilor aleși ai statului, conform noii legi a salarizării care urmează să fie votată în Parlament și care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027. De la primari, președinți de consilii județene, parlamentari și până la prim-ministru și președintele României – cu toții vor avea parte de majorări salariale consistente
Cresc lefurile primilor aleși ai statului, conform noii legi a salarizării care urmează să fie votată în Parlament și
Read More...Ilie Bolojan a fost umilit astăzi la votul moțiunii de cenzură, deși putea evita elegant acest lucru. Însă colegi din PNL, ba chiar și din USR l-au sfătuit prost să nu demisioneze atunci când PSD i-a cerut să renunțe la funcția de prim-ministru, convingându-l că are șanse reale să câștige la votul de la moțiunea de cenzură. Bolojan a pierdut lamentabil funcția de premier, cu 281 de voturi “împotrivă”
Ilie Bolojan a fost umilit astăzi la votul moțiunii de cenzură, deși putea evita elegant acest lucru. Însă colegi
Read More...Grindeanu vs. Bolojan. Unul dintre ei va rămâne fără funcție, începând de marți, după votul de la moțiunea de cenzură
Grindeanu vs. Bolojan. Unul dintre ei va rămâne fără funcție, începând de marți, după votul de la moțiunea de
Read More...Cum să ajungă vreodată prim-ministru penibilul ăsta de Grindeanu?! Antipaticul Grindeanu, care le-a cărat geanta atât lui Liviu Dragnea cât și lui Marcel Ciolacu, stă deocamdată cocoțat în vârful grămezii PSD, dar nu știe că o grămadă de colegi ai lui îl așteaptă la cotitură
Sorin Grindeanu, cel care a zburat cu avioanele Nordis, reușește, cam din 2017 încoace, să cadă în picioare după
Read More...Da ce credeați, că dacă Liberty a fost băgat de escrocii Gupta în concordat de falimentat, s-a acoperit și halda de steril cu floricele pe câmpii? Nooo! Dimpotrivă! Acum vin vântoase cu praf alb-gălbui de Covurlui de la cel puțin cinci halde cu steril și deșeuri toxice de pe platforma de lucrături și (dez)activări Smârdan
Pentru cei care se mai întreabă de unde le vin când le vin (din ce în ce mai des)
Read More...Fatalitatea de guvernanță corporativă Fox Management Consultants lovește decisiv și la APDM Galați: „Vulpița hoață” vine „să rezolve problema de la APDM!” „Problema” înseamnă proptirea oamenilor PSD în posturile de directori executivi peste Dunărea de bani de la buget și UE și se numește Nicolae Dan Tivilichi?!
PSD și-a fixat din nou coordonatele pe care se vor alinia planetele/sateliții/clienții/sinecuriștii pe traiectoria banilor europeni și bugetari. Este
Read More...Da ce credeați, că dacă Liberty a fost băgat de escrocii Gupta în concordat de falimentat, s-a acoperit și halda de steril cu floricele pe câmpii? Nooo! Dimpotrivă! Acum vin vântoase cu praf alb-gălbui de Covurlui de la cel puțin cinci halde cu steril și deșeuri toxice de pe platforma de lucrături și (dez)activări Smârdan
Pentru cei care se mai întreabă de unde le vin când le vin (din ce în ce mai des)
Read More...Impostorul politic Bogdan Ciucă. A venit la PSD Galați de la partidul securistului Dan Voiculescu, PUSL, după care a plecat înapoi la Voiculescu, patronul Antena 3. Bogdan Ciucă, un notar din Galați plin de bani, a promis în trecut că va construi un sanatoriu pentru bolnavii de cancer, pentru că mama lui a murit din cauza acestei boli. Ciucă nu a construit absolut nimic, au fost doar vorbe goale
Este plină lumea politică din Galați de impostori, de loaze, de panarame. Dar notarul Bogdan Ciucă (foto) pare că
Read More...Cine să fie președintele Județenei PNL Galați, adică „aripa de dreapta a PSD”? Firește, ăl pe care îl miluiește interminabilul/exterminabilul guru pesadist Dan Nica (la ambuscada penelistă de luna trecută nu s-a hotărât/nu l-a vrut încă?!). Cine să fie mahăr maximo la Agenția Națională a Irigațiilor (sifonărilor) Financiare din fundătura/feuda pesadistă Galați? Exact, natural, firește, ăl mai incompetent și obedient client de Partid, girat de deputatul micilor cu muștar PNL Gigel Scarlat și garantat de către groparul/terminatorul Galaților, Dan Nica: Petre Bărceanuuuuu!
(mai mult…)
Read More...Victorie! Groparii Orașului Roșu PSD au înmormântat lejer și Liberty siderurgia, acum pun și de înecarea „hub”-ului de transport multimodal Galați în Portul Constanța
Nici nu au pus bine crucea pe mormântul siderurgiei gălățene și pigmeii politici PSD-iști de la Galați desăvârșesc vârful
Read More...Administrația Pucheanu a atribuit „direct” un contract de 60.000 de lei familiei Pâslaru de la TV Galați, în plină criză de coronavirus
Administrația Pucheanu continuă risipa de bani publici pentru a alimenta conturile firmelor care au în spate indivizi influenți din
Read More...CNA, primul pas către închiderea Realitatea TV! Libertatea de exprimare, suprimată sub PSD – Prigoana Slugilor lui Dragnea!
Foarte grav, în România europeană s-a făcut primul pas către o dictatură instituționalizată: Dragnea, cu mâna CNA, îndrăznește să
Read More...Alternativa – Jurnalism fără mogul a împlinit 1 an. Vă mulțumim pentru susținere!
Publicația online Alternativa - Jurnalism fără mogul a împlinit astăzi, 24 iulie 2018, un an de la lansare. Nu vrem
Read More...Florin Pâslaru – minciună ordinară despre “marele lider” TV Galați. S-ar impune o anchetă în acest sens | VIDEO
Ar fi indicat să îl urmăriți în video de mai jos pe fostul deputat PSD Galați Florin Pâslaru, ca
Read More...Liber la comentarii cu Facebook
Noi încurajăm afirmarea libertății de opinie și am dat drumul astăzi la comentarii asumate, prin conturile de Facebook.
Read More...Funcționale Mereu activ
Preferințe
Statistici
Marketing